Crin Antonescu, Vasile Blaga, Monica Macovei, Cătălin Predoiu şi candidatul Daniel Buda vor fi aici în campania electorală pentru europarlamentare. Aceştia vor fi prezenţi în Bihor la Oradea, Aleşd şi Beiuş. Antonescu va avea un miting electoral la Casa de Cultură a Sindicatelor, iar pedeliştii vor fi prin pieţe şi se vor plimba prin Centrul Oradiei.
Inflaţie de politicieni în Bihor
Lideri de partid - foşti miniştri şi ex-preşedinţi ai Senatului - joi, în Bihor.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
Cultură
Volumul „Coborârea în cetate” este cel mai recent roman al Simonei Antonescu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O asociație de proprietari din Oradea i-a dat în judecată pe doi soți, proprietari ai unui apartament dintr-un bloc din cartierul Rogerius, după ce aceștia au adunat datorii de peste 20.000 de lei.
România
Liderul producției de pâine din România a anunțat retragerea de pe rafturi a două sortimente populare după ce, într-un caz izolat, au fost descoperite bucăți de plastic în produse.
România
Șoferii care circulă în România cu permise de conducere eliberate în alte state nu își vor mai putea recupera documentele reținute de polițiștii rutieri fără să achite integral amenda care a stat la baza sancțiunii.
Economic
Din 25 februarie, tranzacțiile cu imobile și autovehicule se încheie după o regulă nouă: nu doar vânzătorul, ci și cumpărătorul trebuie să demonstreze că este la zi cu taxele locale. În caz contrar, contractul este nul de drept.
Bihon CSM Oradea
Campioana României la polo, CSM Oradea, a obținut o calificare spectaculoasă în sferturile de finală - Top 8 Water Polo Euro Cup.
Citiți principiile noastre de moderare aici!