bihon.ro Web analytics

Ilie Bolojan cere părerea orădenilor despre viitorul stadion: 14-15.000 de locuri, fără pistă de alergat și cu parcare subterană

De Bihon.ro
Reactualizat la:

Ilie Bolojan cere părerea orădenilor despre viitorul stadion: 14-15.000 de locuri, fără pistă de alergat și cu parcare subterană

Ilie Bolojan în vizită la Târgu Jiu
Reactualizat la:
Primarul Ilie Bolojan s-a deplasat la Târgu Jiu pentru a vedea care sunt costurile de întreținere ale unui stadion nou.
Scris de Bihon.ro - Primarul Ilie Bolojan s-a deplasat la Târgu Jiu pentru a vedea care sunt costurile de întreținere ale unui stadion nou.

În urma acestei vizite, primarul a stabilit câteva detalii despre cum va arăta viitorul stadionul de la Oradea și cere părerea orădenilor.

Iată mesajul transmis de edil:

„Sâmbătă, întorcându-mă de la București, m-am abătut pe la Târgu Jiu să mă documentez în ceea ce privește administrarea unui stadion. Îi mulţumesc dlui primar Romanescu pentru datele pe care mi le-a oferit şi pentru discuția bună pe care am avut-o pe tema fondurilor europene și a administrării orașelor.

Până la jumătatea lunii iunie trebuie să stabilim cu proiectanții noului stadion ce va fi construit în Oradea, în zona delimitată de noua sală de sport, grădina zoologică și stadionul Tineretului, parametrii acestuia, ţinând seama de amplasamentul propus, de nevoile sportive ale orașului și de costurile operării.

Câte locuri va avea? La prima vedere, cu cât ar fi mai mare, cu atât mai bine. Clujul, cu peste 320.000 de locuitori, are un stadion de 30.000 de locuri, Craiova, cu peste 270.000 locuitori – 30.000 de locuri și Târgu Jiu, cu peste 80.000 de locuitori, are un stadion de 12.000 de locuri. La Oradea, cu 200.000 de locuitori și ținând seama de ce s-a construit până acum, ar trebui să gândim unul de 15 – 20 de mii de locuri.

Cât costă întreținerea? La Târgu Jiu, într-o lună de iarnă întreținerea costă între 20 și 40 de mii euro, funcție de vremea de afară, fără cheltuielile cu salariile angajaților. Vara cheltuielile sunt compensate de chiriile încasate de la echipe pentru meciurile de fotbal. Analizând și celelalte stadioane, rezultă că la fiecare 10.000 de locuri cheltuielile de întreținere se încadrează între 100 și 150 de mii euro pe an, funcție și de ce funcțiuni are prevăzute și ce se organizează. Noul stadion ne-ar putea costa între 200 şi 300 de mii de euro pe an, fără salariile angajaților.

Cum e folosită capacitatea stadionului? La Târgu Jiu, numărul de spectatori la un meci de fotbal de liga a doua nu depășește 3000. La Cluj, capacitatea maximă e atinsă doar la evenimentele de tip Untold. Foarte rar se atinge capacitatea maximă a stadioanelor noi.

Câte locuri de parcare ar fi necesare? La Târgu Jiu sunt 125 de locuri în subteran. Mai au şi alte posibilităţi de parcare în zona stadionului.

Stadionul are pistă de atletism în jurul terenului ? Cel de la Târgu Jiu are. E o dotare suplimentară care implică „lungirea” stadionului datorită curburii pistei în spatele porților. Noi vom reabilita pista de la Stadionul Tineretului, din vecinătate. În plus, suntem limitați de distanța dintre grădina zoologică și drumul paralel cu Peţa.

Ce sumă e necesară pentru construirea unui stadion? Ultimul construit, cel de la Craiova, a costat peste 55 de milioane euro. Funcție de capacitate și de ce dotări are prevăzute (spaţii de cazare, săli de conferințe, zone de recuperare medicală etc.), investiţia în noul stadion se va ridica la peste 30 de milioane de euro.

În concluzie, ținând seama de aceste lucruri, de potențialul nostru sportiv și de organizare de evenimente, propunem ca bază de discuții proiectarea unui stadion de 14 – 15 mii de locuri, fără pistă de atletism, cu locuri de parcare doar în subteran, cu un hotel încorporat, cu spaţii de conferințe și de recuperare medicală. Ce părere aveți?”

Stadion cu 12.000 de locuri în Oradea, lângă Liceul LPS. Se vrea un hub sportiv!

77 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. cetatean says:

    Stadionul Tineretului care urmeaza sa fie renovata are pista de alergare, nu cred ca mai e necesar si pe stadionul nou mai ales ca vor fi la o distanta de aprox 100 de metri unul de altul…

    • stadioncupista says:

      De ce sa nu fie un stadion mai mare care sa poata fi folosit si pentru competitii de atletism? Sa se poate amortiza investitia.

