BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Începe marea transformare a cartierului Nufărului. Sensuri giratorii, piste pentru biciclete și noi spații verzi

Începe marea transformare a cartierului Nufărului. Sensuri giratorii, piste pentru biciclete și noi spații verzi

De Sorin Martin Vereș
la 8 October 2026 13:16 Reactualizat la: 8 October 2026 13:18

Începe marea transformare a cartierului Nufărului. Sensuri giratorii, piste pentru biciclete și noi spații verzi

8 October 2026 13:16 Reactualizat la: 8 October 2026 13:18
Potrivit unui mesaj postat pe pagina de socializare, Primăria Oradea anunță că în perioada următoare vor începe lucrările de regenerare urbană în cartierul Nufărul I, în zonele I, II și III, o investiție amplă care va schimba modul în care sunt amenajate și utilizate spațiile publice dintre blocuri.
Scris de Sorin Martin Vereș - Potrivit unui mesaj postat pe pagina de socializare, Primăria Oradea anunță că în perioada următoare vor începe lucrările de regenerare urbană în cartierul Nufărul I, în zonele I, II și III, o investiție amplă care va schimba modul în care sunt amenajate și utilizate spațiile publice dintre blocuri.

Trimite articolul

X

Proiectele pentru cele trei zone sunt finanțate prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, iar valoarea totală se cifrează la 205,31 milioane de lei, din care cofinanțarea Uniunii Europene este de 106,95 milioane de lei.

La întrebarea adresată de bihon.ro privind modul în care se vor demara lucrările, purtătorul de cuvânt al Primăriei, Octavian Haragoș ne-a declarat că „lucrările vor începe concomitent în toate cele trei zone”.

Potrivit informațiilor primite de la reprezentantul municipalității, termenele estimate pentru finalizarea lucrărilor sunt următoarele: Zona I- 14 noiembrie 2028, Zona 2- 13 decembrie 2028, Zona 3- 21 septembrie 2029.

Cartierul Nufărul I din Oradea va trece printr-un amplu proces de regenerare urbană, care va schimba semnificativ aspectul și modul de utilizare a spațiilor publice dintre blocuri. Investiția vizează o suprafață de aproximativ 25,6 hectare, delimitată de străzile Constantin Noica, Nufărului, Bumbacului și Morii. Proiectul a fost împărțit pe trei zone și presupune refacerea spațiilor verzi, modernizarea aleilor și trotuarelor, amenajarea pistelor pentru biciclete, reconfigurarea circulației, modernizarea iluminatului public și crearea unor noi spații pentru recreere, sport și petrecerea timpului liber. Potrivit Primăriei Oradea, proiectul urmărește transformarea cartierului într-un spațiu urban mai verde, mai sigur și mai accesibil, adaptat nevoilor celor aproape 17.000 de locuitori ai zonei.

La nivelul întregii zone, municipalitatea a prevăzut modernizarea a aproximativ 10 kilometri de străzi, amenajarea a 2.664 de locuri de parcare și realizarea unei rețele de piste pentru biciclete cu o lungime totală de 1,7 kilometri. Va fi construit și un nou sistem pluvial pentru colectarea și evacuarea apelor meteorice, cu descărcarea în pârâul Peța. Iluminatul public va fi modernizat cu corpuri LED, care vor deservi străzile, parcările, aleile, trotuarele, pistele de biciclete și trecerile de pietoni. Cu ocazia lansării proiectului, în 2024, se anunța că zona va fi supravegheată video prin intermediul a 59 de camere, care vor fi montate pe stâlpii de iluminat.

Sens giratoriu la intersecția străzilor Constantin Noica, Eforiei și Bumbacului

Zona I este delimitată de străzile Constantin Noica și Aleea Onisifor Ghibu. Una dintre cele mai importante intervenții va fi refacerea și reamenajarea a 27.258 mp de spații verzi. Municipalitatea anunța că vor fi create spații verzi mai sustenabile, iar prin plantarea unor specii native va fi crescută biodiversitatea urbană. La capitolul mobilitate, proiectul prevede 1.713,13 mp de piste pentru biciclete pe străzile Constantin Noica și Aleea Onisifor Ghibu. Vor fi modernizați, de asemenea, 18.014,62 mp de trotuare și alei pietonale, iar 37.107,83 mp de carosabil vor fi refăcuți. În zonă va fi construită și o rețea de canalizare pluvială pentru preluarea apelor de pe suprafețele modernizate. Circulația rutieră va fi reorganizată prin realizarea unui sens giratoriu la intersecția străzilor Constantin Noica, Eforiei și Bumbacului. Proiectul mai prevede iluminat public cu tehnologie LED și instalarea unui sistem de supraveghere video. Pentru locuitori vor fi amenajate locuri de joacă și zone de fitness, inclusiv facilități accesibile persoanelor cu dizabilități. Printre elementele mai puțin obișnuite se numără zonele pentru animale de companie, împrejmuite și protejate fonic prin vegetație. Vor fi montate bănci, șezlonguri, coșuri de gunoi, rastele pentru biciclete și alte elemente de mobilier urban. Sunt prevăzute și mese de ping-pong și mese de șah. În privința parcărilor, proiectul prevede noi locuri pe partea nordică a străzilor Constantin Noica, Aleea Peneș Curcanu, Aleea Onisifor Ghibu și Aleea Zidarilor. Trotuarele vor fi amenajate pe ambele părți ale străzilor, iar la trecerile de pietoni vor fi realizate rampe pentru persoanele cu dizabilități.

