Tânăra a urmat gimnaziul la Colegiul Național „Samuil Vulcan” din Beiuș, iar în prezent este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” din Oradea, profil Matematică-Informatică. Studiază canto de doi ani, sub îndrumarea profesoarei Adriana Hexan, de la Liceul de Arte din Oradea.
Pe lângă voce, stăpânește pianul, percuția, saxofonul și chitara, iar printre pasiunile sale se numără și compoziția. A fost recompensată cu premii la festivaluri precum Cântați cu noi, Do Christmas Art, Star Vivere Music Revolution și Nicolae Brânzeu.
Bihon: Ce te-a determinat să te apuci de canto acum doi ani și ce te motivează să continui?
Până în clasa a IX-a, refuzam complet ideea de a cânta vocal. Nu îmi plăcea deloc vocea mea. Cântam la mai multe instrumente: pian, percuție, saxofon, chitară. Fac asta de mult timp. În plus, mă aflam într-un mediu în care nu eram deloc susținută. La școală eram judecată tocmai pentru că îmi plăcea să cânt și să explorez mai multe instrumente. Nu am înțeles niciodată de ce.
Totuși, părinții mei au fost cei care au văzut potențialul și mi-au propus să încerc să dau la Liceul de Arte, mai ales dacă iubesc atât de mult muzica. Inițial, am vrut să mă reîntorc la pian, de care mă lăsasem de câțiva ani. Dar când am mers din nou la profesoara mea, mi-a spus sincer că e foarte greu să mă pregătesc pentru admitere în doar șase luni, partea de pian fiind cea mai grea pentru Liceul de Arte. Mi-a sugerat să încerc canto. Așa am ajuns să încep studiul la canto clasic – operă – și în doar patru luni m-am pregătit pentru examenul de admitere la Liceul de Arte. Am fost admisă și, când am primit și rezultatele de la Evaluarea Națională, am realizat că mă descurc și la cântat și la învățat.
Părinții mei au fost cei care mi-au sugerat să merg la Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, dacă tot am obținut rezultate bune, și așa am făcut. Am ales să continui cu muzică ușoară și să renunț la operă, pentru că la Liceul de Arte ar fi trebuit să merg în continuare pe muzică clasică, iar eu simțeam că nu mă regăsesc acolo.
În prezent, cei care mă motivează să merg mai departe sunt în primul rând părinții mei și profesoara de canto. Ei sunt susținătorii mei numărul unu în absolut orice, mă motivează încontinuu și mă susțin atât de mult, nici nu pot să descriu cât de mult le mulțumesc.
Și apoi mai este ceva foarte important pentru mine: reacția publicului. De fiecare dată când urc pe scenă, când cânt și văd cum oamenii cântă cu mine, cum se simt bine și se bucură alături de mine, simt că fac ceea ce trebuie. E o stare incredibilă – simt că pot transmite emoție, energie și pasiune. Asta mă face să vreau să continui.
Bihon: Care sunt provocările cele mai mari pe care le întâmpini ca elevă la un profil real și artistă în formare?
Cred că cea mai mare provocare este programul meu. Pe lângă faptul că fac multă muzică, fac și foarte mult sport: practic scrimă de două-trei ori pe săptămână și merg și la sală aproape zilnic. Atât muzica, dar și sportul îmi aduc bucurie, nu le fac din obligație. Chiar îmi plac și mereu mi-au plăcut. Dar, pe lângă acestea, mai am și pregătiri suplimentare, teme și bineînțeles, trebuie să învăț. Aceste activități nu îmi aduc aceeași satisfacție, dar sunt necesare și înțeleg că fac parte din drumul meu.
Provocarea e că trag tare pe toate planurile – muzică, sport, școală – și uneori e foarte obositor. Am, în medie, două-trei activități pe zi, așa că sunt mereu pe drumuri. E chiar obositor, dar așa am fost obișnuită și cred că e un mare plus.
Bihon: Ce ai simțit în momentul în care ai pășit pe scena X Factor?
