Duminică dimineaţa, poliţiştii Secţiei nr. 3 de Poliţie Rurală Biharia au fost sesizaţi de o localnică din Diosig că în noaptea de sâmbătat spre duminică, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în incinta unei societăţi comerciale din Diosig şi au sustras bunuri alimentare şi 100 lei, provocând un prejudiciu total estimat de reclamantă la aproximativ 1.000 lei. În urma cercetărilor efectuate, au fost identificate cu operativitate persoanele bănuite de comiterea faptei ca fiind patru tineri din Diosig, de 23, 25, 23, respectiv 16 ani. Poliţiştii au descoperit şi ridicat de la aceştia bunurile care fuseseră sustrase din magazinul din Diosig, acestea fiind restituite proprietarului de drept. În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale, iar poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor patru persoane. Totodată, sâmbătă, poliţiştii din Aleşd au fost sesizaţi de un localnic din Tinăud că persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinţei sale pe uşa de acces lăsată neasigurată, iar din interiorul imobilului au sustras două portmonee care conţineau 130 lei şi alte bunuri. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii din Aleşd au identificat cu operativitate persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un bărbat de 26 de ani, consătean cu păgubitul. Prejudiciul, în valoare totată de 200 lei, a fost recuperat integral şi restituit proprietarului de drrept. „Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celui în cauză”, precizează subcomisar Alian Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
Hoţi depistaţi rapid
Cinci tineri bănuiţi de furt au fost identificaţi cu operativitate de poliţişti la sfârşit de săptămână.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Denis Marcel Bercea, tânărul de 24 de ani, din Oradea, trimis în judecată pentru că și-a lovit mama cu un cuțit, în urma unui conflict violent în fața casei, a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare, cu executare, pentru tentativă de omor asupra unui membru de familie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe Calea Sântandrei nr. 10A din Oradea și-a deschis oficial porțile noul Kärcher Center AMOVI SERV, un sediu modern construit de dealerul autorizat Kärcher Amovi Serv și dedicat integral soluțiilor de curățenie. Pentru a surprinde atmosfera vibrantă a evenimentului de lansare și pentru a vedea amploarea noului centru, vă invităm să urmăriți materialul video atașat acestui articol.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Doi bihoreni care au fost condamnați la închisoare cu executare pentru deținere de droguri de mare risc și infracțiuni rutiere au fost ridicați de polițiști în cursul zilei de joi, imediat după ce sentințele de condamnare au devenit definitive, și au fost predați Penitenciarului Oradea.
România
Platforma TollRo se confruntă vineri cu noi probleme de funcționare, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Echipele tehnice intervin pentru remedierea disfuncționalităților, iar șoferii care nu au reușit să achiziționeze TollRo din cauza acestora nu vor fi sancționați.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri prognoza pentru intervalul 12 octombrie – 8 noiembrie 2026. Estimările indică temperaturi apropiate de normalul perioadei în toate regiunile, iar în prima săptămână sunt așteptate precipitații peste medie în sud și în regiunile extracarpatice, în timp ce vestul și nord-vestul țării vor avea un deficit de precipitații.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
4 ani și 2 luni de închisoare, cu executare. Este pedeapsa pe care Tribunalul Bihor i-a aplicat-o, printr-o sentință dată vineri, lui József Rövid, un tânăr de 20 de ani, din Salonta, acuzat că a intrat în locuința unui bărbat de 84 de ani și l-a lovit în cap cu o seceră.
Citiți principiile noastre de moderare aici!