Pasionat de călătorii prin locuri mai ales neumblate, de fotografie și, mai nou, de scris, Liviu Stănescu a călătorit timp de 20 de ani de-a lungul şi de-a latul lumii, trecând prin 105 țări. A ajuns, printre altele, la Ushuaia, Cape Town, Cabo da Roca, Tonga, Insula Paștelui, Insulele Galapagos și la Polul Sud.

În biografia sa figurează primul restaurant indian din România, pe care l-a deschis în 1992, iar în 1995 primul club de muzică rock live din țară. După un restaurant marocan, a deschis în 1998 cea mai mare terasă din București care găzduia concerte live. A clădit mai multe afaceri pe care le-a părăsit o dată ce au ajuns în vârf. Printr-o companie de închiriere de echipamente profesionale de sunet, lumini și scenotehnică a ajuns să călătorească prin țară alături de mari trupe rock.

[eadvert]

O poveste de viaţă fascinantă, aventuri adunate cât pentru zece vieţi. Cunoscutul speolog Cristian Lascu spune despre „Am fost la capătul lumii” că este „o carte-mesaj aruncat într-o sticlă, un document bun de pus într-o capsulă a timpului pentru a fi înțeles de niște norocoși supraviețuitori din viitor”. În preambulul lansării de carte, Liviu Stănescu ne-a răspuns câtorva întrebări, cât să vă incite să participaţi la întâlnirea de sâmbătă după-amiaza.

– Ce reprezintă pentru tine „capătul lumii”?

Liviu Stănescu: Capătul lumii este acolo unde vrei tu să fie! Capătul lumii poate fi în parcarea blocului la fel cum niciunde poate fi. Eu mă regăsesc în acest „niciunde”, îl caut neîncetat și sper din tot sufletul să nu îl găsesc vreodată!

– În călătoriile tale cum îţi alegi destinaţia? Majoritatea sunt atraşi de puncte turistice foarte cunoscute, pe care îşi doresc să le bifeze, ţinând cont poate şi de confort. Tu preferi drumuri mai puţin bătătorite, în mijlocul localnicilor.

Liviu Stănescu: Mai degrabă sunt un mix al turistului care dorește, spre exemplu, să privească siturile Unesco de aproape sau locurile încărcate de arta timpurilor, dar sunt și călătorul căruia îi place să deschidă uși ferecate de vremurile aspre prin care a trecut planeta.

Înainte să plec la drum mă documentez cât de temeinic pot pentru că minunile ascunse privitorului sunt de multe ori greu accesibile și poate se află la capătul unui nedrum sau este posibil ca timpul petrecut pe cărările neumblate să fie mai lung decât ar trebui. Știu în schimb, și experiența acestor provocări îmi glăsuiește de fiecare dată, că toate aceste eforturi merită cu prisosință și mai știu că odată ajuns la un „Capăt de lume” Natura mă va strânge în brațele sale și cu un gest larg îmi va arata nemaivăzutul. Atunci șed pe o piatră sau pe un petic de iarbă și mă minunez, iar uneori vărs și o lacrimă de fericire!

– Ai întâlnit multe tipologii de oameni. Care ţi-au atras în mod deosebit atenţia şi prin ce?

Liviu Stănescu: Cei mai minunați oameni de pe pământ sunt oamenii simpli din țările al naibii de sărace! De fiecare dată am stat la lungi taclale cu aceștia deși nici o limbă nu ne unea în afară de limba universală a curiozității. Mereu timpul a avut răbdare cu mine în preajma acestor oameni care nu de puține ori m-au invitat în casele ori colibele lor și au împărțit cu mine din nimicul lor. De multe ori, pe o rogojină sau chiar pe pământul bătătorit de pașii generațiilor trecute!

– Te-ai conectat cu natura în diferite colţuri ale lumii. Ai simţit vreodată că ţi-ai găsit locul şi vrei să rămâi?

