– Înainte să vorbim de noua stagiune, să tragem linie după stagiunea care s-a încheiat în vară. Au fost premiere valoroase, colaborări cu regizori apreciați din tânăra generaţie (Radu Iacoban, Andrei Măjeri), participări la festivaluri, un premiu pentru debut în regie (Alex Ianăşi) şi – să nu uităm – un director de trupă pe care şi l-ar dori orice teatru, Bobi Pricop. Cum ai caracteriza anul tău de interimat?

Victoria Balint: E un pic impropriu să o numeşti chiar stagiune. În termeni teatrali, stagiune înseamnă septembrie – iunie în fiecare an. Pentru mine, pe zona de management cultural, înseamnă de fapt un an. Când raportezi şi faci analiza, o faci pe un an de zile. Dar ţinând cont că eu am ajuns, cumva pe nepregătite, în luna august, într-o situaţie în care nu era acoperit nici programul viitor, nici financiar, noi am început activitatea reală undeva după 15 septembrie. Atunci a început „Un inamic al poporului”, care pentru mine a fost primul proiect important. În primul rând textul. Dacă e să gândim nişte spectacole importante, cred că tematica textelor este foarte importantă. O stagiune şi chiar un an calendaristic trebuie gândite cu un concept, cu o analiză şi nu o improvizaţie cu ce apare „pe masă”. Că acesta a fost targetul. Un an în care să producem nişte spectacole cu miză, care să se adreseze lumii de azi şi să ridice nişte probleme. Şi a fost o stagiune de debut în care asta am dorit: spectatorii să vină la teatru şi să plece punând întrebări. Cred că am reuşit să facem acest lucru prin cele două proiecte de la Sala Mare: „Un inamic al poporului” şi „Richard III”. Au fost spectacole cu implicaţie uşor politică, pentru că încă trăim nişte vremuri tulburi şi problematice, mai ales din puntul de vedere al valorilor. Cumva, aceste două spectacole cam asta şi-au propus, să atragă atenţia orădenilor şi nu numai, pentru că eu cred că anul trecut am avut foarte mulţi spectatori care au venit din alte oraşe să vadă aceste spectacole.

Petre Ghimbăşan în “Richard III” Foto: Remus Toderici

– Cele două spectacole au fost propunerile regizorilor sau ale voastre?

Victoria Balint: Au fost propunerile mele de text, bineînţeles de comun acord cu cei doi regizori, Radu Iacoban şi Andrei Măjeri, care au fost surprinşi de propunerea textuală, la modul că aceste texte răspundeau mai mult decât ceea ce propuneau ei. Le-a venit ca o mănuşă cumva ambilor regizori. Au fost spectacole la care s-a lucrat mult, intens, spre deosebire de cum repetam noi, într-un timp foarte alert. Au fost spectacole care s-au produs prin forţe proprii, fără să externalizăm, cu sume considerabil mai mici decât ceea ce s-a produs în trecut, iar rezultatul a fost unul care nu arăta nici o clipă sărăcia sau compromisul.

– Aţi colaborat şi cu regizori tineri.

Victoria Balint: Un pariu al nostru a fost să mizăm pe regizori tineri. În general, povestea asta cu regizori tineri era cu „tineri de 35-40 de ani”. Ăia nu mai sunt chiar tineri, sunt undeva în perioada lor de mijloc, au debutat, s-au copt şi de abia acum încep, cum este Andrei (n.r. – Măjeri), care a trecut de debut şi care este în plină putere creativă. Dar puştii care termină acum facultatea nu sunt cei care erau băgaţi în seamă, iar la Oradea nu au prea poposit mulţi. După ce am fost la un festival care exact asta face – promovează regia tânără, am descoperit doi regizori remarcabili: Alex Ianăşi şi Vlad Bălan. Cu Alex, deja de când l-am văzut şi i-am văzut spectacolul, am discutat textul care, la fel, atinge o problemă actuală, de interes, care deranjează poate un anumit gen al publicului. Dar fiecare spectacol trebuie gândit pentru grupul căruia i se adresează şi cred că există o ofertă pentru toţi. Nu poţi să împaci cu fiecare spectacol pe toată lumea. „Elif şi ploaia”, de la început, prin tema spectacolului, prin distribuţie, prin momentele de actorie foarte bună ale celor care au jucat în acest spectacol, eu am fost sigură dinainte că acest puşti va lua UNITER-ul. Ca atare l-a şi luat!

