BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Gunoaiele îi dau de gol: cum sunt prinși cei care aruncă ilegal deșeuri în Căpâlna și Batăr

Gunoaiele îi dau de gol: cum sunt prinși cei care aruncă ilegal deșeuri în Căpâlna și Batăr

De Sorin Martin Vereș
la 8 March 2026 10:13 Reactualizat la: 5 March 2026 15:19

Gunoaiele îi dau de gol: cum sunt prinși cei care aruncă ilegal deșeuri în Căpâlna și Batăr

foto: Primăria Batăr/Primăria Căpâlna
8 March 2026 10:13 Reactualizat la: 5 March 2026 15:19
Primarul comunei Căpâlna, liberalul Răzvan Birău, a anunțat o ofensivă fermă împotriva celor care își abandonează deșeurile pe domeniul public.
Scris de Sorin Martin Vereș - Primarul comunei Căpâlna, liberalul Răzvan Birău, a anunțat o ofensivă fermă împotriva celor care își abandonează deșeurile pe domeniul public.

Trimite articolul

X

Mesajul pe care edilul vrea să îl transmită nu lasă loc de interpretări: cei care transformă câmpurile și terenurile virane în rampe improvizate de gunoi vor plăti nu doar amenzi usturătoare, ci vor fi obligați și să curețe mizeria lăsată în urmă. Primarul Birău susține că autoritățile locale reușesc tot mai des să îi identifice pe cei care aruncă ilegal deșeuri, fie cu ajutorul camerelor de supraveghere instalate în comună, fie, culmea, chiar cu „sprijinul” involuntar al contravenienților.

„Cu ajutorul camerelor de supraveghere, dar și cu sprijinul involuntar oferit chiar de cei care depozitează ilegal deșeuri pe raza comunei Căpâlna, reușim să-i identificăm pe cei care aruncă gunoaie. Pe lângă sancțiuni, aceștia vor primi și măsura complementară de igienizare a terenului pe care aruncă deșeuri”, ne-a declarat Răzvan Birău.

Un caz recent, petrecut în localitatea Săldăbagiu Mic, sat aparținător de comuna Căpâlna, arată cât de ușor pot fi depistați cei care ignoră legea. Pe un teren viran, responsabilul de mediu din cadrul primăriei a descoperit o cantitate însemnată de deșeuri abandonate. Printre gunoaie se afla însă și ambalajul unui colet, pe care figurau numele, adresa și numărul de telefon al expeditorului. Indiciul a fost suficient pentru identificarea proprietarului deșeurilor. Bărbatul urmează să fie sancționat contravențional și va trebui să igienizeze terenul respectiv. Conform Hotărârii Consiliului Local nr. 28 din 2025, persoanele fizice care aruncă gunoaie pe domeniul public al comunei Căpâlna riscă amenzi cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei. Administrația locală transmite că nu va mai exista toleranță pentru astfel de fapte, în condițiile în care curățenia comunei presupune costuri suplimentare suportate din bugetul local.

Autoritățile din comuna Batăr poartă și ele o luptă constantă cu depozitările ilegale de deșeuri. În ultimul an, aici au fost aplicate amenzi în valoare totală de peste 12.000 de lei. De cele mai multe ori, autorii au fost identificați cu ajutorul sistemului de supraveghere video, însă nu au lipsit situațiile în care indiciile au fost căutate chiar printre deșeurile abandonate, ca și în Căpâlna. Primarul social-democrat Ioan Mughiuruș spune că administrația locală verifică fiecare caz și încearcă să dea de urma celor vinovați. Pentru a descuraja astfel de practici, anul trecut amenzile au fost majorate, iar în 2026 cei prinși că aruncă ilegal deșeuri pe raza comunei Batăr riscă sancțiuni în valoare de 5.000 de lei.

„De fiecare dată când găsim deșeuri abandonate, încercăm să identificăm autorul contravenției, deoarece nu permitem nimănui să transforme comuna Batăr într-o groapă de gunoi. Pe cei mai mulți i-am identificat cu ajutorul camerelor de supraveghere, dar au fost situații în care identificarea a fost posibilă deoarece am găsit aruncate acte emise de unități bancare, numere de înmatriculare auto, adeverințe de la locul de muncă sau facturi de la operatorii de telefonie”, ne-a transmis primarul Mughiuruș.

Cei doi primari au un mesaj unitar: camerele văd, urmele rămân, iar cei care cred că pot scăpa nepedepsiți se înșală.

Trimite articolul

X
Taguri:
Batar ,
capalna ,
deseuri ilegale ,
gunoaie
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Gunoaiele îi dau de gol: cum sunt prinși cei care aruncă ilegal deșeuri în Căpâlna și Batăr
    Primarul comunei Căpâlna, liberalul Răzvan Birău, a anunțat o ofensivă fermă împotriva celor care își abandonează deșeurile pe domeniul public.

    Cultură

    Simona Antonescu va intra în dialog cu Mircea Pricăjan pe tema romanului „Coborârea în cetate”
    Volumul „Coborârea în cetate” este cel mai recent roman al Simonei Antonescu.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Doi soți au strâns datorii de 20.000 de lei la întreținere, deși nu au stat în apartament. Ce a decis Judecătoria Oradea
    O asociație de proprietari din Oradea i-a dat în judecată pe doi soți, proprietari ai unui apartament dintr-un bloc din cartierul Rogerius, după ce aceștia au adunat datorii de peste 20.000 de lei.

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    România

    Alerta alimentară: bucăți de plastic găsite în două tipuri de pâine, produse retrase
    Liderul producției de pâine din România a anunțat retragerea de pe rafturi a două sortimente populare după ce, într-un caz izolat, au fost descoperite bucăți de plastic în produse.

    România

    Șoferii cu permise străine, obligați să plătească amenda înainte de a-și recupera permisul reținut în România
    Șoferii care circulă în România cu permise de conducere eliberate în alte state nu își vor mai putea recupera documentele reținute de polițiștii rutieri fără să achite integral amenda care a stat la baza sancțiunii.

    Economic

    Nouă condiție pentru vânzarea de case și mașini: și cumpărătorul trebuie să fie „curat” fiscal
    Din 25 februarie, tranzacțiile cu imobile și autovehicule se încheie după o regulă nouă: nu doar vânzătorul, ci și cumpărătorul trebuie să demonstreze că este la zi cu taxele locale. În caz contrar, contractul este nul de drept.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.