Instanța a respins ca nefondate atât apelul declarat de victimă, cât și pe cel al agresorului și i-a obligat pe ambii să achite cheltuieli de judecată în apel de câte 500 de lei.
Pe lângă pedeapsa aplicată inculpatului de Tribunalul Bihor în decembrie 2025, Curtea a menținut și interdicțiile aplicate agresorului de a nu purta arme și de a nu se apropia la mai puțin de 200 de metri de victima lui, timp de 5 ani după executarea pedepsei.
Piri a fost obligat să-i achite victimei sale daune morale de 75.000 de lei și despăgubiri materiale de peste 2.400 de lei, la care se adaugă onorariul de 4.500 de lei al avocatului angajat de tânăra rănită.
Pe lângă aceste sume, bărbatul va trebui să plătească peste 15.000 de lei Spitalului Județean din Oradea, bani care reprezintă contravaloarea îngrijirilor acordate femeii atacate cu cuțitul.
De la ceartă, la tentativă de crimă
Așa cum Bihon a relatat, Adrian Mihai Piri a fost anchetat și judecat pentru o faptă comisă în noaptea de 29 mai 2025, în jurul orei 1:30, când între el și iubita sa de atunci a izbucnit o ceartă. La un moment dat, bărbatul a pus mâna pe un cuțit și a înjunghiat-o pe tânără în zona inimii.
Chiar dacă Piri a susținut că nu a vrut să-și ucidă partenera, medicii au stabilit că rana i-a pus acesteia viața în pericol, femeia având nevoie de 25-30 de zile de îngrijiri medicale. Astfel, deși inițial bărbatul a fost acuzat de loviri sau alte violențe, acuzația a fost modificată în tentativă de omor, iar Parchetul Bihor a preluat dosarul de la procurorii din Marghita.
În perioada în care agresorul se afla sub imperiul mandatului de arestare, Judecătoria Șimleu Silvaniei a emis față de el un ordin de protecție prin care i s-a interzis ca timp de un an să se apropie la mai puțin de 200 de metri de fosta sa iubită, de copilul acesteia și de mama tinerei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!