„Trebuie să facem spectacole bune”

– Vlad Bălan, actor la Nottara şi regizor la unteatru, va pune în scenă în noua stagiune „Toate lucrurile despre care știu a fi adevărate ”, scris de Andrew Bovell. Ce l-a recomandat pe tânărul regizor-actor?

Victoria Balint: Vlad Bălan este la fel de valoros şi de o altă factură decât Alex Ianăşi, care merge pe o zonă mai mult social-ploitică, un teatru asumat, programat. Vlad, care este de fapt actor de meserie, dar care a făcut un master în regie, are o altă metodă de lucru şi o altă sensibilitate. I-am văzut un spectacol, ca regizor, pe un scenariu scris de el şi Ionuţ Sociu, cu trei sau patru actori. Impecabil! Simplu, percutant, şi-am zis că ăsta-i genul de regizor care ştie să lucreze cu actorul şi ştie să prezinte o poveste frumos.

Acum mi se pare că depăşeşte nivelul ăla, pentru că acum îl văd creând o lume foarte frumoasă şi foarte bine decupată pe fiecare personaj în parte, pe fiecare situaţie, cu analiză aplicată şi cu o echipă care e cucerită total. Iar acest spectacol, care va fi prima premieră a acestei stagiuni, este un spectacol „de pus pe rană”. E o poveste atât de emoţionantă, umană! O familie cu bune şi rele, fără nicio cosmetizare. Şi e impecabil interpretat de actorii din echipa asta, şi cred că deja actorii noştri încep să facă super-performanţă, ceea ce este iar un plus. Corina Cernea va face un rol de zile mari! Şi Corina e deja după „Richard III” în care a făcut deja un rol foarte bun. Premiera va fi la Sala Transilvania. O poveste incredibilă, jucată excelent. E un spectacol în care eu îmi pun multe speranţe. Şi nu în vorbesc în ideea de a face un spectacol de festival. Trebuie să facem spectacole bune, punct!

– Ai pariat şi pe dramaturgi şi regizori locali, şi mă gândesc la Simona Mihuţiu şi Toni Nica.

Victoria Balint: „Speranţa nu urcă niciodată cu liftul”. Mulţi au abordat povestea asta ca fiind ceva de bifat. N-a fost aşa. Am găsit un dramaturg care a scris o piesă pe o temă foarte bună, de actualitate, un regizor care e orădean, care era şi el la debut, dar și nişte actori care au sărit în proiectul ăsta şi au dat tot ce au putut ei mai mult pentru el. Au fost nişte oameni de o anumită vârstă, care vin şi pleacă emoţionaţi după o poveste pe care n-au regăsit-o niciodată la teatru. Deci, cred că şi acolo ne-am atins obiectivele. Un semieşec din partea mea este că trebuia să scoatem şi o comedie în luna iunie. Din varii motive – şi n-o să dau vine pe nimeni decât pe mine – pentru că n-am ştiut să controlez foarte bine fenomenul, această comedie n-a mai ieşti la public, dar am reluat la Sala Mare „O poveste foarte simplă”, în ideea în care deja pregătim ceea ce urmează.

“Speranţa nu urcă niciodată cu liftul” Foto: DEFOTO

– Pe ce ai mizat în alegerea repertoriului din noua stagiune?

