Cea de-a doua ediție a Salonului de Cultură Orădean, fondat de profesorul universitar și criticul literar Ion Simuț, a avut loc miercuri, 19 februarie, la Teatrul Regina Maria, în Foaier Loji.

Invitata acestei ediții a fost dr. Simona Mihuțiu, scriitoarea orădeană care şi-a făcut debutul ca dramaturg cu textul spectacolului „Speranţa nu urcă niciodată cu liftul”, cea mai recentă premieră a Teatrului Regina Maria.

La întâlnirea cu publicul au participat scriitoarea Simona Mihuțiu, echipa spectacolului formată din regizorul Toni Nica, scenografa Oana Cernea şi actorii Mirela Niță Lupu, Adela Lazăr, Georgia Căprărin, David Constantinescu. Amfitrionii evenimentului au fost Victoria Balint, manager interimar al Teatrului Regina Maria, și Ion Simuț, profesor universitar, critic și istoric literar.

Victoria Balint a subliniat în ebutul întâlnirii că invitaţia profesorului Simuţ de a organiza a doua ediţie a Salonului de Cultură Orădean la teatru vine în completarea unui program asumat de teatru în ultimul timp.

„Misiunea unui teatru nu este doar pura prezentare a unor spectacole de teatru, ci este şi aceea de a deschide orizontul educaţiei, a culturii, de a aborda diferite teme, poezie, literatură, aniversări, personalităţi, de a ieşi din spaţiul teatrului şi de a merge către comunitate”, a punctat Victoria Balint.

Teatrul şi-a propus să prezinte publicului valoroşi creatori din Oradea. Motiv pentru care doi dintre ei şi-au făcut debutul în teatru o dată cu spectacolul „Speranţa nu urcă niciodată cu liftul”, dramaturgul Simona Mihuţiu şi regizorul Toni Nica.

„O dramaturgie deşteaptă, actuală, care vede un pic din ceea ce o să vină. Este bine scrisă, cu umor şi cu sensibilitate, cu întorsături. Iar Toni şi echipa au ajutat la prezentarea unei formule şi mai bune a acestui text. Este un spectacol care trezeşte emoţie, conştiinţă, ne ajută să ne descoperim pe noi şi pe cei apropiaţi nouă, şi să fim mai emaptici”, a apreciat Victoria Balint.

Textul l-a primit de la actriţa Mirela Niţă Lupu. A avut la început îndoieli şi frici vizavi de punerea în scenă, dar s-a concretizat într-un spectacol reuşit care, spune managerul, a readus în sală spectatori pe care nu i-a văzut de multă vreme la teatru.

Toată viaţa şi-a dorit să scrie

Profesorul Ion Simuț şi-a propus în cadrul saloanelor un dialog al artelor şi al generaţiilor, iar la această ediţie a dorit să o prezinte pe Simona Mihuţiu ca scriitoare în plină afirmare, „o personalitate artistică puternică”.

Invitată să-şi prezinte activitatea creatoare, Simona Mihuţiu a mărturisit că din copilărie şi-a dorit să devină scritoare, să urmeze Filologia, dar mai târziu „s-a produs un declic” şi reevaluând opţiunile, a urmat Medicina. „Mi-am făcut meseria, şi o fac cu plăcere, cu pasiune, chiar”. Şi-a ales o specialitate foarte grea, Oncologia. În calitate de şef de secţie la Oncologie, Simona Mihuţiu şi-a legat numele de înfiinţarea şi construirea Centrului de oncologie.

Şi-a schimbat filosofia de viaţă, spune medicul, în urma unui infarct, moment în care a renunţat la şefia de secţie şi la şefia de program, amintindu-şi de ceea ce şi-a dorit toată viaţa: să scrie. Când a scris primul roman, „Fereastră spre mâine”, nu s-a gândit că o va cuprinde atât de tare patima scrisului încât nu se va mai putea opri.

A trecut în cărţile sale, de la o frescă socială din ruralul post-decembrist şi o poveste de dragoste, la tema oncologică, de la mesajul că oricât te-ai zbate, deasupra ta este un destin, până la explorarea personalităţii mitomanului, şi apoi la romanul psihologic apărut anul trecut, „Fuioare otrăvite”. Şi-a descărcat sufletul în poezie, a scris şi proză scurtă, ajungând şi la piese de teatru.

