În chirurgia oncologică, progresul tehnologic a mutat granițele posibilului. La Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, intervențiile robotice permit tratarea unor tumori considerate, până nu demult, imposibil de operat. Cu toate acestea, realitatea din sala de operație rămâne una în care fiecare caz trebuie analizat cu maximă atenție. Există situații în care forțarea unei intervenții poate face mai mult rău decât bine, iar decizia de a nu opera devine, paradoxal, un act de responsabilitate medicală.

Bihon.ro: Care este cazul care v-a rămas cel mai puternic în minte de când operați cu robotul Da Vinci?

Dănuț Dejeu: Ne rămâne în memorie, poate, primul caz operat sau primele cazuri de un anumit tip, cazuri complexe ori cazuri care au beneficiat din plin de abordul robotic. Am abordat, ca specialitate, o serie de cazuri oncologice din diferite zone: tumori colo-rectale, tumori gastrice, tumori hepatice și pancreatice, tumori uterine. Conf. dr. Bogdan Feciche a operat tumori de prostată, vezică urinară și rinichi. Ne apropiem de 100 de cazuri operate robotic, doar cazuri oncologice.

Bihon.ro: Ce înseamnă, concret, pentru un chirurg cu experiență să treacă de la bisturiu la consolă? Este o schimbare de tehnică sau de mentalitate?

DD: Înseamnă dezvoltare profesională și utilizarea noutăților tehnologice dovedite. Principiile chirurgicale rămân identice, iar radicalitatea poate fi augmentată. În medicină, este nevoie să putem oferi tot ce este mai bun în folosul pacientului.

JB: Cât de dificil este procesul de învățare pentru chirurgia robotică și ce presupune, dincolo de certificări?

DD: Dacă stăpânești chirurgia laparoscopică, trecerea spre robotică nu este foarte grea; timpii operatori sunt identici, diferă doar tehnologia. Este nevoie să cunoști diferite sisteme robotice, să le știi limitele și să antrenezi echipa în acest proces. Acreditarea presupune parcurgerea unei părți teoretice, cu examen la final, urmată de o parte practică într-un centru european acreditat, finalizată cu o evaluare. Dificultatea poate rezulta din lipsa simțului haptic, nu simți țesuturile, dar am observat rapid că ochiul și creierul compensează și îți poți „imagina” textura țesuturilor. Sistemele noi au integrat parțial acest simț, dar sunt încă la început.

JB: Ce câștigă, concret, pacientul din Bihor atunci când este operat robotic și nu clasic sau laparoscopic?

DD: Abordul robotic are indicații destul de clare. Având în vedere costurile, încercăm să îl folosim acolo unde își arată pe deplin valoarea: spații mici și înguste, unde este greu de ajuns clasic sau laparoscopic; precizie la disecție în zone cu elemente anatomice delicate – nervi, vase de sânge; precizie la reconstrucții sau anastomoze digestive etc. Pacientul câștigă o operație mai puțin traumatizantă, fără incizii mari pe abdomen, spitalizare redusă, reinserție socio-profesională rapidă, precizie și un grad de radicalitate crescut, beneficiind de o vizibilitate 3D de foarte bună calitate.

JB: Există tipuri de intervenții oncologice unde robotul face diferența între „posibil” și „imposibil”?

DD: Da. De exemplu, în specialitatea mea, o tumoră rectală joasă, la 4 cm de orificiul anal, poate fi rezolvată robotic, cu păstrarea continenței și evitarea unei colostome invalidante pe viață. Sunt multe exemple în chirurgie în care utilizarea robotului a permis efectuarea unor operații care înainte nu se puteau face sau erau foarte dificil de executat.

JB: Se spune că robotul crește precizia. Dar crește și presiunea pe chirurg?

DD: Suntem obișnuiți cu presiunea, dar poate exista ceva în plus, pentru că, în accepțiunea generală, dacă operezi robotic, totul se poate face. Robotul este un instrument folosit de chirurg; el este cel care manipulează, disecă și ia decizii, nu instrumentul. Nu stăm pe margine, cel puțin nu încă, și nu spunem robotului: scoate tumora sau fă un gest sau altul.

