Bărbatul se afla marţi dimineaţă în Parcul Magnoliei, din Rogerius. Îmbrăcat cu zeci de haine, nespălat şi probabil flămând, omul ar fi spus la un moment dat ortacilor că nu se simte bine. Nu după mult timp a fost găsit fără suflare. Echipajul medical de la Ambulanţă sosit la faţa locului nu a mai avut decât să constate decesul fiindcă manevrele de resuscitare au eşuat. Poliţia a fost cea care l-a identificat fiindcă omul nu avea acte.
Barbat aradean, mort la Oradea
Reactualizat la:
Un om fără adăpost, cu vârsta de 35 de ani şi-a găsit sfârşitul la Oradea.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de reamenajare a carosabilului de-o parte și de alta a Bulevardului Dacia continuă să genereze nemulțumiri în rândul locatarilor din zonă. Problema locurilor de parcare din zona Bulevardului Dacia a stârnit indignarea unui orădean care locuiește în blocul AN 38.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
15 echipe de elevi din șapte județe au intrat, sâmbătă, în competiția pentru titlul național „Școala de Gust 2026”. Trei ore au avut la dispoziție pentru a transforma păstrăvul și mușchiulețul de porc într-o adevărată „Românie într-o farfurie”.
Bihon CSM Oradea
La Baku (Azerbaidjan) a început duminică, 4 octombrie, ediția 2026 a Campionatului Mondial de judo pentru seniori individual. La competiție iau parte 622 de concurenți (335 la masculin și 287 la feminin), reprezentând 93 de țări pe 6 continente.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Al 22-lea meci din Campionatul Județean de old-boys s-a desfășurat sâmbătă pe terenul II de la Stadionul Iuliu Bodola și a adus față în față Old Boys FC Bihor și Old Boys Aleșd.
Cultură
Între 8 și 11 octombrie, Fundația Oradea Heritage organizează în cadrul FestiFall un program care include o expoziție la Casa Darvas-La Roche, un concert la Cetatea Oradea, atelier de ceramică, prelegeri despre patrimoniu și o zi de vizitare gratuită a obiectivelor administrate de instituție. Participarea este liberă, dar o parte dintre evenimente necesită înscriere prealabilă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procurorii DNA Oradea efectuează, luni dimineața, aproape 100 de perchiziții din Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Cluj și Mureș, într-un dosar ce vizează posibile fapte de corupție comise la Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, din județul Satu Mare.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!