Cu „optimism conștient” îşi propune să ducă mai departe revista, racordând-o mai serios la ceea ce se scrie în prezent şi creând în jurul ei o comunitate care să se bucure de cât mai multe activităţi literare.

[eadvert]

Porniţi la drum ca redactor-şef într-un moment în care Revistei Familia i s-a anulat personalitatea juridică, devenind compartiment al Bibliotecii Județene. Cum vedeţi dumneavoastră această situaţie?

Mircea Pricăjan: Categoric, nu este cel mai fast moment în care să fii promovat. Mi-aș fi dorit să preiau această funcție în condiții mai favorabile. Sînt membru al redacției de peste 17 ani și nu de puține ori m-am gîndit cum voi face față într-o situație ca aceasta. Recunosc că am fost și eu luat prin surprindere. De mai mult timp, ideea în redacție a fost ca eu să preiau funcția de redactor-șef, având astfel onoarea de a-l seconda o perioadă pe domnul Ioan Moldovan. Nici o clipă nu mi-a trecut prin gînd că lucrurile vor lua această turnură. Ioan Moldovan, ca director al Familiei, a fost genul de conducător de instituție culturală cum nu cred că mai există. Dincolo de valoarea sa incontestabilă ca poet (țineți minte: peste – sper – cît mai mulți ani, orădenii se vor mîndri cînd repere importante din oraș vor purta numele său!), este omul cel mai blînd din cîți cunosc. Doar cei care nu-l știu pot spune sau gîndi altfel. Mă găsesc, așadar, într-o situație delicată și complicată. Sînt însă un optimist conștient. Cred cu tărie că, dacă sîntem dispuși să acceptăm ideea că (aproape) nimic nu e definitiv, ne punem la adăpost de excesele tragice și găsim forța să mergem mai departe. Prin urmare, revista Familia trebuie să continue fie și fără personalitate juridică. Iar cum asta cade acum în sarcina mea, prefer să privesc spre viitor, convins în optimismul meu că putem fi, vorba-aia, ceea ce am fost și mai mult decît atît.

Spuneaţi că revistele culturale/literare sunt victimele „evoluției” noastre din ultimele decenii şi că cel mai mare păcat al revistelor tradiționale e că greșesc „andrisantul”, că sunt reviste ale scriitorilor mai mult decât sunt ale cititorilor. Ca nou redactor-şef al revistei Familia, cum vedeţi conţinutul ei în viitorul apropiat?

Mircea Pricăjan: Nu-mi fac iluzii. Ne „batem” pe un public extrem de restrîns. Publicul cititor, căci despre el vorbesc. Ca revistă de cultură, trebuie să încercăm să atragem cît putem mai mult din cei… 6% care declară că dau banii măcar pe o carte într-un an. Sîntem aici din mai multe motive, primul fiind educația. Dar, asemenea educației, și multe reviste literare au rămas setate într-o „programă” depășită. Or, lumea și, odată cu ea, literatura română, nu stau pe loc. Apar lunar cărți care spun în felurile chipuri povestea timpurilor noastre. E doar firesc să ne îndreptăm atenția asupra acestora, pentru ca și cititorii fie să le descopere prin noi, fie să ne descopere pe noi datorită lor. Văd, așadar, revista Familia racordîndu-se mai serios la ceea ce se scrie (și se citește) în prezent.

Se reproşa la un moment dat că, fiind o revistă de cultură, în ea ar trebui să se regăsească toate artele, mai ales prin prisma evenimentelor culturale locale. Vă gândiţi să le acordaţi mai mult spaţiu în paginile Familiei?

Mircea Pricăjan: Da. Îmi doresc să acoperim cît mai cuprinzător fenomenul cultural. Local, dar și național. Așa cum revista Familia a făcut-o deja, deși se pare că mulți nu știu (și evident, nu din vina lor). Există deja în paginile noastre rubrici dedicate teatrului, artei plastice, muzicii clasice, cinematografului… Ele trebuie să continue și, fiindcă vom depune mai multe eforturi în acest sens, sper că vor fi mai vizibile decît pînă acum.

Cum vedeţi, ca strategie de marketing, promovarea revistei şi activităţile legate de aceasta, şi mă gândesc în special la Zilele revistei Familia, la care, în fiecare an se întâlnesc cam aceeaşi oameni.

Mircea Pricăjan: În jurul revistei trebuie să strîngem o comunitate. Revista și redacția ei îmi doresc să fie abordabile. Pentru asta, vom reînființa Cenaclul Familia într-un format relaxat, deschis discuțiilor literare fără fason. Apoi vom organiza lansări ale revistei în librării, la care vom invita atît cititorii, cît și colaboratorii din Oradea care au contribuit cu texte la numărul respectiv. În funcție de bugetul care ne va fi alocat, îmi doresc, peste an, o serie de Saloane Familia, întîlniri ale orădenilor cu un scriitor invitat: întîlniri în școli, la Facultatea de Litere, la Biblioteca Județeană din care, acum, facem parte… Nu știu cît de fezabilă mai este, în condițiile date, ideea Zilelor Revistei Familia. Dar, la rigoare, s-ar putea transforma pe final de an într-un Salon mai festiv, cu doi, trei scriitori invitați, o strîngere în jurul lor a acelei comunități care sper să crească în timp și să se „alimenteze” în principal din rîndul studenților și al elevilor.