JB: Ați spus că nu fugiți de cazurile grele. Cum se schimbă abordarea dumneavoastră atunci când aveți în față un pacient considerat „inoperabil”?

DD: Ca medic, când ai un caz declarat, pe baza investigațiilor sau intraoperator, ca fiind inoperabil, primul gest este să încerci să cunoști bine detaliile: studiezi imaginile, îți faci un plan, o tactică. Este absolut vital să discut cu pacientul sau familia și să explic posibilitățile, gândirea mea medicală, precum și riscul unor complicații intraoperatorii sau postoperatorii. Sunt situații în care, din punct de vedere medical, chiar nu se poate face nimic, iar aici ține de maturitatea profesională și de etică să nu încerci doar din mândrie sau ego. Astfel de cazuri se pot sfârși foarte prost. Nu sunt adeptul abandonării unui caz doar pentru că este dificil sau pentru că pot apărea complicații și putem fi trași la răspundere. Ne îndreptăm spre o medicină defensivă, în care medicii reacționează la expunerea publică a unor cazuri problematice și la o legislație care nu îi protejează. Ca medic, te gândești bine dacă să forțezi intervenția, chiar cu riscul unor complicații, sau să declari cazul inoperabil, reducând drastic șansele la viață ale pacientului. Cazurile complexe trebuie operate în centre cu experiență, personal calificat și dotări adecvate.

Bihon.ro: În chirurgia oncologică, cât de mult contează timpul? Cât de des vedeți pacienți care ajung prea târziu?

DD: Din păcate, multe cazuri ajung la noi depășind resursele medicale. În oncologie, săptămânile și lunile sunt vitale, făcând diferența între un caz potențial vindecabil și unul cu indicație de paleație.

Bihon.ro: Dacă ar fi să transmiteți un mesaj simplu oamenilor din Bihor despre prevenție, care ar fi acela?

DD: Medicina a avansat foarte mult, dar drumul de acasă la medic rămâne al pacientului. Controalele anuale, colonoscopia după 45 de ani, consultul ginecologic anual, ecografia mamară sau mamografia după 40 de ani, controlul dermatologic al leziunilor cutanate, renunțarea la fumat și la alcool sunt gesturi care țin de nivelul de educație și civilizație. Orice leziune diagnosticată la timp este vindecabilă.

Bihon.ro: Sunteți cunoscut ca un medic care refuză „atențiile”. Cât de greu este să păstrați această linie într-un sistem care a funcționat și încă mai funcționează „altfel”?

DD: Istoric, acest sistem a înlocuit datoria statului față de medici, determinând pacientul să acopere lipsurile. Sistemul se vindecă de acest „obicei”, iar în ultimii ani acest lucru este vizibil. Există posibilitatea ca, în timpul liber, să consulți sau să operezi în sistemul privat. Părerea mea este că salariile actuale din sistemul medical trebuie crescute la întregul corp medical, nu doar la medici. Au rămas la nivelul anului 2018, iar gărzile sunt raportate la salariul de atunci. Din cauza inflației, devalorizării, valoare salariului raportat la puterea de cumpărare este la jumătate.

Bihon.ro: Ce încercați să le transmiteți studenților dumneavoastră despre chirurgie, dincolo de tehnică?

DD: Avem studenți, dar mai ales rezidenți, față de care suntem datori să îi formăm profesional și uman. Trebuie să vadă adevărul, să cunoască atât culmile, cât și văile profesiei, să înțeleagă volumul de muncă, timpul limitat pentru viața personală și responsabilitatea vieții umane. Cei care simt această chemare sunt ajutați să devină chirurgi de valoare. Pentru mine, nu cred că ar fi ceva mai trist, la finalul carierei, decât să nu văd niciun medic de valoare care să ducă mai departe această muncă. Este o datorie vitală a oricărui medic să formeze următoarea generație.

Bihon.ro: Dacă ar fi să alegeți între tehnologie de ultimă generație și o echipă bună, ce face cu adevărat diferența într-o operație?

DD: Aș alege echipa. Fără oameni valoroși nu poți merge departe. Tehnologia ajută, dar factorul uman este definitoriu.