      • Adisor says:

        Pentru ca va fi Tineretului cu pista la 100 metri! Acolo vei putea organiza cate competitii de atletism vrei …

        • adisorcretinule says:

          trebuie stadion omologat pentru a organiza competitii de atletism, iar fotbalul oricum e varza in judetul asta. De ce sa nu diversifici sursele de venit la stadion?

    • T. says:

      Trebuie și ei să facă bani.
      Trebuie doar să știi pe cineva ca să ajungi la țâțe.

    • cmeci says:

      de ce sa aruncam banii pe stadion,daca primaria nu poate sustine oehipa de fotbal?

  2. Cosmin says:

    Sa fie cu pista de altetism…….

  3. Adisor says:

    Locuri: 14-15000 ar fi suficient momentan, dar totusi cine stie, sa lasam posibilitate de marire pana la 20000. Cine stie vom avea echipa buna, ne calificam in cupele europene, etc.
    Pista de atletism: clar nu!!! Tineretului are pista si e aproape, iar un meci de fotbal e mult mai neplacut dpdv al suporterului daca stadionul e cu pista.
    Dotari: se vorbeste despre hotel, sali de conferinte, parcari si recuperare medicale. Bun, dar de spatii comerciale??? Fan shop, sala de evenimente (da … intr-un stadion modern se tin inclusiv nunti), cafenele, sport bar, muzeul fotbalului oradean, sky box-uri??? Sa nu uitam de ele …
    Clasificare: categoria a 4-a UEFA. Atentie sa indeplinim toate dotarile minime necesare pentru incadrarea in aceasta categorie.

    • cupista says:

      Sa mute gradina zoologica si sa construisca un stadion mare. De ce sa nu fie un stadion mai mare care sa poata fi folosit si pentru competitii de atletism? Sa se poate amortiza investitia.

      • Adisor says:

        Quod erad demonstrandum ….

        • Mihai says:

          Un priect ca si un stadion,trebuie gandita pe viitor cel putin pe 30 -50 de ani,si nu pe azi-maine.Iar un Oras ca Oradea cu Aeroport International,cu multe locuri turistice si in plina dezvoltare si extindere,un stadion mic e bataie de joc.Plus ca nici un stadion nu poate fi folosit la capacitate maxima din cauza legilor actuale.Inclusiv Stadionul Bodala,cand FCBH juca pentru promovare sau in Liga1,multeori era mica,multi au ramas pe afara si erau 25000-30000 de spectatori.Cu 2 ore inainte de meci trebuia sa ocupi loc,ca stai unde iti place.Deci trebuie gandita pe viitor si bine!!!!

  4. jhgjgjhgjg says:

    Wow, ce primar extraordinar…
    Acum in campanie intreaba poporul ce vrea. Vedeti, parerea voastra conteaza…
    E-adevarat ca pana acum la nici una dintre marile maretele ctitorii nu s-a tinut cont de parerea oamenilor, ci s-a facut “cum vreau eu”, exemplul cel mai bun fiind expropriatii din Nufarul…
    Dati-va toti parerea, muscati momeala, apoi oricum se va face cu 10000 de locuri, ca asa e economic…. Si o sa se spuna ca asa a vrut lumea 🙂
    Putem ghici si care firma va castiga “licitatia”…
    Dezvoltare prieteni!

    • C. Manciu says:

      Stadion de antrenament, destinat exclusiv fotbalului, adică o mare prostie

      • Daniel says:

        Corect punctat. Factual propunere de stadion de antrenament, dar cu pretentia de a satisface un jind deosebit al electoratului concitadin.

    • Jack says:

      Nici daca nu ar face niciun fel de campanie nu ar avea nicio emotie cu privire la mandatul ce si-l va adjudeca din nou cu un procent foarte mare.

    • firma says:

      Nu imi pasa ce firma il face. ce ma intereseaza ca il face firma de casa PNL sau firma de casa PSD?
      Sa il faca, asta ma intereseaza.
      Ce campanie visezi? Omu castiga fara campanie.
      Also hai sa facem un exercitiu, zi ce firma o sa castige si vedem pe urma. merge?

  5. Ranger says:

    Faceti si pista de alergare.

    • anonim says:

      Poti alerga pe malul Petei , e aproape si e gratis …

    • DF2 says:

      Un stadion de 15000 locuri nu-si are sensul:
      – ori nu construiesti nimic pt ca la o adica nu avem echipa care sa aiba nevoie de un stadion nou
      – ori construiesti pt viitor in ideea ca vom atrage meciuri ale nationalei, poate meciuri la un viitor Campionat European organizat cu Ungaria/Bulgaria. Altfel ramane Clujul sa ne ia fata si la asta. Si desigur o echipa locala competitiva care sa atraga destui spectatori.

      Cu 15000 de locuri arunci banii degeaba: nu e util nici in prezent nici in viitor.