Victoria Balint: Ne-am propus să acoperim mult mai mult zona asta de tineri. Poveşti şi texte fie din programa şcolară care li se adresează, unele pe educaţie, unele cu problemele lor directe, care nu ţin neapărat de şcoală. Dorim cumva să ne adresăm acestui grup relativ ignorat. Am avut mici episoade în trecut, dar niciodată nu ne-am concentrat să creştem aceşti oameni, care sunt viitorii spectatori. Noi am gândit stagiunea pentru toată lumea de fapt şi am comunicat programul doar până în decembrie. Dar programul stagiunii este mult mai amplu şi nu l-am anunțat în întregime nu numai pentru că nu am titlurile la câteva spectacole, dar și pentru că nu vreau să mă grăbesc cu alegerea acestor texte. Dar el este un program mult mai complex. În schimb, ceea ce mi se pare mie important în acest debut de stagiune este că am jucat în luna august cinci spectacole la Sala Mare şi trei la Sala Transilvania. Chiar dacă n-au fost sold-out, au mai rămas doar câte 5-6 locuri în sală. Deci, publicul vine la teatru!

Două spectacole Caragiale

– În ce stadiu sunteţi cu pregătirile pentru debutul noii stagiuni?

Victoria Balint: Am început repetiţiile la trei spectacole în acelaşi timp. „Năpasta”, de Caragiale, se adresează programei şcolare şi nu numai, pentru că sunt convinsă că sunt spectatori de o anumită vârstă care gustă genul ăsta de dramă a lui Caragiale. De obicei, Caragiale e prezentat prin comedii. „Năpasta” este un text care e băgat un pic la sertar. Denisa Vlad s-a înhămat la acest proiect cu tot sufletul şi cu o echipă mică de actori. Au repetat toată vara, iar spectacolul e aproape gata. Neavând spaţiu, încă nu am găsit locul de premieră. Iar la Sala Mare, tot un Caragiale, “D’ale Carnavalului”. O să pară ciudat că facem două de Caragiale. Dar acum 70 de ani s-a înfiinţat trupa de teatru românesc la Oradea şi fix în perioada asta, pe scenă s-a deschis stagiunea cu un Caragiale, cu „O scrisoare pierdută”. Aşa că am zis că după 70 de ani, dacă tot nu am fost în stare să scoatem comedia aia în vară, hai să facem o comedie. Şi am apelat la Vlad Trifaş, care a lucrat la Oradea şi a avut o excelentă simbioză cu actorii. Este un regizor care cucereşte actorii şi care creează o echipă plină de efervescenţă, iar pe comedie chiar este bun. El a venit cu propunerea acestui text şi am zis că merg pe mâna lui, pentru că e pregătit pentru spectacolul ăsta, care va fi o nebunie! O comedie cu un iureş continuu. Şi probabil că o să surprindă un pic şi distribuţia. Are nişte roluri atipice, nişte actori distribuiţi pe anumite roluri, unde n-ai crede că funcţionează, dar va funcţiona!

Victoria Balint şi Vlad Trifaş Foto: Camelia Buşu

– Va merge pe clasic sau îl va adapta?

Victoria Balint: Îl adaptează, dar într-o zonă incertă. În orice caz, este o zonă de mahala, pe care cei care au văzut mai mult cinematografia, o recunosc din „De ce trag clopotele, Mitică”. E zona aia de Caragiale. Asta e prima premieră la Sala Mare, în 24 şi 25 septembrie.

Lumea importantă a teatrului

– Considerat unul dintre cei mai inovatori regizori ai generației sale, Timofei Aleksandrovich Kuliabin va monta, în premieră naţională, spectacolul „Broken Glass” de Arthur Miller, în echipă cu scenograful Oleg Golovko şi compozitorul Timofei Pastukhov. Cum ai reuşit să îl aduci la Oradea?

