bihon.ro Web analytics

INTERVIU | Formaţia de rock alternativ N.O.R.

INTERVIU | Formaţia de rock alternativ N.O.R.

<strong>„ Asta vrem, să fim auziți!” </strong>N.O.R. s-a înfiinţat în 2012, fiecare membru activând în trecut în trupe sau proiecte rock.
Scris de Demian - <strong>„ Asta vrem, să fim auziți!” </strong>N.O.R. s-a înfiinţat în 2012, fiecare membru activând în trecut în trupe sau proiecte rock.

La Metalhead Awards 2014, N.O.R. a ocupat locul 2 în urma voturilor publicului, la categoria Best Romanian Alternative Newcomer. Anul acesta sunt din nou nominalizaţi. Sâmbătă vor concura la Râmnicu Vâlcea în finala GBOB România 2015 – Bătălia formaţiilor.

Cum e să fiţi nominalizaţi şi în 2015 la Metalhead Alternative Rock Awards?
Marius (chitară): Este o surpriză cum a fost şi în 2014. Nu ne-am așteptat, deoarece sunt multe trupe tinere foarte bune. Cred că ne bucurăm că suntem bagați în seamă… (râsete – smile emoticon)

Ca să câştigaţi aveţi nevoie de voturile publicului pe pagina de Facebook a evenimentului, până în 10 ianuarie. La categoria „Best Romanian Alternative Newcomer” sunteţi nominalizaţi alături de alte patru formaţii: The Pinwheels, I m the trip, Anemic Disco, The Purple Dandies. Toate cinci intraţi şi în finala GBOB Romania din 19 decembrie de la Râmnicu Vâlcea. Cum vi se pare concurenţa din finala GBOB?

Paul (voce): În primul rând dorim să mulțumim personal fiecăruia din cei care au considerat că merităm şi ne-au votat deja pe pagina de facebook a eventului. Pe cei pe care nu i-am convins încă, ne vom strădui în continuare. Aşa este, sistemul de jurizare al celor de la Metalhead România include şi această etapă de vot a publicului, decizia finală aparținându-le totuşi lor, cum e şi normal.
GBOB România reuneşte în finală, după un efort fantasic al organizatorilor de a organiza semifinale în toată țara pe parcursul unui an de zile, ce este mai bun la acest moment în rock-ul tânăr românesc. Deci este oarecum de aşteptat ca toate cele cinci trupe finaliste la categoria „Best Romanian Alternative Newcomer” să se regăsească şi în finala GBOB. „Concurența” va fi una colegială şi noi vom rămâne prieteni cu aproximativ toate celelalte trupe… dacă vom câştiga noi, desigur (râsete – smile emoticon).

Ce a reprezentat pentru voi participarea la GBOB România? Ce oferă acest concurs formaţiilor româneşti?

Copex (bass): Pentru noi ca trupă, GBOB reprezintă o ocazie reală de a ne promova muzica. Asta vrem, să fim auziți. Pentru rock-ul românesc, GBOB reprezintă o platformă de lansare a trupelor tinere printr-un şir de concerte organizate în toată țara, un fenomen fără precedent din ce ştim noi. Pentru trupele mai experimentate, GBOB reprezintă o ocazie de a ieşi din rutină şi din zona de confort. Deocamdată nu avem perspectiva temporală pentru a înțelege cu exactitate toate mecanismele pe care le-a declanşat GBOB 2015, dar probabil se va mai discuta de acest fenomen în anii următori, când dintre finaliştii de acum se vor naşte unele nume mari în rockul din țara asta.

Pentru o trupă înfiinţată de numai trei ani, care consideraţi că este secretul vostru pentru timpul relativ scurt în care v-aţi impus pe scena muzicală românească?

Raul (chitară): Încă nu ne-am impus nici măcar în sala noastră de repetiții, cu atât mai puțin pe vreo scenă muzicală (smile emoticon). Încă învățăm să scriem muzică (bună?), sau cel puțin diferită. Tehnic, mai avem enorm de exersat împreună dar şi individual (da, repetitio est mater studiorum). Şi poate cel mai important lucru pentru care am evoluat în aceşti trei ani, este că nu am închis ochii şi urechile când am primit critici şi nici nu ni s-a urcat la cap când am fost lăudați.
Paul

În ianuarie aţi scos un EP, „Între furtuni”. De atunci aveţi piese noi. Vă pregătiţi să scoateţi încă un album?