  6. Bravos says:

    Știu că îmi dau cu părerea degeaba, dar dacă tot e “democrație” și părerea orădenilor contează, s-o luăm logic. Pe o rază de 150 km în jurul Oradiei nu există echipă de fotbal sau rugby care să adune 10000 de spectatori. Oare va exista în următorii 20 de ani? M-aș mira. Deci rămîne treaba cu organizarea de evenimente, spectacole etc. La acestea nu avem nevoie de gazon. Întreținerea scade mult sub jumătate. Liniștit se poate face sintetic. Dacă ne mai preocupă, domnule primar, sănătatea orădenilor, eu aș face în zona cea mai joasă de așa-zisă tribună, un velodrom accesabil pentru toți orădenii, dacă tot plătim noi întreținerea (chiar și contra unui tarif rezonabil). Mai sus, 5000 de locuri sunt chiar si prea multe. Așa ar constata și pulimea că vă pasă. Până atunci, facem sport pe șosele. Multă sănătate vă doresc!

  7. Doru Lucan says:

    La populatia acutala a orasului,a potentialului acestuia care va duce sigur la o crestere pozitiva ,un stadion de minim 20000 de locuri chiar ar fi necesar,asta daca tot se va face pentru urmatorii 30-40 de ani.Succes !

  8. Mircea says:

    Eu cred că un 10 la sută din numărul populației orașului Oradea ar trebui să fie și stadionului. Adică 20000 locuri

  9. Orădeanul says:

    Ar trebui amplasat la ieșire din oraș. Azi nivelul de civilizație a scăzut la tineretul revoluționar și se văd consecințele! Huliganismul stradal dacă va fi construit în oraș nu o să-i poată controla și ar fi păcat de munca depusă de administrație.

  10. observator says:

    Domnule primar,
    sa va uitati si la stadionul din Debrecen, are 20.000 de locuri, parcare subterana si in exterior, fara pista de alergare. Populatia este aprox. identica cu cea de la Oradea. Daca va ganditi pe termen lung si este normal sub 20.000 nu ar trebui contruit. Oradea spuneti ca este in dezvoltare deci merita.
    Toata stima.

  11. marian says:

    1. Stadion fara pista de atletism.
    2. Capacitate peste 20.000 de locuri pentru a putea organiza in viitor si competitii europene (eventual meciuri de campionate europene, mondiale de tineret, fotbal feminin etc). Ar trebui sa avem un stadion cu cel putin 10% din populatia orasului, daca nu chiar a zonei metropolitane.
    3. Locatia aleasa, consider ca este prea mica. Ar trebui facut undeva intre Oradea si Sanmartin sau intre Oradea si Osorhei (eventual pe locatia fostului CET), ca tot se doreste unirea Oradiei cu cele doua localitati.
    4. Daca nu se doreste sustinera unei echipe de fotbal in Liga 1, nu se justifica un stadion nici cu 10.000 de locuri. Bihorenii duc dorul unor meciuri de pe prima scena de fotbal a tarii si dupa atatia ani in care nu am avut echipa in prima liga, cred ca ar merge la stadion in jur de 15000 de oameni la unele meciuri

  12. Viktor says:

    Minim 25-30 000 locuri.

  13. vasile says:

    Parerea mea e ca ar fi mai bine FARA PISTA DE ALERGARE! de ce? pentru ca, pe cate stadioane din tara am fost si aveau pista de alergare, ca specatator nu poti vedea foarte bine meciul.
    Am fost pe stadionul lui Dinamo, Ion Oblemenco – Timisoara, fosta arena nationala din Bucuresti, stadionul lui U Cluj… am fost pe aceste stadioane si am ramas cu parerea ca era mult mai bine fara pista de alergare!!!
    Inteleg ca si pista de alergare isi are rostul ei, dar…uite ca are acest mare minus.

  14. Cai verzi pe paleţi says:

    Unde este regenerarea urbană? In parcãri subterane, supraterane și la trotuar.
    Unde este Voinţa tenisului de câmp? Nu s-a născut încă.
    Unde este mobilitatea urbană? În coada balenei orcatorice, giratorice și fantasmagorice.
    Hipodrom.

    • ovi says:

      Corect, asta-i problema in Oradea ca Mobilitatea urbana e doar o chestie teoretica, buna de laudat prin mass-media. Personal foloseam foarte mult bicicleta pana acum cativa ani. Munca, diverse drumuri prin oras, relaxare…etc. Acum nu mai am curajul. Traficul e infernal si majoritatea soferilor par sa fi venit din Congo, la ce apucaturi au. Pistele de biciclete se fac doar sa fie. Nu cunosc sa se fi facut un sondaj, sa vada domnu’ primar cam care artere si cele mai circulate de catre biciclisti. Suntem mult care am merge la munca c bicicleta, fie dimineata devreme, ziua la amiaza sau chiar noaptea. Dar nu se (mai) poate, edilul sef si subrdonatii lui considera ca pistele pentru biciclete se fac doar pentru copii care se plimba aiurea, de relaxare. Luati un exemplu din Olanda si Germania si veti vedea ce importanta are acolo sistemul de piste. Mobilitatea urbana asta inseamna, nu sa ma duc cu masina 10 minute, apoi sa caut un loc de parcare in sub sau suprateran, mai pierd 30 de minute pana parchez, ies si ajung la destinatie.
      Iar regenerarea urbana NU inseamna mai mult beton. Chiar din contra, sa aducem natura in oras, sa creasca calitatea vietii cetatenilor. Omul de rand nu castiga nimic de pe urma unui stadion. Doar aglomeratie, zgomot…etc. Dar un parc botanic ar fi benefic tuturor.

