-Jurnal bihorean: Ioana, doar un vot te-a despărţit de titlul de cea mai bună actriţă la Gala HOP, organizată de UNITER special pentru noua generaţie de actori, un concurs care are ca scop promovarea şi lansarea tinerilor absolvenţi din învăţământul superior artistic.
-Ioana-Maria Repciuc: Doar un vot m-a despărțit de premiul publicului. E puțin diferit. Premiul publicului este decis de oamenii de acasă prin vot online, iar titlul de cea mai bună actriță este acordat de către juriu. Sunt două premii diferite.

-A fost o dezamăgire, o surpriză?
-I. M. R.: A fost o ironie a sorții care m-a amuzat. Am simțit-o ca pe un emoticon de facebook care-mi râde în nas. Nu neg faptul că acest „atât de aproape și totuși atât de departe” te face pentru o fracțiune de secundă să îți bagi unghia în gât, dar e firesc. Orgoliul face parte din natura omului, însă în niciun caz nu a fost o dezamăgire. Un premiu e într-adevăr o confirmare, dar nu cred că despre asta e vorba în meseria noastră. Eu sunt într-o competiție continuă cu mine însămi. O competiție în care nimeni nu mă premiază, dar în care satisfacția reușitelor e neprețuită.
A fost o surpriză să văd că publicul m-a plăcut și m-a votat, și asta pentru mine valorează mai mult decât orice premiu.

– Cum ţi-ai ales numărul?
-I.M.R.: Am vrut să vorbesc despre libertate și constrângere, iar acest gând mi-a zugrăvit în minte imaginea unei colivii. Nu știu dacă s-a înțeles ceea ce am vrut să transmit, dar aceasta a fost ideea de la care am pornit. Abia după aceea, m-am hotărât asupra personajului Catarina din „Îmblânzirea scorpiei”.

–Ce calităţi îţi exploata, îţi punea în evidenţă acest personaj?
-I.M.R.: Fiind atât actriță cât și cântăreață, încerc mereu să-mi folosesc toate calitățile, pe cât se poate și, evident, acolo unde se poate și se potrivește. În momentul de la Gala HOP am introdus, pe lângă jocul actoricesc, un cântecel compus de mine la ukulele (un instrument simpatic pe care l-am descoperit de curând și am început să îl studiez). De asemenea, mi s-a părut inedit să transpun țipetele Catarinei în improvizații jazz.

– Care sunt provocările rolului pe care ai ales să-l joci?
– I.M.R.: Eu am văzut-o pe Catarina ca pe o contradicție. Acest lucru m-a atras cel mai tare la ea.

– Eşti foarte tânără, dar ai un CV impresionant atât ca actor, cât şi din perspectiva extra-scenă: de la modeling la echitaţie, aproape totul a fost prezent în viaţa ta.
-I.M.R.: Când eram mică, îmi plăcea să încerc. Am încercat tot ce a prezentat interes pentru mine la momentul respectiv. Mă plictiseam foarte repede de ceva, și atunci încercam altceva. Nu prea puteam să stau locului. Niciodată nu m-am mulţumit cu activitățile școlare și atât. Sunt norocoasă să am o familie care mă susține și m-a susținut mereu, chiar dacă nu înțelegeau de ce mă plictisesc atât de repede și îmi schimb opțiunile cât ai clipi. De canto însă nu m-am plictisit niciodată. M-am întrebat de foarte multe ori la ce o să îmi folosească aptitudinile atât de diferite pe care le-am dobândit gustând din toate experiențele acestea. Răspunsul a venit când am ajuns studentă la Teatru și am realizat că un actor cu cât știe mai multe, cu atât e mai complex.

– Când ai simţit că te atrage scena, cum s-a întamplat?
I.M.R.: Mai întâi am făcut cunoștință cu scena ca și cântăreață, încă de la grădiniță. De fapt, dacă stau mai bine să mă gândesc, chiar mai devreme, încă din burta mamei, pentru că mama cânta în cor.
Abia mai târziu am pășit și în lumea teatrului. Eram eleva Şcolii de Arte Francisc Hubic, la Secția canto muzică ușoară, la clasa doamnei profesoare Monica Molnar. La Teatrul Regina Maria se monta musicalul „Godspell” și era nevoie de voci. S-a organizat în școală o audiție, în urma căreia am fost selectată în distribuție. Acest prim contact cu lumea teatrului văzută de pe scenă m-a ajutat să-mi proiectez în minte viitorul.

