„Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri, la fața locului, s-a constatat că, un tânăr, de 15 ani, din localitatea Brusturi, în timp ce conducea un motociclu, pe drumul comunal 164, în localitatea Brusturi, într-o curbă la stânga, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi derapat, a părăsit partea carosabilă, în partea dreaptă a direcției sale de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp de telefonie”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța.
În urma accidentului rutier, tânărul a suferit leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul condus de acesta nu este înmatriculat sau înregistrat.
Rezultatul testării cu aparatul etilotest a conducătorului mopedului a relevat faptul că acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Citiți principiile noastre de moderare aici!