  15. laviniu says:

    pentru cei care tot scriu ca sa fie cu pista de atletism aduce-ti va rog si niste argumente!!!…. din moment ce stadionul Tineretului va intra in reabilitare tribune, vestiare, pista de atletism pt ce ar fi nevoie si la noul stadion daca v-a fi construit la 200 m de cel cu pista de atletism?

    • Daniel says:

      De exemplu ca sa ai o arena sportiva multivalenta, unde sa poti organiza mai multe tipuri de evenimente sportive diverse, inclusiv alte sporturi olimpice decat fotbal, sporturi de echipa, atletism etc. Si de ce nu, suprafata de desfasurare sportiva suplimentara ar fi utila si in cazul unor evenimente nesportive care cer o suprafata mare. Nu trebuie sa fiti ingustati cu perspectiva strict la orizontul microbistului de fotbal, daca tot se faureste, trebuie sa poata deservi cat mai pe deplin nevoile intregii comunitati !

  16. Daniel suporter fidel says:

    Lucrare degeaba, proiect degeaba, bani irositi degeaba si demni de o cauza mai buna fara minim 20.000 de locuri. Nici macar 20-25-30 de mii pana la 35 de mii de locuri nu mi s-ar parea exagerat. De ce nu se alege, atunci, o alta locatie unde se poate incadra un stadion cu capacitate de generozitate adecvata, inclusiv cu pista de atletism si cu locuri de parcare suficiente, daca locatia actual propusa e prea congestionata pentru un asemenea proiect ?! Varianta cu 14 -15 mii de locuri, in discutie, e una penibila, demna de un orasel mediocru din provincie. Acreditarea acestor cifre modeste pentru stadionul – blazon al orasului ar insemna sa ne asumam destinul de marunt orasel banal fara perspectiva, potential si ambitie pentru cel putin urmatoarea jumatate de veac !

  17. John says:

    Sa faca si pista de atletism subterana …

  18. Costel says:

    Părerea mea este să se facă un stadon între 15 000 și 19 000de locuri,fără pistă. Există șansa ca alte echipe care primesc suspendări ale terenului sau nu intră în cerințele UEFA Ș.A.M.D. vor căuta să o închirieze pe aceasta ,astfel va fi un beneficiu și pt.Primărie și cei care o administrează și chiar și celor care vor Fotbal sau alte evenimente. Da este necesar și de spații comerciale (Fan-shop,articole sportive și altele)

  19. ovi says:

    Daca tot se vrea construirea unui stadion care costa MULT, hai sa facem un efort si sa-l construim in afara orasului. Sa aiba de toate. Hoteluri prin zona, parcari suficiente, infrastructura decenta pentru eliberarea zonei dupa eveniment. Cum zicea cineva mai sus, in zona fostului Cet 2 ar fi ideal asa ceva. Dar NU IN ORAS!! Sau cel putin nu in zona respectiva. E mult prea mica zona, va fi aglomeratie mare.
    Domnule Bolojan, ati facut multe pentru orasul nostru dar atentie, aveti tendinta sa o luati pe ulei sa incepeti sa faceti si chestii nasoale. O chestie foarte nasoala e supraaglomerarea orasului. Poate ar trebui sa tineti cont si de parerile oradenilor care v-au votat. Ca pana la urma, nu cei care s-au mutat recent in oras v-au votat pana acum, ci tocmai oradenii care sunt aici de generatii intregi. Aveti mai mult respect pentru parerilor lor si felul in care vad ei acest frumos oras. Betoane, asfalt aiurea, strazi largite, blocuri noi fara numar… nimic din acestea nu reprezinta Oradea. Asadar, stadionul sa fie in afara orasului iar zona in care s-ar fi dorit construirea lui sa devina o zona verde, eventual ceva care sa nu afecteze negativ calitatea vietii cetatenilor.
    Haideti sa facem un stadion care sa fie potrivit si pentru posibile viitoare festivaluri, de genul Untold. Nu consider ca un stadion trebuie facut neaparat pentru un numar aproximat de suporteri sportivi. Personal nu dau doi bani pe asa ceva, dar la un concert mare m-as duce cu placere. Dar NU in oras. A se vedea ce-i in Cluj in perioada festivalului.

  20. Nicu says:

    Fără pista de alergare !!! Și fa l Bolojane ca a lui rapid fc dacă tot te zgârcești la 15 mii de locuri sau fa-l ca a lui Legia Varșovia sau debrecen!!!