Aproape 7,3 hectare transformate în zona II

A doua etapă vizează o suprafață de aproximativ 7,33 hectare, cuprinsă între străzile Onisifor Ghibu, Aleea Zidarilor, Aleea Forajului și Bumbacului. În această zonă vor fi amenajați și refuncționalizați aproximativ 24.719 mp de spații verzi. Vor fi realizați 1.995 de mp de piste pentru biciclete, iar traseele pietonale vor fi modernizate pe o suprafață de 13.643 mp. Primăria prevede reabilitarea a 29.999,41 mp de infrastructură rutieră și refacerea trotuarelor pe 10.222,43 mp.

Totodată, va fi construit un sistem modern de canalizare pluvială. Circulația rutieră va fi reorganizată prin amenajarea unui sens giratoriu la intersecția Aleii Forajului cu strada Bumbacului. Vor fi amenajate și locuri de parcare, astfel încât acestea să nu afecteze traficul. Zona va beneficia de iluminat public modern, cu tehnologie LED, precum și de supraveghere video. Pentru locuitori sunt prevăzute locuri de joacă și zone de fitness adaptate mai multor categorii de vârstă, inclusiv persoanelor cu dizabilități. Proiectul prevede amenajarea a două stații de autobuz pe fiecare sens de circulație.

Peste 23.000 mp de spații verzi în zona III

A treia etapă este localizată între străzile Aleea Peneș Curcanu, Bumbacului, Morii și Aleea Onisifor Ghibu. Potrivit informațiile comunicate de Primărie, în zona III vor fi amenajați și refuncționalizați 23.115 mp de spații verzi publice degradate. Pentru bicicliști sunt prevăzuți 855 mp de piste, iar traseele pietonale vor fi construite sau modernizate pe o suprafață de 14.393 mp. Și aici va fi modernizat iluminatul public prin folosirea tehnologiei LED. Proiectul include, de asemenea, instalarea unui sistem de supraveghere video, cu scopul de a crește siguranța în spațiile publice.

 

Trimite articolul

X
Taguri:
cartierul nufarul ,
incep lucrarile ,
oradea ,
regenerare urbana

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    România

    Ilie Bolojan pune condiții pentru noul Guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile”
    Președintele PNL, premierul demis Ilie Bolojan, a transmis joi, înaintea consultărilor oficiale cu premierul desemnat Luca Niculescu, că disciplina bugetară și respectarea țintelor de deficit pentru anii următori sunt condiții de la care liberalii nu intenționează să se abată.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Începe marea transformare a cartierului Nufărului. Sensuri giratorii, piste pentru biciclete și noi spații verzi
    Potrivit unui mesaj postat pe pagina de socializare, Primăria Oradea anunță că în perioada următoare vor începe lucrările de regenerare urbană în cartierul Nufărul I, în zonele I, II și III, o investiție amplă care va schimba modul în care sunt amenajate și utilizate spațiile publice dintre blocuri.

    BIHON Sport local

    GALERIE FOTO
    Wolf Oradea s-a întors cu 9 medalii de la Cupa Mondială cu echipe din 57 de țări la start
    Cunoscută stațiune spaniolă Benidorm a găzduit în perioada 27 septembrie – 4 octombrie Cupa Mondialā de Taekwon-do ITF, un eveniment de amploare cu 2681 de sportivi înscriși, reprezentând 259 de cluburi din 57 de țări.

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Răspunsul CFR în cazul elevilor rămași în Halta Roșiori. Ce a stabilit ancheta internă a companiei
    CFR Călători a transmis redacției bihon.ro un răspuns oficial cu privire la incidentul produs în 4 octombrie, în Halta Roșiori Bihor, unde un grup de elevi de la Liceul Teoretic „Ady Endre” trebuia să călătorească spre Oradea, însă nu a mai urcat în trenul R 4334 Halmeu – Oradea.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO
    Pompierii bihoreni, mobilizați pentru stingerea incendiilor în 11 localități din județ. Cinci subunități au intervenit
    Miercuri după-amiază, 7 octombrie, într-un interval de aproximativ șapte ore, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea a 11 incendii izbucnite în județ, cel mai probabil ca urmare a acțiunilor de igienizare a terenurilor prin arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale.

    Cultură

    VIDEO
    Pavel Bartoş și Smiley vin la Oradea pentru proiecțiile speciale ale filmului „Vacanţă all inclusive”
    Comedia polițistă, cu Pavel Bartoș și Smiley în rolurile principale, poposește la Oradea în cadrul unei caravane de proiecții speciale, organizate în 14 orașe din țară.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X