Un incendiu izbugnit duminică pe strada Gheorghe Doja a pus în pericol patru gospodării din zonă. Incendiul a fost sesizat pompierilor în jurul orei 15.50, iar la apel au răspuns, în primă instanţă, două echipaje al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Crişana. „La sosirea pompierilor arda o magazie de lemne, iar incendiul se propagase şi la locuinţele învecinate ca urmare a faptul că incendiul a fost sesizat destuld e târziu şi nu am fost anunţaţi la timp”, ne-a explicat lt. Cristian Herţe, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana.
Pompierii au trecut la izolarea şi stingerea incendiului, dar au solicitat ajutorul a încă unei autospeciale, astfel că, numărul echipajelor de pompieri prezente la intervenţie a ajuns la trei.
Pagube însemnate
Focul a provocat pagube la un număr de patru gospodării, două localizate pe str. Gheorghe Doja, una pe strada Salvării şi un pe Louis Pasteur. În urma incendiului au fost distruse o magazie de 25 de metri păstraţi şi materialul lemnos dinăuntru, a fost afectat acoperişul unei anexe, au ars 60 de metri păstraţi de izolaţie termică de pe o casă, 60 de metri pătraţi de acoperiş al unei alte magazii şi 30 de metri cubi de cherestea.
„Focul a pronit, cel mai probabil, de la focul deschis dintr-o afumătoare, iar valoarea pagubelor este de peste 40.000 de lei, iar bunurile salvate depăşesc ca valoare două milioane de lei”, ne-a informat lt. Herţe.
V.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!