  21. Baci Imy says:

    Domnule Bolojan ca un decan de vârsta al fotbalului bihorean v-as ruga frumos sa faceți un stadion de 22 de mii cochet mic ca și a Naționalei Albaniei Arena Kombetare – Tirana vezi pe google cum arată !
    Ar fi ceva frumos poate cel mai frumos stadion din România și am avea aici numaimeciuri de liga 1 pentru ca va fi închiriat de echipele din n-v care nu îndeplinesc cerintele ligi 1!!! Va rog sa faceți un stadion frumos FĂRĂ PISTA!!! Piste exista peste tot sa îl faceți de fotbal !!!

    • Adisor says:

      M-am documentat si eu. Arena Kombetare arata chiar bine, desi nu-mi place tribuna II, cum e mai mica fata de restul. In rest … superb. Stadionul meu preferat ramane totusi Groupama din Budapesta. Stadionul lui Ferencvaros.

  22. mutatiZOO says:

    ar putea muta gradina zoo si ar avea loc pentru in stadion mai mare cu sau fara pista

  23. oradean says:

    Clar ca trebuie gandit in viitor, iar cum Oradea e intr-o dezvoltare continua, 10% e necesar daca tot se face, pista de alergare nu cred ca e necesara acolo. Dar da, min 10% sa fie stadionul din populatia Oradiei (cred ca se pot face niste estimari), daca luam in calcul ca nu ar trebui sa fie voie sa fie plin niciodata, deci utilizat ar putea fi 100% – 10% (zona tampon) = 90% ce ar trebui sa fie pentru 20.000 locuri (90%) din capacitatea lui. dar e parerea mea doar, am fi pregatiti pentru orice, decat pe urma sa-ti para rau, zic eu

  24. ovi says:

    In primul rand Oradea are peste 200.000 locuitori cred ca se apropie de 230.000

  25. Tudi says:

    Stadionul ar trebui sa gazduiasca minim 20.000 de spectatori si sa fie fara pista de alergat , sa fii aproape de teren .
    Chiar daca va dura pana vom avea o echipa in Liga 1 , terenul va putea gazdui meciuri ale nationalei sau alte competitii europene .
    In incinta nu ar trebui sa lipseasca un bar/bistro unde sa se poate plasa si pariuri sportive .
    Sa speram ca ne vom putea delecta in viitorul apropiat cu fotbal de calitate pe un stadion cu standarde europene .

  26. Giani says:

    Dl . Bolojan m-a pierdut definitiv ca votant daca duce la capat aceasta intinare pocita de stadion cu dãcât 12-14-15 mii de locuri, propunere in bataie de joc. Asteptarile mele ar fi sa se realizeze stadion olimpic de 30.000- 45.000 de locuri, unde sa poti organiza olimpiade iar daca se concretizeaza, sa se denumeasca chiar si “‘ Arena Ilie Bolojan”. Sau daca nu, atunci, sa se faca doua stadioane: “Stadionul municipal de fotbal Ilie Bolojan” cu 5.000 de locuri si “Stadionul judetean polivalent Ioan Mang” cu 25.000 de locuri si sa multumim , astfel, toti suporterii si diriguitorul de urbe.

    • mr. GEO says:

      Mdahh… Zici ca chiar avem un primar ANTI-SPORT, care detesta sau nu intelege sportul. Aloca bani extrem de parcinomios sportului oradean. Iar cifrele anemice de capacitate a stadionului, prezentate, specifice mai degraba unei put *zulici imberbe, subdezvoltate nu fac decat sa ma faca pe mine sa ma simt jenat, ca si fost sportiv oradean. Sa ne aducem aminte ca si in vremea in care era prefect, in mod total inexplicabil, parca doctrinar, tot avea un dinte contra F.c. Bihor.

  27. dan12 says:

    Cate locuri sau piste are – astea sunt intrebari pentru idioti.
    Trebuie cat ai repede demarat proiectul, banii trebuie sifonati degraba ca vin alegerile.

  28. sefu says:

    primar adevarat!

  29. Rogi says:

    Nimeni nu s-a gandit ca zona respectiva ar fi mai bine impartit in doua, pentru a extinde gradina Zoo si pentru un parc public frumos amenajat de care pot bucura Oradenii. Zona oricum nu-i potrivit unui stadion de fotbal. Nu-i spatiu pentru un stadion, cu parcari, etc.
    Stadionul trebuie construit undeva la periferie in vecinatatea unui drum principal, gen centura sau calea Borsului, unde este spatiu suficient pentru un stadion de min. 20000 de locuri. Stadionul de la Debretin e un exemplu bun, cu parcare subterana, cu pista de alergare care il inconjoara stadionul pentru amatori.

    • Florin says:

      Sunt de acord ca macar pentru urmatoarele decade spatiul respectiv ar fi cel mai potrivit pentru extinderea gradinii zoologice. Si intr-adevar zona este prea limitata pentru constructia un stadion de dimensiune potrivita si spatiile anexe. Ar trebui neaparat gasita o alta locatie pentru viitorul stadion. Daca mandatele viitoare asteapta, poate astepta si o solutie mai potrivita!