Victoria Balint: „Broken Glass” în regia lui Timofei Kuliabin e provocarea maximă pentru mine. Acest proiect i-l datorez Ralucăi Rădulescu. E important să ştie oamenii că nişte colaboratori valoroşi, cu prestigiu, cu relaţii, care sunt apreciaţi, îţi deschid porţi şi te ajută să creşti. Ori Raluca, care cred că e cea mai nefericită că nu facem Festivalul Internaţional de Teatru Oradea – pentru care a muncit enorm, este omul care ne-a introdus în lumea importantă a teatrului. Şi lângă ea, Bobi Pricop. Aşa că Raluca a profitat, pentru că ea a lucrat cu această echipă a lui Kuliabin la Sibiu, când a fost prima colaborare a lui cu România. El a fost invitat în două ediţii de FITS (Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu) şi a prezentat două spectacole uluitoare. Unul a fost spectacolul „În singurătatea câmpurilor de bumbac”, cu John Malkovich. Kuliabin a lucrat cu teatre din Europa.

El este un fel de maestru al revitalizării textului clasic. În general alege texte clasice pe care le rescrie împreună cu acest minunat dramaturg Roman Doljanski. Am văzut spectacolul produs la Sibiu, „Lungul drum al zilei către noapte” şi am avut senzaţia că un asemenea teatru de bună calitate eu nu am văzut în România de zeci de ani. Cu nişte actori magistrali, cu o scenografie impecabilă, cu o regie atât de discretă şi de funcţională.

Timofei Kuliabin Foto: Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu

„Broken Glass”, care este premieră naţională – nu l-am ales întâmplător, l-am ales împreună cu ei după mai multe propuneri. Este o echipă mică în distribuţie, sunt cinci actori care vor juca în acest spectacol, dar va fi ceva ce la nivel de Oradea nu s-a văzut, şi nu vă gândiţi la ceva extraordinar regândit, experimental, ci un clasic reactualizat, extrem de aplicat, care nu lasă loc de nicio greşeală. Eu aşa îl receptez pe acest mare creator. Acest proiect va avea premiera pe 16 noiembrie, la Sala Mare şi sunt convinsă că va fi o provocare majoră pentru actori, pentru Teatru – pentru că va fi o producţie foarte mare. Făcând acest spectacol, eu cred că vom avea public din toată ţara. Aşa cum Sibiul a avut o migraţie de spectatori să vadă spectacolul lui, aşa vor veni să vadă şi „Broken Glass” la Oradea. Cred că acest proiect cu Kuliabin este marea realizare a acestei stagiuni.

– Va urma în decembrie „Deşteptarea Primăverii”, adaptare a piesei clasice semnate de Frank Wedekind, în regia lui Bobi Pricop. Cum s-a închegat trupa de liceeni care va juca în spectacol?

Victoria Balint: Bobi a creat o trupă de adolescenţi care repetă deja de un an de zile şi fac tot felul de workshopuri. S-a creat o echipă de puşti de 15-16-17 ani, care au câştigat nişte abilităţi. Iar acest scenariu, care porneşte de la ideea Deşteptării Primăverii a lui Wedekind, este rescris de Doru Vatavului – care este un dramaturg contemporan. Rescris după discuţii cu aceşti puşti, după poveştile şi problemele lor, şi reactualizat, ca să fie o diagnoză clară a ceea ce trăiesc ei în ziua de azi şi cum sunt, sau nu sunt, înţeleşi de şcoală şi de părinţi. Dacă în Deşteptarea Primăverii tema majoră era lipsa comunicării şi lipsa informaţiei, acum trăim exact invers. Avem o suprasolicitare de informaţie şi cu toate astea nu comunicăm. Comunicarea a dispărut sub falsul paravan al informaţiei livrate.

Foto: TRM

„Eu sunt de vină că nu se face festivalul”

– FITO nu va mai avea loc, tocmai când festivalul avea un curator în persoana Ralucăi Rădulescu. Care sunt motivele şi când crezi că se va putea pregăti o nouă ediţie?