Paul (voce): EP-ul “Între furtuni” este o ştruțo-cămilă. A apărut pentru că la concertele din țară ni se cerea un material imprimat… “Dar un CD, ceva, nu aveți?” Şi nu aveam. Aşa că am pus o parte din piesele pe care le aveam imprimate până în acel moment, pe un disc. Momentul decisiv a fost când Jack Popescu (Mere/Kultika) a zis că ar fi o idee bună să lansăm aşa ceva pentru că ar vrea şi el să asculte în maşină smile emoticon În acest sens, EP-ul “Între furtuni” este ceva inedit şi rar (s-au tipărit foarte puține exemplare). Despre un album este prematur să vorbim, dar există şanse măcar pentru un nou EP în 2016. Avem piese noi, iar primele extrase de pe acest viitor posibil EP/album, vor fi lansate chiar în perioada următoare, decembrie 2015 – ianuarie 2016.

Ce faceţi de sărbători? V-au făcut alţii program de Revelion?

Lucian (tobe): Cu familia la munte, pe cât posibil. Chitară, colinde, vin, cozonac, brad (artificial) împodobit şi alte elemente de sezon…

În vremea interviului publicat în mai în Jurnal bihorean încă vă mai gândeaţi la ce ar putea să însemne N.O.R. Aţi avut vreo revelaţie de atunci?”

Raul (chitară): N.O.R. înseamnă pentru mine pasiunea şi munca mea alături de cei mai buni prieteni, N.O.R. e o a doua familie. Desigur poate fi şi acronimul de la “No One Remembers” sau orice altă variantă… Dar ne-ar place sa ştim ce înseamnă “N.O.R.” pentru cititorii Dvs, în primul rând ca muzică. Îi aşteptăm să ne scrie pe paginile noastre de facebook, www.fb.com/N.O.R.home sau www.fb.com/NOR.Crew.5, sau şi mai bine, să ne spună direct, la concerte.

 

Componența:

  • Paul Halasz (voce)
  • Raul Oros (chitară)
  • Marius Meczinger (chitară)
  • Cristi Copex (bass)
  • Lucian Hulban (tobe)
0 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    A fost turnat asfaltul pe o porțiune din drumul Beiuș – Aleșd
    Drumul Județean 764 face legătura între localitățile Beiuș (intersecție cu DN76) și Aleșd (intersecție DN1), având o lungime totală de 69 de kilometri.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Mai multe loturi de înghețată retrase din cauza oxidului de etilenă
    Supermarketurile din România retrag mai multe loturi de înghețată Milka și KitKat, din cauza utilizării peste limitele legale a oxidului de etilenă.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Clienţii unor bănci, vizaţi de hackeri
    Mai mulţi clienţi ai unor bănci din România au fost vizaţi de „mostre” de atacuri de tip phishing, prin care hackerii au utilizat identitatea vizuală a acestor instituţii, atrage atenţia Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO). 1

    BIHON CAO

    Se întrerupe apa în Băile 1 Mai, Haieu, Rontău și Betfia

    BIHON CAO

    Citiri Compania de Apă

    BIHON CAO

    Se întrerupe furnizarea apei pentru 3 străzi din Decebal

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Un tânăr de 17 ani a condus un moped neînmatriculat și a accidentat un copil de 7 ani
    Accidentul a avut loc luni, 2 august, în localitatea bihoreană Șoimi. 1

    România

    Arafat: Sunt persoane care îndrăznesc să prezinte documente false la intrarea în țară. Vezi care sunt sancțiunile
    Sunt persoane care îndrăznesc să prezinte documente false la intrarea în țară, a spus, luni, șeful DSU, dr. Raed Arafat, care a dat exemplul a 30 de pasageri ai unui zbor sosit în România din Anglia, care ar fi trecut în același timp prin boală. El speră că valul 4 al pandemiei va fi ultimul. 2

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Bombă din al Doilea Război Mondial descoperită la Cordău
    Muncitorii care efectuează lucrări pentru rețeaua de canalizare au alertat pompierii bihoreni în cursul serii de luni, 2 august, după ce au descoperit o bombă. 1

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.