  30. florin says:

    da, un stadion de 15.000 de locuri sa fie suficient ,ce este important mai ales ca este o constructie nou faceti locuri de parcare sub tot stadionul ,sub tot patiul de langa stadion ,nu mai lasati ca constructiile no, ;blocuri ,magazine ,centre comerciale de ori ce tip sa nu aiba sub ele un nivel chiar doua de parcare, daca se cere , bagati domnule primar toate masinile parcate sub teran ,sunt foaret multe magazine , centre comerciale care au parcari imense de suprafata fara nici un pom ,plante ,sub toate aceste constructi pe srtuctura metalica se puteau faec foarte bine parcari subterane…haideti sa mai urcam un nivel in dezvoltarea noastrea , a orasului ,sunt foarte multe blocuri Noi,care ar fii trebuit sa aiba doar parcari sbterane sau pe nivele .. ori la 8- 10 blocuri ca cele de pe ONESTILOR sau cele de la facultate trebuia ridicata in centru lor o cladire pe 4- 6 nivele de parcare sau mai mult daca se cerea si asa ramanea mai mult spatiu verde in jurul blocurilor ,,,

  31. pop says:

    Cred ca o arena cu pista de atletism care sa poata gazdui concursuri nationale si internationale ar genera un alt gen de sportivi dar si de spectatori, 15-18000 locuri sunt suficiente ca arena sa fie exploatata cat mai eficient, tribuna sudica se poate construi peste str.Fagarasului.

  32. gabi says:

    Cere parerea, dar face cum vrea el

  33. altuss says:

    Eu am mai scris: stadionul să de facă doar cu un singur loc: pentru Bolojan ! Glumă glumă, dar, ar fi perfect cu 20 000 de locuri şi fără pistă. Cele cu pistă sunt alea vechi, din anii 1930-1970. Bolojan vrea să facă lucruri proaste (vezi Ciuperca), adică să nu dea bani decât pentru 14 000 de locuri. Domnule, ori faci cum trebuie – de 20 000, ori nu faci nimic, că există stadion. Omu’ face stadion, dar echipa de handbal iar nu promovează ! Vai de capul sportului orădean !

  34. todea says:

    un stadion nou sub 25 000 de locuri nu se justifica , atunci mai bine ramane cel vechi,

    • Ovidan says:

      Corect. Sa se faca ca lumea, la capacitate satisfacatoare, daca tot se face, nu doar sa se tranteasca o lucrare si sa se bifeze ca s-a facut ceva. Trebuie avut in vedere si faptul ca daca se antameaza la o investitie inadecvata, vom ramane legati in handicap cu o tinichea de stadion de 14.000 de locuri pentru multi ani si nu vom fi in masura sa organizam evenimente majore, pentru ca nu vom mai beneficia de o finantare pentru inca un alt stadion de capacitate mai corespunzatoare prea curand, in viitorul apropiat.

  35. Pãşunea says:

    Interesant, unii bazine de înot, alţii stadioane.

  36. seth says:

    Nu stiu daca se justifica construirea unui stadion de fotbal, Oradea practic nu are echipa. 300k euro pe an, plus salariile, cine stie unde se duce suma, plus sustinerea unei echipe. Oradea ar trebui sa sustina baschetul, polo, tenis, sunt cateva sporturi la care stam chiar bine de tot si atrage mai multa lume. Dar daca totusi ramane sa construiti un stadion, indiferent de capacitate, ganditi-va la acces si la parcari. Arena din Cluj cu Sala Polivalenta de langa e un dezastru logistic. La un stadion de 20k capacitate, sa va ganditi la parcari pentru sute, chiar mii de masini si statii de tramvaie/autobuze/taxiuri. Sau o parcare undeva la periferie de unde sa porneasca tramvaie/autobuze catre stadion. De curiozitate, m-am uitat la doua stadionae, Signal Iduna din Dortmund are 81.365 locuri si scrie “peste 10.000 parcari cu plata”, iar Juventus Stadium 41.507 locuri si 4.000 locuri de parcare. La o capacitate de 20.000 locuri ar fi necesare macar 2.000 locuri de parcare. Cluj Arena la 30k locuri are 303 locuri de parcare, e o gluma. Sa nu faceti aceeasi greseala, oamenii merg sa vizioneze competitii sportive, nu meciuri de UFC in parcari.