– Care au fost întâlnirile care te-au influenţat?
-I.M.R.: Toate întâlnirile, atât personale cât și profesionale pe care le-am avut, m-au ajutat să devin omul de acum. Sunt recunoscătoare tuturor oamenilor pe care i-am întâlnit chiar și o singură dată în viață, deoarece sunt parte din conturul desenului meu în univers.

-Care e povestea ta ca orădeancă?
-I.M.R: M-am născut, am copilărit și mi-am petrecut aproape 20 de ani din viață în Oradea. Iubesc orașul ăsta. Aici e „acasă” pentru mine și încerc să mă refugiez de câte ori am ocazia. E centrul meu energetic. Aici mă simt cu adevărat în siguranță.

-Care e pasiunea ta, dincolo de scenă?
-I.M.R: Dincolo de scenă, am o grămadă de pasiuni, dar sunt oarecum tot artistice. Îmi place să creez haine (de exemplu, pentru Gala HOP mi-am creat o fustă din ziare), să le modific, îmi place să mă inspir de pe Pinterest, îmi place să vopsesc lucruri prin casă, să le dau o notă personală, și ador tot ce e vintage.

-Cum e viaţa unei actriţe în afara scenei?
-I.M.R. Profesorul meu de actorie, Miklos Bacs, ne spunea mereu că mai întâi de toate să fim oameni. Așadar, Ioana-Maria Repciuc în afara scenei e un om.

-Te împlineşte să fii actriţă, sau simţi că eşti mereu într-o cursă în care te cauţi pe tine?
-I.M.R.: Sunt într-o cursă în care mereu mă caut pe mine, și tocmai asta mă împlinește. Cred că ar trebui să fim cu toții în această cursă, indiferent ce meserie am avea. E greu și uneori foarte obositor. Îți trebuie un psihic foarte puternic și o voință de fier, dar mie atâta vreme cât fac ceea ce îmi place, nimic nu mi se pare prea greu.

– Cel mai mare dușman al unui actor?
-I.M.R.: El însuși.

-A fost o oportunitate pentru tine Gala HOP? Te-ai întâlnit cu regizori, ai câştigat vizibilitate?
-I.M.R.: Gala HOP mi-a oferit întâlniri de neuitat, din care am învățat enorm. Am primit și câteva propuneri, ceea ce înseamnă că lucrurile se mișcă. S-ar putea și mai bine, dar… Să vedem ce se mai întâmplă în continuare.

-Cât de grea e misiunea de a-ţi descoperi amprenta personală într-o lume în care există o presiune a regizorului, a publicului, a politicii teatrului, a vremurilor?
-I.M.R.: Este într-adevăr foarte greu în zilele noastre, în lumea asta puternic robotizată care se desfășoară jumătate real, jumătate virtual, să îți păstrezi personalitatea și ca om, darămite ca artist. Consider că amprenta personală e ceea ce îl face pe artist unic, de aceea e important să ne susținem ideile cu credință.

-Ce îţi doreşti tu de la actriţa Ioana-Maria Repciuc?
-I.M.R.: Îmi doresc să se păstreze proaspătă, cu spiritul mereu tânăr, ambițioasă și luptătoare. Mi-aș dori să își pună mai puține piedici și să aibă puterea să privească senin spre viitor, indiferent ce s-ar întâmpla. Vreau să aibă curajul să îndure și să învețe să primească tot felul de lovituri de unde se așteaptă mai puțin. Mi-ar plăcea să nu se mulțumească niciodată cu puțin… Îmi doresc multe de la ea. Un lucru pe care cu siguranță nu mi-l doresc e să fie perfectă.

-La ce repeți acum? Ce urmează?
-I.M.R.: În momentul de față repet pentru spectacolul muzical „Frozen – regatul înghețat”, în care voi interpreta rolul Elsa. Premiera va avea loc pe data de 8 octombrie la Sala Palatului din București, iar pe 22 octombrie se va juca la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Urmează, de asemenea, tot în octombrie, un mini-turneu în Iași, Târgu-Mureș și București, cu spectacolul „All over your face”, în regia lui Botond Nagy, care a avut premiera pe data de 2 septembrie la Reactor de creație și experiment Cluj-Napoca.

-Mulţumesc mult, draga mea! Şi multe spectacole de succes! Şi – de ce nu? – multe premii, fiindcă orice om, şi actorul în mod special, are nevoie şi de recunoaştere!