Victoria Balint: O să vă spun sincer de ce. Nu pentru că nu am avut bani. Festivalul are buget alocat. În momentul în care am făcut acel buget, eu, care sunt un om foarte pragmatic şi un om organizat care ştie să facă bugete, l-am gândit cu nişte costuri comparative cu ce am avut anul trecut sau anii trecuţi, ştiind trupele, ştiind cam care sunt costurile pentru spectacole. Dar dorind foarte tare să dezvoltăm această zonă internaţională – şi Raluca Rădulescu (n.r. – curatorul festivalului) s-a plimbat prin foarte multe ţări să vadă spectacole – şi chiar rezolvasem cu unele teatre importante, din Paris, nu simple companii private, pentru că nu am avut această certitudine a bugetului aproba, pentru că am trăit ceva ce România n-a trăit de foarte mulţi ani, nu am putut contracta zona de străinătate. Un teatru important, care are programul pe un an de zile şi stabilit clar datele în care joacă, nu poate veni la un festival în ideea în care „mai aşteaptă puţin, că poate vii la noi”. Componenta asta internaţională, ca atare, sărise în aer, nu mai era valabilă.

Cea de a doua surprinză neplăcută a fost situaţia de după alegeri, şi dincolo de criza politică, criza economică. Num ai ţine de Consiliul Judeţean şi de banii care sunt deja alocaţi. Ţine de creşterea costurilor, la cazare, la transport… Şi ca atare, dintr-un program bine făcut şi bogat, ar fi trebuit să reducem drastic selecţia, să prezentăm patru spectacole importante. Ori ăla nu mai era festival. Aşa că ne-am asumat să prezentăm orădenilor opt spectacole importante o dată la două luni, care oricum erau trecute în programul FITO, decât să facem nişte cheltuieli într-un timp foarte scurt, sau să faci un festival în care să-ţi prezinţi tu nu ştiu câte spectacole cum se întâmplă cam la toate festivalurile. Aşa că eu sunt de vină că nu se face festivalul, în nciun caz Consiliul Judeţean, ci pentru că nu îmi place să bifez activităţi. Dacă tot vrem să oferim ceva, hai să facem tot efortul ca să facem bine. Ori la anul, e ediţie aniversară. În 1976 s-a înfiinţat Festivalul de Teatru Scurt. Cumva, ajungem la un moment de cumpănă. Ce a însemnat atunci acest concept, ce înseamnă azi? Care-s mizele lui? Se mai susţine printr-o simplă alocare temporală, sau cauţi o temă? Sau să dezbaţi cu fiecare ediţie, să faci un curatoriat. Eu asta aş vrea să facem la anul. Nişte spectacole super bune, această componentă internaţională de bună calitate, şi nişte analize clare despre ce înseamnă un festival pentru oraş, ce îţi propui cu el şi unde vrei să ajungi pe viitor.

Foto: TRM

– Crezi că poţi să rişti de pe acum să antamezi spectacolele internaţionale, înainte de a şti bugetul festivalului pe anul viitor?

Victoria Balint: Am avut un răspuns pozitiv de la domnul Mircea Mălan (n.r. preşedintele CJ Bihor), care ne-a susţinut şi pe mine şi pe Bobi Pricop, şi ne-a promis că partea asta internaţională ne va ajuta s-o antamăm cu nişte antecontracte pentru anul viitor. Şi de ce nu, va trebui să muncim mai mult şi să găsim sponsori, să găsim nişte finanţări nerambursabile pentru a acoperi un an care se preconizează a fi un pic mai greu ca acesta.

„Teatrul pentru copii este cel care slujeşte cel mai bine teatrul mare”

– În schimb va fi un minifestival dedicat copiilor și adolescenților, între 11 și 17 decembrie. Ce spectacole ai în vedere pentru acest festival?

Victoria Balint: Pentru că tot am dat această componentă şi orientare pentru publicul tânăr, şi pentru că Bobi face premiera aceasta pentru tineri, am zis că la Oradea festivalul pentru copii nu s-a mai făcut de foarte mulţi ani. A fost cumva dat la o parte şi în general Arcadia a fost dată la o parte. Ori, după mine, teatrul pentru copii este cel care slujeşte cel mai bine teatrul mare pentru că el dezvoltă publicul care migrează aici. La Arcadia m-am luptat să obţinem nişte posturi. Sunt foarte puţini actori acolo. Avem promisiuni că o să creştem numărul de actori. Deja am rezolvat unul. Sperăm să mai rezolvăm încă unul. Au venit şi nişte regizori care nu mai veneau în mod normal la Arcadia şi care au abordat şi acolo nişte teme. Tot nişte provocări prin care să îi punem pe copii să îşi pună întrebări, să fie mai buni, empatici, mai deschişi, să observe lumea în care trăiesc.

