Update:
La momentul în care a căzut de pe terasa blocului, copilul purta o uniformă a Colegiului Național Onisifor Ghibu
Potrivit primelor informații, la fața locului a fost adus și tatăl minorului, cu un echipaj de poliție, pentru a încerca să identifice minorul, iar ulterior, adolescentul ar fi căzut de pe terasa blocului.
Știrea inițială:
Incidentul a avut loc într-o zonă rezidențială din municipiul Oradea, în spatele Lotus Center, în zona Grand Hill. În jurul orei 07:50, un apelant al numărului unic de urgență 112 a sesizat Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor cu privire la faptul că un minor a căzut de la înălțime, lângă un bloc de locuințe cu opt etaje, situat pe strada Eforiei.
La fața locului s-au deplasat și echipele de RER pentru a curăța sângele de pe carosabil.
„La adresa indicată s-au deplasat de urgență echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, precum și un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului 1 Oradea. Din nefericire, în ciuda intervenției rapide, medicul SMURD ajuns la fața locului a declarat decesul minorului, acesta prezentând leziuni incompatibile cu viața”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, locotenent colonel Camelia Roșca.
„La fața locului s-au deplasat şi poliţiştii de ordine publică orădeni, cei ai Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea și specialiști criminaliști”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar șef de poliție Alina Fărcuța.
În prezent, nu există suspiciunea că persoana ar fi fost victima vreunei infracțiuni.
„Nu știu exact cine e. Am înțeles că acum se identifică persoana. Noi avem 2.300 de elevi, avem catalog electronic și punem absenți la clasă. Părintele a primit mesaj cum că lipsește. Mai departe, să așteptăm să fie identificat”, a declarat directorul Colegiului Național „Onisifor Ghibu”, a menționat Iulius Timar, directorul școlii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!