Cum apreciaţi generaţia tinerilor scriitori şi implicarea lor în viaţa culturală orădeană?

Mircea Pricăjan: Tinerii scriitori din Oradea, dacă despre ei vorbim, trebuie întîi descoperiți. Știm deocamdată foarte puțini. Nu mă îndoiesc însă că ei există. Fiecare profesor de Română știe cel puțin unu sau doi elevi cu înclinații literare în clasele la care predă. Îmi amintesc cu cîtă reținere m-am apropiat eu însumi, la vîrsta lor, de cenaclurile literare din oraș și apoi chiar de revista Familia. Nu e normal să fie așa. A fost atunci și este și acum, în principal, o problemă de percepție. De aceea, repet, îmi doresc să fim mai abordabili, comunicativi și deschiși față de oricine simte că are talent literar. Dacă vom reuși asta, vom avea de cîștigat cu toții, iar implicarea tinerilor se va vedea cu ochiul liber în viața culturală orădeană.

Şcoala românească nu are ca scop culturalizarea elevilor, ci „îndoparea” lor cu informaţii pe care de multe ori aceştia nici nu apucă să le îngurgiteze. Cum ar putea fi insuflată copiilor, adolescenţilor, plăcerea de a citi o carte?

Mircea Pricăjan: Arătîndu-le că există cărți care vorbesc pe limba lor, care povestesc despre trăirile lor, despre lumea în care ne mișcăm. Pe scurt, că literatura nu e ruptă de realitate. Exact la asta făceam referire la o întrebare anterioară. Convingerea mea e că fiecare copil, fiecare adolescent este un cititor care nu s-a descoperit ca atare, care n-a avut norocul să dea peste cartea potrivită. Vorbesc, iarăși, din experiență. Și tot din experiență vă spun că revelația se produce! Am avut înainte de pandemie o întîlnire la Chișineu-Criș cu o clasă de liceu. Ca să-i conving pe elevi să pună întrebări, am organizat un concurs cu premii în cărți. Unul dintre cîștigători a ajuns cu cartea acasă, a citit-o („pe nerăsuflate”, a mărturisit), apoi mi-a scris pe Messenger să-mi mulțumească. Niciodată pînă atunci nu citise din pură plăcere.

„Există un val de subcultură, nu mai există niciun criteriu. Lista canonică este o listă fără de care nu se poate face şcoală”, a spus anul trecut, la Zilele revistei Familia, Nicolae Manolescu. Daţi-mi câteva titluri pe care dumneavoastră le-aţi dori incluse în canon?

Mircea Pricăjan: Mă feresc de canonizări. E ceva ce miroase a tămîie. Canonizarea pune o distanță falsă între un autor și posibilii lui cititori. Uitați-vă doar ce a făcut canonul din Eminescu. L-a transformat într-un poet intangibil și inuman, căci i-a răpit dreptul la greșeală. Nu, în afara taxonomiei literare, necesară specialiștilor, cu canonul n-ar trebui să se… canonească nimeni.

În 2020 ar fi trebuit să fie ediţia cu numărul XXX a Zilelor revistei Familia. Sunt şanse ca evenimentul să aibă loc anul acesta? Cum credeţi că ar trebui abordată această ediţie aniversară?

Mircea Pricăjan: ZRF au avut un rol important pentru revistă și oraș. Cu ocazia lor, Oradea a putut fi descoperită „la fața locului” de aproape toți scriitorii importanți din țară, iar orădenii care au dorit au putut să-i descopere pe ei. Mi-e teamă, însă, că vremea evenimentelor culturale în formatul urmat de Zilele Revistei Familia a apus. Acum se poartă festivalurile literare, mult mai variate, dinamice și deschise către public. Totuși, anul 2021, deși măcar în partea lui finală sperăm să scăpăm de amenințarea pandemiei, nu cred că va fi un an al întîlnirilor culturale de amploare.

Cum vedeţi revista Familia în viaţa culturală orădeană peste, să zicem, cinci ani?

Mircea Pricăjan: Îmi doresc să inversăm puțin percepția. Îmi pot imagina situația în care unii orădeni, care, poate, n-au fost foarte atenți la cursul de Română în școală, să descopere cu plăcere și mîndrie că revista Familia despre care au tot auzit în tîrg este aceea înființată de Iosif Vulcan, în care a debutat Eminescu. Pare o mică blasfemie ce spun, dar numai dacă privim din poziția noastră, a celor deja interesați de cultură.