Ca atare, acest festival nu va fi numai pentru adolescenţi, va fi şi pentru copii. În luna decembrie, vor fi câteva spectacole pentru copii la Sala Arcadia – Andreea Costea (n.r.director Trupa Arcadia) se va ocupa de selecţie. Iar pentru adolescenţi vor fi spectacole la Sala Transilvania şi la Sala Mare, dar nu numai spectacole care se adresează tinerilor ca şi temă, o să încercăm să aducem şi nişte spectacole în care chiar joacă tineri. Pentru că în ţară este un fenomen de foarte mulţi ani în care toate oraşele şi-au creat trupe de teatru de adolescenţi şi există festivaluri importante pentru ei, şi cumva aş vrea să vadă şi cei de aici că se poate să înfiinţăm şi noi trupe care la rândul lor să fie vizibile în ţară, cum are Iaşi, Bucureşti, Brăila şi alţii. În festival vor fi spectacole invitate din Sibiu, din Bucureşti, din Iaşi, din mai multe oraşe.

De asemenea, am vrea să o invităm şi pe dramaturga Mihaela Michailov, să avem o discuţie despre teatru educaţional, despre cât de important e să te implici în educaţie şi în dezvoltarea acestor tineri. Mie mi-au depăşit aşteptările aceste cursuri din vară, reacţia oamenilor care au participat şi dorinţa lor de a continua. I-am văzut în prima zi în care au fost prezenţi, şi apoi în micul lor spectacol de final şi mi-am dat seama că deveniseră atât de încrezători în ei, şi erau dispuşi să facă orice şi să improvizeze, depăşind actori pe care eu îi ştiu şi care mai au această barieră de a se dezbrăca de toate tabuurile şi toate inhibiţiile şi de a se prezenta viu pe scenă. Şi vreau să continuăm şi cu tinerii, şi cu adulţii.

Toma Hogea la premiera Trupei Arcadia, “O rază de soare” Foto: Alin Zelenco

– Cumva fi începutul de stagiune la Arcadia?

Victoria Balint: Ei vor începe cu „Degeţica”, în regia domnului Toma Hogea, care a mai făcut la Arcadia şi „O rază de soare”. Este unul dintre cei mai buni regizori de teatru pentru copii, iar zona lui de confort e clasicul. Copiii au nevoie de poveşti clasice, dar în acelaşi timp au nevoie şi de poveşti educaţionale, au nevoie şi de momente muzicale, de o multitudine de activităţi care să-i provoace. „Degeţica” va fi primul spectacol, după care va monta Iulian Bulancea, care şi el a mai lucrat la Trupa Arcadia. O să aibă premiera undeva, în decembrie. Şi tot în luna decembrie va mai fi un spectacol pentru Crăciun.

Anul colaborărilor şi coproducţiilor

– Ce colaborări mai aveţi în vedere pentru noua stagiune?

Victoria Balint: Anul viitor e anul colaborărilor şi coproducţiilor. La Trupa Iosif Vulcan, până în anul viitor, noi am stabilit deja regizorii şi sper ca anul viitor să reuşim să ne ţinem de cuvânt şi să o aducem pe Tamara Trunova, care este directoarea unui teatru din Ucraina, dar care este o regizoare care lucrează în special în zona germană. Trebuia să vină anul ăsta, dar care din motive de reprogramare şi alte provocări, n-a mai reuşit să vină, dar va veni la anul. Va veni Cristi Ban, pe care îl aştept de foarte mulţi ani. E un regizor pe care ni l-am dorit foarte mult să vină la Oradea şi care a acceptat. Va veni Andrei Huţuleac, care e super pe val. Este un actor care s-a axat mai mult pe regie şi o face extrem de bine.

