
Grupul de suport „Vreau să mă pregătesc pentru viață. Ajută-mă, te rog!” este un program motivațional de dezvoltare personală și sprijin emoțional dedicat copiilor care au trecut prin experiențe de abuz. La lansare au participat mai mulți voluntari care își propun să sprijine procesul de echilibrare emoțională și să ofere copiilor instrumentele necesare pentru a deveni adulți conștienți și puternici.
„Ne propunem ca în acest spațiu să facem activități săptămânale cu acești copii. În cadrul campaniei „Stop Abuz”, desfășurată din luna octombrie 2025 în școlile din Oradea, unde ne-am întâlnit cu peste 1000 de copii, o marte din ei au susținut că nu mai au încredere în adulți. Percep problemele pe care le au, formele de abuz prin care au trecut sau trec, dar preferă să le ascundă sau să le împărtășească prietenilor” a povestit terapeutul Eugenia Pîrleci care a adăugat că au fost și mulți profesori care au spus că și ei sunt ținta bullyingului și că le este dificil să gestioneze aceste probleme. „E nevoie de cineva și de un spațiu în care acești copii să se întâlnească și să discute problemele”, a mai spus terapeutul.
Ședințele cu copiii vor începe de săptămâna viitoare. Din grupul de copii vor face parte tineri din casele de copii și de tip familial, de la DGASPC și tineri din școlile din Oradea.
În cadrul Grupului de Suport „Vreau să mă pregătesc pentru viață. Ajută-mă, te rog!” se vor face sesiuni de sprijin emoțional facilitate de specialiști, activități de dezvoltare personală adaptate vârstei, tehnici de creștere a stimei de sine și a încrederii în sine, ateliere pentru gestionarea emoțiilor și consolidarea sentimentului de siguranță și apartenență.
Citiți principiile noastre de moderare aici!