Liviu Stănescu: Am călătorit pe toate continentele, pe toate meridianele și aproape pe toate paralele lumii în căutarea locului meu și nu l-am găsit niciodată a fi mai departe de ulița casei unde locuiesc. Acasă și dorul de casă mi-au purtat tot mereu pașii aici.

– Oricine poate să îşi ia rucsacul în spate şi să plece la capătul lumii? De ce ai nevoie, în afară de puţină nebunie şi curaj ca să porneşti la drum? Ce presupune o astfel de călătorie?

Liviu Stănescu: În afară de puțină nebunie, după cum bine spuneai, mai ai nevoie de niște ghete trainice si de o dorință fără limite de ducă! Să iți dorești să vezi, să auzi și să atingi toate minunile lumii! Important este să o faci agale, să mergi, nu s-alergi!

– Ţi-a fost vreodată teamă să deschizi „uşile” de la capătul lumii?

Liviu Stănescu: Niciodată! Dimpotrivă, pot spune! Știu că la Capătul fiecărei lumi se află o poartă trainică, ruginită de vremurile scurse prin ea, cu niște balamale prinse de timpuri, ploi și arșite, dar mai ştiu că dacă curiozitatea de a vedea ce este după este atât de mare, Universul te va ajuta să scoți din țâțâni poarta de care vorbesc și să o arunci departe în văzduh. Iar apoi tu în fața destinului tău poți face primul pas în necunoscut! Chiar și un nimic care s-ar afla în spatele acestei porți este mai mult decât orice alt nimic cunoscut!

– Ce te-au făcut să descoperi în tine aceste călătorii prin lume?

Liviu Stănescu: M-am descoperit pe mine însumi în sute de feluri, gusturi și culori! Oricând mă pot sparge în bucăți și recompune într-un alt mine din alt loc de lume!

– Cum e să fii un om liber? Ce înseamnă de fapt libertatea?

Liviu Stănescu: Oooo! Este atât de simplu! Doar trebuie să lași și să simți vântul de libertate să-ți fluture pletele!

– Ai fost de mai multe ori la un pas de moarte. Când ţi-a fost cel mai tare frică?

Liviu Stănescu: Da, se pare ca am mai multe vieți decât o pisică are! Glumesc desigur! Cu toate acestea îmi amintesc cu plăcere, dar și cu teamă în suflet, de clipele mai grele prin care am trecut. Spre exemplu, războiul civil din Kenia a început exact când am aterizat acolo, marele cutremur din Nepal de 8,1 grade pe scara Richter m-a bătut pe umăr sau febra tifoidă pe care am trăit-o în Iran. Mă opresc aici, deși ar mai fi câteva momente grele… Cu toate acestea, bunul meu prieten m-a scos de fiecare dată din grozăviile în care, fară voie, am intrat. Tipul ăsta cu care stau de vorbă pe îndelete în cartea mea și pe care mulți îl numesc Dumnezeu, este un prieten pe cinste care nu m-a lăsat niciodată la greu.

– Câţi ani de călătorie însumează „Am fost la capătul lumii”? Pe ce criterii ai făcut selecţia poveştilor şi a fotografiilor din carte?

Liviu Stănescu: Colbul adunat pe bocancii mei și răvășit prin colțurile casei îmi spune că sunt vreo douăzeci de ani adunați și bătuți pe muchie! Selecția a fost făcută împreună cu redactorii editurii Humanitas, editura care de altfel m-a și descoperit. Şi, cu mâna pe inimă, pot spune că selecția nu a fost una simplă pentru că scrierea mea este când suprarealistă, când fantastică, iar uneori se oprește la proza scurtă. O să-mi permit să-l evoc pe domnul Liiceanu, care cred că a reușit să mă definească cel mai bine: „Domnule, ești neîncadrabil!”

– Care este următoarea ta destinaţie?

Liviu Stănescu: Lumea largă!