În primul rând, oboseală. Am fost super-obosită. Cu două zile înainte avusesem repetiții și interviuri. Am stat aproximativ 14 ore. La fel a fost și în ziua filmărilor, ceea ce e foarte, foarte mult. Eram toți epuizați. Când am urcat pe scenă, cumva nu mai aveam nicio așteptare, nu mai speram să primesc vreun răspuns pozitiv. Tot ce îmi doream era să cânt și să merg să dorm, dar chiar când am urcat pe scenă, parcă mi am revenit. Toți jurații erau foarte veseli și publicul mare. I-am văzut și pe părinții mei acolo, în spate, ei așteptau cu emoții. Chiar a fost o experiență frumoasă. Mi-a plăcut, mi-a dat o stare bună, indiferent cât de obosită eram.
Bihon: Cum a fost să primești reacții pozitive de la jurați, dar și din partea publicului?
Sincer, nu mă așteptam deloc. M-am dus acolo fără nicio speranță reală, mai ales că văzusem mulți concurenți care plecau plângând, după ce primeau răspunsuri negative și vestea că nu merg mai departe. Așa că mi-am zis: „ce-o fi, o fi”.
Dar încă dinainte să cânt, jurații au fost foarte calzi și prietenoși. Nu a fost difuzată o mare parte din ce am vorbit. Am vorbit mult mai mult cu ei decât ce ați văzut la televizor. Chiar când am urcat pe scenă m-au complimentat, mi-au zis că sunt foarte frumoasă, că le place ținuta mea. După ce am cântat, Delia mi-a spus că am o tehnică vocală perfectă, că nu are ce să-mi reproșeze. A adăugat și că sunt drăguță. Am rămas în șoc. Am fost super-fericită și încă sunt. E unul dintre momentele care m-au motivat să continui și care mi-au dat încredere în mine. Feedback-ul acesta pozitiv a însemnat foarte mult și mă bucur din suflet că am avut parte de o experiență atât de frumoasă.
Bihon: Ce ai învățat din această experiență și cum crezi că te-a schimbat?
Cel mai important lucru pe care l-am învățat a fost să nu mă mai subestimez. Am fost la audiții în Timișoara, au fost și audiții pe toată țara, iar acolo am fost în jur de 6.000 de persoane. Chiar nu credeam că aș avea vreodată o șansă să trec măcar de partea aceasta de audiții, mai ales că au fost mai mulți participanți din Oradea și mai cunoșteam persoane care au mers și au primit răspunsuri negative.
Nu mai aveam nicio speranță, adică nu mă consideram bună neapărat, mai ales făcând canto de doar doi ani. Când am primit telefonul în care mi-au spus „Alisia, ai fost selectată, trebuie să vii la București”, a fost un șoc uriaș. Nici în o sută de ani nu m-aș fi gândit că se va întâmpla asta.
Al doilea lucru important pe care l-am învățat a fost răbdarea. Tot procesul a fost foarte lung și solicitant. În București am stat două zile fără telefon, fără contact cu exteriorul, doar cu ceilalți concurenți. A fost greu, dar am socializat foarte mult cu toată lumea, mi-am făcut o grămadă de prieteni, pot să zic că a fost foarte bine și așa. Audițiile au fost filmate în octombrie, iar momentul meu a fost difuzat abia în aprilie. A fost o așteptare lungă, dar când în sfârșit am văzut rezultatul, mi-am dat seama că a meritat fiecare clipă.
Bihon: Te gândești să urmezi o carieră în muzică sau vrei să continui și în domeniul științelor exacte?
Din păcate, chiar dacă sunt la matematică-informatică, nu mă pasionează absolut deloc nicio materie de profil. Nu mă văd urmând o carieră în domeniul științelor exacte. În schimb, m-aș vedea făcând în continuare muzică și mi-ar plăcea maxim. Ar fi visul meu cel mai mare, deși e puțin dificil, dar sigur nu e imposibil.
Cred că dacă trag în continuare la fel de tare și muncesc, voi fi văzută de cineva sau poate chiar nu am nevoie, poate mă voi descurca singură și voi reuși să continui pe drumul acesta. Chiar ar fi un vis, mi-ar plăcea incredibil de mult, mai ales ținând cont de faptul că îmi place foarte mult să performez live, adică să cânt în fața unui public cât de mare se poate. Îmi place maxim, mă simt făcută pentru muzică și pentru tot ceea ce are legătură cu partea aceasta, a artei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!