Izbucnirea războiului peste graniță a crescut atât îngrijorarea cât și empatia în rândul românilor în general și a orădenilor, în special. Mulți s-au grăbit să facă donații, alții și-au pus la dispoziția refugiaților aflați în tranzit spațiile de cazare, dar unii au mers mai departe și s-au implicat personal în transportul ajutoarelor peste graniță, precum orădeanul Claudiu Roșca. De ce? „De ce nu?”, e răspunsul său.

La ski, în Ucraina…

De altfel, orădeanul a prins declanșarea războiului în Ucraina, unde se afla la ski împreună cu prietenul său Cseko Csaba, cu care, de altfel, s-a implicat și în acțiunile ulterioare. „Eram la ski în Bukovel, la vreo 90 de km de Ivano-Frankivsk, e o stațiune comparabilă cu orice stațiune din Austria, doar că la jumătate de preț. Avem acolo prieteni și cunoștințe, mergem acolo de câte ori putem”, relatează orădeanul. El spune că „războiul a început brusc pentru noi, care nu credeam că va începe defel și la fel credeau și toți prietenii noștri ucrainieni”. „Cu o seară înainte am stat pe pârtie până la 9:30, apoi ne-am dus la restaurant. Toate barurile erau deschise, era o viață de stațiune de ski, la vârf de sezon. A doua zi când ne-am trezit, de pe știri am aflat că e război, că sunt bombadrate orașele cu rachete balistice. Proprietarii pensiunii în care am stat nu aveau habar. Credeau că e ceva în Donbas, că acolo mereu sunt probleme, dar aia e în alt „oblast„ cum le zic ei la județe”, povestește orădeanul.
Confirmarea a venit de la TV, unde s-a anunțat să se decretase stare de război, dar încă nu se că decretase mobilizarea generală. Oamenii, însă, erau în concediu: „noi mai aveam skipass-uri și am zis că, o fi război, dar noi am mai schia. Ne-am dus în stațiune, unde atmosfera era deja apăsătoare. S-a dat un ordin ca lumea să stea în hoteluri iar străinilor le era recomandat să părăsească țara. Erau mulți străini veniți cu avionul, cu agenții turistice din Polonia sau din alte părți, care aterizaseză în Ivano-Frankivsk. Nu se mai putea zbura de acolo, așa am aflat noi că aeroportul fusese bombadat. După vreo două ore am pornit spre vamă. Un drum de 100 de km l-am făcut în vreo 4 ore. Se făcuseră cozi la benzinării, la bănci că unele bancomate nu mai mergeau și cozi la magazinele alimentare. Cel mai mult încurcau cozile la benzinării, că se întindeau pe km întregi, la ieșirile din localități și blocau traficul pe câte un sens. Am avut noroc cu internetul: Google maps și google translate sunt printre cele mai mari invenții ale secolului!”

În două ore de stat în vamă, primele după declanșarea războiului, au putut vedea defilarea primilor care au părăsit țara: „cei cu foarte mulți bani dar și cu ceva știință a politicii. Nu arătau ca și cum și-ar fi făcut bagajele în două ore. În vamă încă nu era bulibășeala care e acum, arăta va o vamă mai aglomerată. Difernța era ca vameșii ucrainieni și polițiștii, care în alte timpuri sunt foarte joviali și trebuie să îi servești cu „tradiție” cum îi spun ei – indiferent că este cu documentele impecabile, ca să nu stai cu orele trebuia să le bagi un 5 euro în pașaport. Acum nu mai trebuia nimic, totul mergea uns. Le crescuse foarte mult eficiența. Noi am trecut pe la ora 2:00, ordinul pentru mobilizarea generală s-a dat pe la 4:00 după-masa, încă putea ieși cine voia. Asta a fost retragerea din Bukovel. N-am crezut că ucrainienii o să reziste atât de mult și că războiul va dura atât de mult”.

Înapoi, cu ajutoare

Răspunzând cererilor primite de la prietenii și cunoștințele din Ucraina, Claudiu Roșca a revenit în Ucraina la o săptămână după ce o părăsise în grabă: „Eu m-am ocupat doar de transport, mai multe asociații și ONG-uri au adunat și selectat produsele. Am fost contactat prin cunoștințe comune, dacă pot să fac transport. M-am dus cu un SUV, prima dată, cu mașina mea personală, așa că nu am putut duce foarte mult. Primul transport a fost de bocanci de iarnă și haine termice, l-am dus într-un orășel, la 10 km în interiorul Ucrainei”. Al doilea transport a fost mai mare, cu o dubă oferită de un binevoitor, cu un plin de motorină: „legătura mea dincolo de graniță e o familie care deține un hotel de lux și care, în colaborare cu primăria locală, au un hub în care adună ajutoarele primite și le redistribuie acolo unde e nevoie, în Est, spre front sau unde sunt mulți refugiați, în interiorul țării. Drumurile sunt relativ sigure, nu se bomdardează șosele la întâmplare, până la o anumită distanță de orașe sau alte obiective. Sunt, în schimb, puncte de control, peste tot în țară”.

Orădeanul relatează că cel de-al doilea transport, de miercurea trecută, i-a oferit și șansa de a sta la povești cu mai multe familii de ucrainieni care s-au refugiat din zonele bombardate în vestul țării: „am trecut târziu vama, așa că am înoptat într-un sat la niște prieteni, că e în vigoare interdicția de a circula noaptea. Am cinat în sat, am stat la masă cu o mulțime de refugiați din Est, oameni tineri din Kiev, Sumi sau Harkov care înainte de război lucrau pentru companii multinaționale, toți vorbitori foarte buni de engleză. Continuau să lucreze pe internet. Sunt familii tinere care se refugiaseră în satele din vest, așteptau să se termine războiul. M-am mirat că sunt preponderent pro-ocindetali, deși au rude la Moscova au în Rusia. Mi-au și epxplicat că după ce Rusia a invadat Crimeea, Europa s-a deschis către Ucraina și mulți oameni au putut călători, și-au luat joburi în Vest, unii au importat modele de dezvoltare – stațiunea asta Bukovel e făcută după modelul și în spiritul celor austriece. Au și multe investiții străine și multe obicetive – drumuri, școli sau instituții publice reabilitate pe bani de la UE”.

Claudiu Roșca a pus la dispoziția refugiaților care au ajuns în Bihor cazare în pensiunea proprie pe care o are dincolo de Felix. „De ce m-am oferit să fac transporturi? Că așa am simțit eu, cum am și luat refugiați la pensiune la mine”, relatează el: „În primele zile când am cazat oamenii a venit polițistul din sat să mă intrebe de ei, și eu am vorbit cu juma de gură, că mă gândeam că a veni să mi facă dificultăți. Venise, de fapt, să-mi zică că oamenii din sat vor să ajute cu ce pot. Am avut, până acum, vreo 80 – 100 de persoane care au fost în tranzit. I-au trimis bisericile sau organizațiile nonguvernamentale, BBSO și bisericile neoprotestante m-au impresionat prin organizare și intervenție rapidă. Oamenii vin, stau o noapte sau două și pleacă mai departe. Majoritatea sunt mame cu unul, doi sau trei copii. Mulți nici nu știu unde vor să se ducă, cei mai mulți pleacă Polonia, Germania, Spania. În general sunt oameni cu venituri medii sau sub medie, celor care au venituri mari nu le trebuie ajutor. Sunt oameni foarte OK, foarte civilizați. Toți se gândesc când se va termina războiul, să se întoarcă acasă”.

Din dragoste pentru semeni: Orădenii au dezvoltat un sistem de ajutorare a refugiatilor ucraineni care fug din calea războiului