Prima piesă, care nu a fost publicată, a trimis-o criticului de teatru Elisabeta Pop, fost secretar literar al teatrului orădean. În urma observaţiilor primite, a decis să revină asupra textului, moment în care, inspiraţia i-a adus un cu totul alt subiect. Aşa s-a născut „Speranţa nu urcă niciodată cu liftul”, ideea pornind de la un simpozion de bioetică medicală la care Simona Mihuţiu a participat, în care subiectul a fost inteligenţa artificială, beneficii vs. riscuri. Textul piesei surprinde relaţia unei femei singure, aflată la vârsta senectuții, cu doi androizi, programați special pentru a o îngriji. Surpinde două teme: vulnerabilitatea vârstei a treia, singurătatea şi nevoia de îngrijire permanentă pe de o parte, şi interacţiunea cu inteligenţa artificială.

„Din punctul meu de vedere, trebuie să subliniez riscurile pe care le are inteligenţa artificială. Eu cred că joaca de-a Dumnezeu ne va costa. Inteligenţa artificială există printre noi, ea e viitorul, dar orice tehnologie nouă are riscuri. O putem folosi cu condiţia să cunoaştem riscurile şi să dezvoltăm capacităţile noastre de apărare, de protejare împotriva acestor riscuri”, spune autoarea, mulţumind echipei teatrului pentru felul în care a dat viaţă textului, şi managerului Victoria Balint că şi-a asumat cu acest spectacol un dublu debut.

Convieţuirea cu inteligenţa artificială

Misiunea regizorului Toni Nica nu a fost una uşoară, mai ales că i s-a impus textul, nu l-a ales el, dar l-a atras de la început ideea androizilor. S-a descurcat foarte bine şi a ales o echipă potrivită, în special actorii care i-au jucat pe cei doi roboţi, David Constantinescu şi Georgia Căprărin, care au reuşit să fie veridici, fără a cădea în penibil. Atât de bine s-au transpus în gesturile sacadate, rigide, ale androizilor, încât cei doi actori au recunoscut că în timpul spectacolelor s-au confruntat cu crampe musculare. De altfel, Mirela Niţă Lupu, care joacă rolul octogenarei Mia, a mărturisit că cei doi au jucat atât de bine încât a avut sentimentul de teamă pe scenă, alături de ei, imaginându-şi cum ar fi dacă ar fi nevoită cu adevărat să apeleze vreodată la astfel de entităţi.

Mirela a studiat în detaliu personajul ei, mai ales pe partea de comportament şi mişcări, ţinând cont că personajul Mia suferea de mai multe boli, iar Adela Lazăr spune că rolul asistentei Vetuţa este unul din „rolurile bijuterie” pe care-l iubeşte foarte mult, şi care, din punctul ei de vedere, reprezintă „speranţa” în contextul convieţuirii cu inteligenţa artificială, un personaj „ca un pansament”.

Scenografia Oanei Cernea a completat minunat spectacolul, Simona Mihuţiu subliniind că decorul s-a pliat perfect pe ceea ce şi-a imaginat atunci când a scris textul.

Întâlnirea s-a încheiat cu un dialog între invitaţi şi public, dezvoltând mai ales tema ponderii inteligenţei artificiale în viaţa noastră, a raportului dintre beneficii şi riscuri, a influenţei pe care aceasta o are atât din punct de vedere medical dar şi mental şi psihic.

Cum spunea la întâlnire PS Virgil Bercea, epicopul greco-catolic de Oradea: „Progresele în domeniul inteligenţei artificiale sunt extraordinare, şi nu putem face abstracţie de ele. În câţiva ani probabil o să ne lăudăm fiecare dintre noi câţi roboţi avem în casă. Am văzut că există această problematică legată şi de rugăciune: dacă este etic ca un bolnav să se roage împreună cu inteligenţa artificială. O problematică foarte delicată pentru că foarte adesea bolnavul poate să rămână singur, doar în prezenţa unei inteligenţe artificiale. Sunt lucruri de avangardă, deja. Este foarte bine că aţi abordat acest subiect, doamnă doctor, felicitări! Suntem exact pe firul de aţă, unde acum trebuie să vedem: cum, ce, şi cât din inteligenţa artificială ne ajută, este în beneficiul nostru uman”.