    • vdct says:

      da, dar pentru asta trebuie să mergi la Dortmund și prin alte părți civilizate, nu la Tg.Jiu, așa, „de la București în drum spre casă”

  37. Aliodor says:

    Cica chiar si comuna Putna vor sa-si ridice un stadion de 1.500 de locuri. https://www.sport.ro/fotbal-intern/surpriza-totala-inca-un-stadion-de-lux-apare-in-romania-totul-e-oficial-unde-se-construieste-bijuteria.html Noi putem decat de 10 ori mai bine?…

  38. Scortosul says:

    20.000 !!!
    E clar ca trebuie gasit un optim. Insa daca tot ni se cere sa ne dam cu parerea, eu cred ca sub 20.000 de locuri nu avem ce discuta in Oradea. Nu poti sa discuti tot timpul cat te costa etc, ci si ce iti propui si la ce va folosi. Daca zici ca gradul de ocupare e de 300 la un meci de fotbal e clar. Dar ce fotbal vrei si ce vrei in afara de fotbal? Ca daca vrei si alte evenimente, s-ar putea ca doar din cele 5000 locuri in plus (diferenta de la 15000 la 20000) sa iti scoti cheltuielile pe un an, daca organizezi 2-3 evenimente rezonabile pe an. Oricum sub 15000 locuri mai bine nu face nici un stadion (inseamna ca il face doar sa bifeze ca a facut ceva), iar daca face sub 20000, pentru un oras de dimensiunea si perspectivele Oradiei, inseamna ca face ceva doar ca sa arunce praf in ochii prostimii, dupa reteta psd. Si de ce musai trebuie facut stadionul intre Peta si liceul sportiv si nu altundeva? Sau daca tot il face acolo, de ce nu demoleaza ceva pt a face atat loc cat este necesar? Vorbim totusi de un obiectiv important si pe termen lung.

  39. Mihai says:

    Pentru Oradea,cu o traditie de fotbal foarte bogata e rusine un stadion de 15000 de locuri,in loc de 25000-30000,daca ne uitam la cum se dezvolta Oradea .Dar,daca ne uitam,ca CJ si CL si incusiv LPF a ucis acest sport cu desfiintarea FC Bihor,nu cred ca e nevoie de stadion.Pentru cine?Ce echipa? Desi Oradea a dat jucatori pentru Nationala Romaniei si sunt sigur ca multi tineri talentati nu au avut sansa de afirmare,din lipsa echipei locala.In cazul in care Consiliul Local ar sustine o echipa pentru Liga 2 sau 1,da,e nevoie de stadion,dar atunci 15000 de locuri e un banc.Deci Minim 20 de mii sau 25000 ca Oradea sa poate gazdui si partide Internationale,sau s-o vedem Nationala de Tineret si Seniori,daca este posibil. Asta e parerea mea.

  40. bolovan01 says:

    Ajunge o capacitate de max. o mie de spectatori. Restul să uite în fața televizorului, doar așa face românul.
    Oricum nu trebuie un stadion acuma, mai avem de tras cu Corona, și nu este nici măcar voie să stăm la grămadă….
    Ah. Mai ceva. Bineînțeles Bolojan crede că bani o să vine de la UE. Dar ei nu mai au bani pt. așa ceva. Tocmai au dat 540 miliarde de Euro la sudul Europa, numai ca să ține pe ei în viața.

  41. guta nicu says:

    cand ii aresteaza dna si pa ghilea pt combinatiile cu parcarile>?

  42. Anonim says:

    Pt ce dracu stadion daca nu avem echipa….doar sa ardem niste bani?macar daca ar face un stadion multifunctional….si vorba unor antevorbitori:avem un stadion reabilitat la o distanta relativ mica.atunci inseamna investitie inutila

  43. scortosul says:

    Decat 25-35-45000 de locuri mai bine 220000 ca sa avem toti un loc acolo! Eu promit sa merg in tata zi de luni seara sa imi ocup locul, Tu?

  44. Carpati says:

    stadionul odata construit, va avea preponderent costuri de intretinere cu gazonul si nu cred ca costul principal va fi al locurilor din tribune / peluze. Deci odata construit, costul cu “numarul de locuri”este game over, mai bine sa fie decat sa-ti para rau ulterior.

  45. Orădeanul says:

    D-le primar Bolojan ; ați realizat multe lucruri frumoase in Oradea, să știți că am apreciat tot ce ați făcut bine. Au fost și lucrări pe care le-am criticat, nu au fost puține. Dar chear și așa , cele bune le-a depășit pe cele rele. In timp se pot corecta in bine. Ex Ciuperca, dar și altele mai mici, totuși cred că sunteți un om calculat care gândește de 2-3 ori până face un lucru. E de apreciat faptul, că și cu ocazia aceasta cereți părerea orădenilor. Acuma faptul că vreți să construiți această arenă sportivă, trebuie să faceți socoteala că nu va fii doar a celor din Oradea ce PENTRU INTRG JUDEȚUL BIHOR. De aceia faceți arena ca, apoi în istoria Orașului Oradea să rămâneți că, un primar de nota 10. Să nu uitați de promisiunile făcute cu privire la garajele care au m-ai rămas. CURĂȚAȚI LE.

  46. Fanfotbal says:

    Draga Bolo, avand in vedere vecinatatea cu Serbia, Ungaria, nu vei gresi dava vei face un stadion de peste 20.000 …imagineaza ti amicale, di , de ce nu, europene gen FC Bihor – Steaua Rosie, Partizan, Honved, etc.
    Refa Fc Bihor si vei fi ales pe viata. Stadionul va crea o depndenta in comportamentul multora. Vor veni nu numai din Oradea spectatorii! Va gi o moda sa mergi la meciul de fotbal. Fa l de cel putin 20.000!

