JB: Maia, cum ai luat decizia şi ce te-a determinat să alegi o universitate din Londra pentru a studia jurnalismul?
Maia Bondici: Am știut exact ce îmi doresc și am știut ce a trebuit să fac pentru a ajunge aici. Deși foarte puțină lume mi-a sprijinit această idee, eu am fost sigură pe mine, așa că am continuat. Studiez jurnalism la City University, facultatea fiind pe locul doi în topul celor mai bune universități pentru jurnalism și media din UK. Oportunitățile pe care le am aici nu le voi avea niciodată în România pe această specializare a jurnalismului și sunt conștientă de asta, de aceea încerc să profit cât de mult pot.
JB: În România, tu ai publicat încă de când erai elevă. Ai început în „Jurnal bihorean”, apoi în revista „The One”. Ai crescut ca Prâslea cel voinic! Ai publicat în „The Telegraph”, performanţă pentru care te poate invidia orice ziarist consacrat din România. Care e povestea debutului în acest ziar prestigios ?
MB: Scriind pentru ziarul independent al facultății, „The Square”, am avut posibilitatea de a avea un articol publicat online în „The Telegraph” în secția de Student Life. Intitulat “12 tips on how to stop procrastinating”, articolul a avut peste 500 de distribuiri pe Facebook, Twitter sau LinkedIn și a fost citit de mii de oameni. A fost total neașteptat şi extraordinar. Ce îmi doream la momentul respectiv era să îi cunosc pe toți 500 de oameni și să le strâng mâna în semn de mulțumire că au distribuit articolul meu. Am fost de asemenea fericită de fiecare comentariu lăsat la articol, fie el pozitiv sau negativ. Eram fericită pentru că am stârnit o reacție și că oamenii au simțit nevoia să-și împărtășească opinia. În fond, articolul a avut sute de distribuiri și până la urmă asta a contat mai mult decât comentariile răutăcioase. Ce am apreciat însă cel mai mult a fost starea de normalitate. Faptul că nu a trebuit să fiu copilul nimănui, nu a trebuit să am cunoștințe prin acea lume a jurnaliștilor sau nu a trebuit să influențez cu nimic apariția articolului. A fost publicat pentru că cei de la „The Telegraph” au apreciat că se ridică la standardele lor.
În Londra orice e posibil! Orice ți-ai imaginat vreodată, vei găsi aici. Lumea are un „Je m en fous” când vine vorba de lucrurile superficiale. Aici poți să fi cine vrei, poți să te îmbraci cum vrei și lumea nu te va judeca. Îmi aduc aminte când în liceu, dacă se întâmpla să am vreo ținută mai puțin comună, mă gândeam de 10 ori până să îmi asum să ies din casă.
JB: Care sunt caracteristicile sistemului lor de învăţământ? Pe ce se bazează? Te întreb fiindcă România e într-o perpetuă căutare şi încă nu am găsit răspunsul după 25 de ani de „reforme”!
MB: În ceea ce privește sistemul lor de a preda, este mult mai eficient și logic decât am întâlnit vreodată. Totul se bazează pe practică. Dețin o infrastructură media uimitoare. Din primul semestru al primului an, am avut acces la studioul de filmare sau studioul de radio în care am putut să simulăm emisiuni de succes din media britanică, care în final au fost evaluate de producătorii emisiunilor respective de la BBC. Ai venit aici ca să înveți exact ce face un jurnalist, pentru ca în momentul în care termini facultatea să ai cele mai mari șanse de a fi angajat. Orele sunt extrem de interactive și scopul lor nu este de a „lua notițe” non-stop. Întotdeauna se pune accentul pe comunicare, pe dezbatere, pe înțelegerea conceptului prezentat.
JB: Care e relaţia dascăl-student?
MB: Un alt lucru pe care îl apreciez enorm aici, comparativ cu experiența celor 12 ani de școală în România, este disponibilitatea profesorilor. Orice întrebare, nelămurire ai avea, ei sunt dispuși să îți explice. În cazul în care ai luat o notă care nu te satisface, ai posibilitatea de a-i întreba ce ai greșit, bineînțeles cu scopul de a învăța din asta, iar ei îți vor explica în detaliu până când vor fi siguri că ai înțeles așteptările lor. Sunt întotdeauna bucuroși să răspundă solicitărilor studenților, apreciind interpelările acestora ca o manifestare a interesului și a dorinței de a evolua.
JB: Relaţionezi cu alţi studenţi români. Cum vă raportaţi unul la celălalt printre străini?
MB: Venind în Londra am întâlnit zeci de studenți români, și fără lipsă de modestie pot să spun, ne diferențiem total de studenții din alte țări. Am venit să studiem, să mergem la ore și la seminarii și tratăm totul cu maximă seriozitate. Avem o cultură generală deosebită, iar oriunde ne-ați pune, ne-am putea descurca. Comparativ, sistemul românesc te învață cum să înveți și îți arată câte puțin din toate, în schimb nu îmi dau seama cât de eficient este în profunzime.
JB: Ce şanse crezi că ai să revii acasă şi să fii un ziarist de succes după o asemenea experienţă în UK?
MB: Mulți colegi veniți în Anglia spun că nu își imaginează că se vor întoarce vreodată în țară, însă pentru mine acesta a fost scopul principal în momentul în care am ales să studiez jurnalism. Am vrut să pot să învăț de la cei mai buni, tocmai pentru a putea face și altceva pentru țara mea. Câteodată, fiind atât de departe de România, dorul de casă devine chiar acut, iar perioada aceasta de tranziție nu e deloc ușoară. E greu să te adaptezi la o cultură nouă, la multiculturalitatea pe care ți-o oferă Londra, într-un oraș atât de depărtat de casă, dar în final, dacă ai o minte deschisă, totul vine de la sine… Toţi ar trebui să experimenteze ceea ce trăim noi aici în Anglia, și de fapt, cu toții putem. Sute și mii de studenți în Londra studiază și lucrează pentru a se întreține singuri. Mii de studenți luptă pentru ceea ce își doresc fără vreun suport financiar din partea părinților, așa că orice e posibil. Trebuie doar să ne dorim și să nu uităm: „Remember why you started!”.
JB: Mulțumesc mult, Maia! Și succes în continuare în tot ceea ce faci!
Citiți principiile noastre de moderare aici!