Noul material discografic conține unsprezece piese şi este înregistrat integral în Sala Radio, la Radio Cluj. Despre „Nord” am stat de vorbă, în exclusivitate, cu solistul Mihnea Blidariu şi basistul Sorin Moraru.

C.B.: Nordul îngheţat al sufletului, Nordul iernilor prelungi? De ce Nord?
Mihnea Blidariu: E o lipsă de direcţie în societate, în oameni, în noi. Căutând-o, am dat peste Nord – un punct cardinal care se potriveşte cu frigul din suflete, cu pustiul din minţi, cu tăcerea prelungită a unei societăţi în perpetuă hibernare…
Sorin Moraru: În acest cuvânt scurt se regăsesc aparenta imposibilitate de a umple spaţiile goale şi reci dintre noi, dar şi dorinţa de găsi din nou o direcţie.

C.B.: Aţi ieşit din rutină şi v-a apucat un chef nebun de cântat pe „Nord”. Cum de s-a întâmplat acum, la 18 ani de la debut, când poate multe trupe se blazează?
M.B.: Te blazezi când nu mai ai nimic de spus dar vrei ca lumea să creadă ca mai ai. Noi mai avem multe de spus, mai cu nerv şi furie, ca pe „Nord” sau „Pietre În Alb”, mai cu calm şi linişte, ca pe „Aproape”…
S.M.: Am lansat constant materiale noi, diverse, nu cred că a fost vorba de rutină. Poate că „Nord” a satisfăcut dorinţa unui anumit segment al publicului nostru pentru latura mai rock/metal a Lunii Amare, la fel ca pe albumele „Asflat”, „Loc lipsă” sau „Pietre în alb”.

C.B.: Ascultând piesele de pe noul vostru album, simţi cum ţi se scurge „plumb topit pe ochi”. S-a adunat multă revoltă şi multă lehamite faţă de nivelul la care a ajuns societatea astăzi. „Focuri” e o piesă manifest. Mai poate fi muzica rock o formatoare de opinii?
M.B.: Dacă rock-ul nu mai e social, atunci nu mai e rock. E singura muzică pe care poţi să arunci molotovul.
S.M.: Poate fi, dar nu este principalul nostru scop. Cântăm despre experienţele personale sau comune, despre lumea în care trăim şi ne bucurăm să vedem că sunt şi alţi oameni care simt şi gândesc la fel ca noi.

C.B.: Cum am putea să transformăm iarna din noi în primăvară? Am mai putea să ne întoarcem la muşchiul copacilor, la cer, la prieteni, la adevăr, la drumul drept?
M.B.: Sigur că ne mai putem întoarce. Dar cu cât amânăm momentul, cu atât ne va fi mai greu şi cu atât mai multe vom avea de distrus pentru a putea reclădi. Şi atunci va fi şi primăvară…
S.M.: E nevoie să avem mai multă grijă unii de alţii, în primul rând de cei apropiaţi. Să trăim şi în afara reţelelor de socializare online. Să micşorăm uneori ritmul şi să ne bucurăm de micile momente de împlinire.

C.B.: Aţi scos „Nord” şi pe vinil. Va fi lansat oficial pe 2 februarie. E o modă ca o trupă să scoată şi un vinil, sau sunt alte criterii, legate de acustică de exemplu?
M.B.: E una din puţinele mode pe care sunt bucuros să le adopt. Există o tendinţă de întoarcere la analog, la acustica nefiltrată de prea multă tehnologie. Dar, în primul rând, un vinil e un produs artistic frumos, elegant şi care păstrează ceva din istoria genului muzical pe care îl practicăm…
S.M.: Colecţionez şi ascult muzică pe vinil nu pentru calitatea superioară a sunetului, ci pentru procesul de audiţie aproape ritualic care îţi reţine atenţia asupra muzicii şi pentru că mă ajută să descopăr şi alte dimensiuni ale albumelor care îmi plac: versurile, fotografiile, grafica, culoarea discului, textura coperţilor.

C.B.: De fapt, e atât de simplu să fii viu, să fii om, să rupi tăcerea şi să alungi ploile negre, să fii tu. Voi cum sunteţi? Cum credeţi că vă percep cei din faţa scenei?
M.B.: Te contrazic. Mi se pare tot mai dificil să fii viu, să fii om, să rupi tăcerea, să fii tu. Ţi se spune mereu că nu e locul tău, nu e treaba ta, nu eşti tu asta, nu se face aşa, nu e bine astfel, etc. etc. etc. Noi? Noi ne străduim şi de multe ori ne chinuim să rămânem sinceri, să rămânem oameni. Şi cred că cei din faţa scenei simt asta, simt efortul nostru şi îl apreciază. Şi, astfel, ne devin prieteni.
S.M.: Suntem oameni diferiţi, asta se reflectă şi în muzica pe care o cântăm şi în modul în care ne văd alţii.

C.B.: Vă aşteptăm vii, în faţa scenei, să rupem tăcerea!