Tamara Trunova

Anul viitor vom avea şi două coproducţii cu teatrul maghiar Szigligeti. Vom coproduce un spectacol la Sala Transilvania în regia Ioanei Păun. Ea acum face documentarea după un caz local real, şi scrie textul. Va fi un spectacol care va avea actori români şi actori maghiari. Iar Bobi Pricop va face un spectacol, probabil muzical, la Sala Mare. Este acum în găsirea titlului perfect pentru cele două trupe dela Teatrul Szigligeti şi Teatrul Regina Maria. Sper ca asta să devină o tradiţie şi să reuşim pe viitor să facem spectacole împreună pentru că sunt actori extrem de buni în ambele trupe şi comunitatea română doreşte să vadă spectacole în limba maghiară, dar şi invers, maghiarii vin să vadă spectacolele noastre. Cred că aşa o să îi aducem împreună mai uşor.

Şi mai am o aşteptare care nu este încă super confirmată: Răzvan Mazilu care să facă un musical la Oradea.

– Când va fi pus în scenă spectacolul Anamariei Feraru din cadrul parteneriatului cu Festivalul Naţional de Teatru (FNT), prevăzut pentru stagiunea 2025-2026?

Victoria Balint: FNT are această componentă de vrei trei-patru ani, a spectacolelor-lectură. Anul acesta au vrut să încurajeze dramaturgii contemporani să scrie texte pentru festival. Au lansat această provocare, s-au înscris foarte mulţi, a fost un juriu de selecţie. Îniante de asta, au lansat o provocare teatrelor care ar vrea să intre în acest proiect. În final s-au selectat Teatrul Regina Maria, Teatrul „Fani Tardini” din Galaţi şi Teatrul Masca din Bucureşti. Cele trei teatre şi-au luat angajamentul că vor produce un text care se va scrie pentru acest concurs, sau o idee de text. Bobi a fost cel care a ales pentru noi echipa care va veni în octombrie, la Oradea, să se întâlnească cu actorii şi să dezvolte scenariul, cumva inspiraţi de actorii pe care îi găsesc aici. Vom prezenta o lectură în FNT, după care anul viitor vom face un spectacol pornind de la acest text care se naşte între dramaturg, regizor şi actorii de aici, un fel de „devised theatre” care nu s-a făcut niciodată la Oradea. Vom avea în FNT, pe lângă bucuria mea imensă de a merge cu „Un inamic al poporului”,şi acest moment în cadrul secţiunii spectacolelor-lectură.

Răzvan Vicoveanu în spectacolul “Un inamic al poporului” Foto: DEFOTO

– La noi va mai fi concursul de dramaturgie în cadrul FITO?

Victoria Balint: Am avut nişte experienţe nefericite în ultimii ani. Am avut un an în care s-au înscris foarte multe texte – slab valorice, nu prea aveai ce alege – şi am avut un an în care s-au înscris foarte puţini. Şi cumva îţi luai angajamentul să produci un text care nici nu corespundea dorinţelor teatrului ăsta, şi textul era făcut după chipul şi asemănarea conceptului de teatru scurt. Fără o temă, fără nişte cerinţe în scriere. Ori eu cred că ele trebuie restructurate şi trebuie gândite în funcţie de ce concept ai în anul respectiv, ca ele să răspundă viziunii artistice a acelui an. Doar aşa îl putem face. Altfel, doar aşa, un simplu concurs, nu-l vom mai face.

Dar vom mai spectacole-lectură, vizite în teatru, vreau să dezvoltăm parteneriatul cu biblioteca şi să urmărim agenda de evenimente culturale în aşa fel încât să fim pregătiţi atât noi cât şi biblioteca, ca şi fond de carte, pentru aniversări de scriitori, dramaturgi, personalităţi importante.