  47. nagy says:

    sa se comunice numarul biletelor vandute pentru fiecate eveniment sportiv si in baza acestor date prin mtoda extrapolarii sa se stabileasca numarul locurilor in stadion pe baza numarul biletelor vandute . iar stadionul sa fie multifunctional

  48. Alesd BH says:

    Un atadion de 18000 ar fi perfect, cu posibilitatea de a fi extins in viitor. Pista de atletism poate lipsi. Ideea este insa ca stadionul sa aiba muzeu, pentru ca eventualii turisti straini si nu numai sa il poata vizita. Neaparat si un magazin al echipei in care sa se comercializeze produsele echipei de fotbal (de la tricouri la magneti). Am fost in Leeds, Bilbao, Barcelona si peste tot echipele aveau sub stadion muzeu dar si magazin in care se comercializau produsele menite sa aduca un venit echipelor. Si un ultim exemplu: la meciul CFR Cluj – Sevillia lumea a stat si cate 30 de minute la rand ca sa achizitioneze obiecte de la magazinul aflat sub stadion. In mod clar se poate face o afacere buna si pentru echia de fotbal dar si pentru oras. O echipa puternica care sa participe in vreo cupa europeana ar aduce faima orasului dar si turisti/ suporteri care la randul lor vor cheltui bani in oras.

  49. Bh says:

    Nu va fi cu pista de atletism. Cei care vor se gândesc ca ei vor putea să alerge acolo. Exclus. Pt sportul în masa va fi pista de la LPS. iar în cea noua nu vor fi concursuri. Ce concurs, care campionat de atletism? Exclus. Iar, referitor la capacitate, poate să fie goala și dacă o face de 5000 de locuri, dacă echipa nu joaca nimic, sau să fie insuficientă una de 30.000, dacă joci bine și ai măcar un, showman legitimat. Nu are importanta câte locuri va avea. Deloc. Doar sa fie frumoasa. Sa meargă Domnu Primar în vizită și în alte stadioane(nu în România). Și să nu arate ca și cea de la Târgu Jiu. Va rog mult, nu ca și acela. Suntem suficient de “open minds”, sa facem ceva mai frumos, și nu neapărat mare. Dar cea veche trebuie păstrată. Din nenumărate motive. De suflet, tradiție, etc. Sa joace pe cea veche și echipe din județ, când va fi gata cea noua, asa poți creste și fotbalul tău din Bihor, fă concertele distrugătoare de gazon pe cea veche, nu pe aia nouă, sigur o echipă de management ar putea sa o facă mai profitabila decât o singura vânzare de imobile. Nu o demolati, salvați – o. De meciuri internaționale și cupe europene să nu visați, sa fie frumoasa să ne placa acolo în fiecare weekend. Ca pe vremuri, când mergeai sa vezi cum joaca Voința lui Zoli, fugeai repede la Reday să prinzi ceva din Înfrătirea, și după masă te inghesuai pe Bihoru, să vezi fotbal. Pentru ca era ce sa vezi de la acei băieți, au reușit sa umple stadionu deși nu avea nici unul tatuaje, cred. Ok. Sa fie frumoasa cea noua, și nu demolati cea veche

  50. BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Stație de monitorizare a aerului la Sânmartin
    Sânmartinul este una dintre localitățile în care va fi amplasată una dintre cele 60 de noi stații de monitorizare a aerului.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Florica Cherecheș afirmă că poate dezamorsa „bomba ecologică” de la Derna
    Deputatul promite ecologizarea siturilor contaminate cu reziduuri petroliere de la Balc, Derna și Suplac.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    USR reclamă lacune majore în achiziția de materiale din China. Li se cere demisia lui Mihai Jurca și dr. Gheorghe Carp
    Într-un document consistent pus la dispoziția publicului larg, USR Bihor acuză municipalitatea orădeană de manipulare și fals, în ceea ce privește modul în care a fost prezentată achiziția de materiale de protecție, din luna aprilie. Aceasta a costat circa 4 milioane USD, incluzând transportul, taxele și inspecția. 9

    Mapamond

    MAE: 99 de români, infectați cu COVID-19 în Austria
    Un număr de 99 de români au fost diagnosticați cu COVID-19, în Linz, Austria, anunță, marți, Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Niciuna dintre persoanele infectate nu a fost spitalizată, precizează sursa citată. 1

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Bilanț la șase luni – minus 8,7 milioane lei
    La prima scadență fiscală din 2020 Direcția Economică anunță o scădere cu 9% a încasărilor din impozite și taxe locale, față de aceeași perioadă a anului trecut. 4

    BIHON Sport local

    Barajul pentru Liga 3 se joacă în 1, 5 și 9 august
    Comitetul de Urgență FRF a aprobat ieri, calendarul și regulamentul de organizare și desfășurare pentru partidele din mini-turneele de promovare în Liga 3.

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.