BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Interviu Norica Nicolai | Vede Parlamentul ca avocat al europeanului

Interviu Norica Nicolai | Vede Parlamentul ca avocat al europeanului

la 21 May 2014 12:44
21 May 2014 12:44
Eurodeputatul susţine că PE este acea instituţie care ţine partea celor mai mulţi europeni, la Bruxelles.
Scris de Demian - Eurodeputatul susţine că PE este acea instituţie care ţine partea celor mai mulţi europeni, la Bruxelles.

Trimite articolul

X

JB: Europa vine după o perioadă de austeritate, resimţită şi în România. Este calea cea corectă?

N.N.: Două mandate Barosso înseamnă o dominare a PPE, a popularilor europeni. Doamna Merkel, care reprezintă curentul creştin-democrat şi creştin-social, are viziunea aceea de forţă. Ea împarte Europa, impune politici, iar viziunea sa a fost impusă ca tip de politică a UE. Poate efectele sunt pozitive, dar eu cred că au fost state, cum am fost şi noi, care au tradus greşit din germană cuvântul austeritate. În germană înseamnă disciplină bugetară, nu constrângeri sociale şi economice. Noi am înţeles să tăiem din venituri, ceea ce a fost o greşeală şi, credeţi-mă, nu e o viziune socialistă. Este foarte uşor să procedezi aşa când nu ai habar să procedezi altfel. Când nu ai o viziune. Vă dau un exemplu: sub presiunea, în special a Partidului Popular European, România a acceptat un deficit bugetar de 2,2%, când Tratatul de la Maastricht arăta că este acceptabil un deficit de 3%. De ce România nu este lăsată un deficit de 3%? Pentru că astfel şi-ar permite o plajă de venituri în plus, care ar cofinanţa proiectele europene.

JB: Unde consideraţi că se situează Parlamentul European raportat la Comisia Europeană comparativ cu anul 2007? Poate fi PE o contrapondere reală la puterea exercitată de CE?

N.N.: Este un subiect esenţial în plan politic pentru Uniunea Europeană, ce îi poate asigura viabilitatea în continuare sau o poate arunca într-o formulă derizorie. Din 2009, Parlamentul a devenit o instituţie parlamentară. Până atunci, era doar o formulă de salvare a aparanţei democratice, în care, chiar dacă statele membre îşi trimiteau reprezentanţi în Parlament, aceştia nu aveau forţa politică a instituţiei pe care o reprezintă. Tratatul de la Lisabona dă nişte competenţe, pe care Parlamentul le-a utilizat în acest mandat. Sigur, nu în mod spectaculos, dar nu întotdeauna Directivele propuse de Comisia Europeană au primit şi girul/votul Parlamentului European. Sunt tot mai numeroase aceste Directive respinse de PE. Vă dau un exemplu: acordul cu SUA, prin care companiile europene erau obligate să pună la dispoziţia SUA listele de pasageri, în contextul luptei împotriva terorismului. Era o cerinţă a SUA. A fost o mare dezbatere în Parlament şi noi am spus că nu avem nicio garanţie că datele personale ale cetăţenilor nu vor fi utilizate şi în alte scopuri decât cele strict securitare, pentru că tratatul nu avea alte garanţii. Puteau să le folosească companiile americane, în a-şi formula o politică de piaţă. Consiliul European a aprobat acest tratat. Noi, Parlamentul, l-am respins. Îmi amintesc că venea preşedintele Băsescu pe avion, de la Bruxelles şi ne anunţa că a fost aprobat acest tratat şi că este foarte bine, în parteneriatul nostru cu americanii. Iar noi i-am spus: „ne pare rău, tratatul nu este ratificat, pentru că Parlamentul l-a respins, încercând să protejeze interesele şi datele cetăţenilor europeni”. Şi după aceea s-a văzut că noi, europarlamentarii, am avut dreptate, pentru că au apărut scandalurile Snowden, scandalul Wikileaks şi supravegherea aceasta, generală, de către sistemele de securitate americană. Este, de fapt, o limitare a libertăţii.

JB: Dacă v-ar întreba cineva ce aţi făcut până acum la Bruxelles, ce i-aţi răspunde, pe scurt?

N.N.: Am fost şi continui să fiu foarte implicată în politica externă a UE, pentru că am fost şi continuu să fiu raportor pentru Turkmenistan, Coreea de Sud. Tratatul s-a încheiat şi e foarte important, pentru că permite unor companii coreene, şi în speţă Samsung, să aibă o serie de drepturi şi asta va stimula producţia pe terioriul UE. Sper să vină şi în România. Sunt raportor şi pe Filipine, am lucrat foarte mult pe Caucaz, am încercat să mă bat până s-a pierdut definitiv proiectul Nabucco, pe care eu îl consider unul care putea să dea o şansă unei politici comune europene pentru energie, ce nu există în momentul de faţă. Am lucrat foarte multe pe drepturile femeii. Deşi e un subiect considerat mai puţin interesant, continuu să cred în egalitatea de şanse şi nevoia de a o promova, în plan politic dar şi economic. Am fost unul dintre oamenii care s-au gândit la viitorul european pe politici de natalitate. Eu cred că menţinerea formei de inegalitate socială influenţează enorm societăţile, dar ele, societăţile, nu se gândesc care sunt costurile sociale ale violenţei exercitate împotriva unei femei.

JB: Vă doriţi să continuaţi această linie în Parlamentul European?

N.N.: Voi continua în această linie. Voi merge în continuare în comisia de apărare şi securitate, unde sunt vicepreşedinte, pentru că aici cred că va fi munca mea. Cred că există o necesitate pentru o politică de securitate comună şi statele membre se vor gândi de două ori atunci când se vor opune şi vor menţine chestiunile ce ţin de mândrie şi suveranitate naţională, în ceea ce priveşte politica de securitate. Voi mai lucra pe chestiuni ce ţin de ocuparea forţei de muncă. De fapt, este cea mai mare provocare a Uniunii Europene. Nu putem avea 70% ocuparea populaţiei europene, în condiţiile în care avem un sud afectat de şomaj masiv şi mai ales şomaj în rândul tinerilor. Aici, va trebui să luăm o decizie, ce tip de politici vom duce, pentru că ar putea duce la o dezechilibrare a Uniunii şi la o receptare negativă a UE, în special în rândul tinerilor. Iar dezechilibrul demografic îţi poate afecta economiile şi structurile sociale.

JB: Ce politici comune ar trebui să adopte UE?

N.N.: Ne gândim la politici vamale comune, o uniune fiscală. Cred că anumite taxe trebuie să le avem comune. De pildă, redevenţele pe resurse minerale. Trebuie să ne ducem spre 20 – 22%, care e media UE. Aceasta înseamnă o formă de protecţie a resurselor tale. O formă de conservare şi o şansă pentru o anume independenţă energetică. Dacă nu îţi protejezi resursa naţională, nu ai nicio şansă să o valorifici în propria ta dezvoltare. Dacă facem o socoteală cât am luat din Petrom, pe redevenţa de 7%, ne dăm seama că, de fapt, nu am făcut nimic cu banii. Noi nu am avut un proiect! Şi este absolut anormal să nu fie transparenţă. Contractul nu e public. Şi niciun contract de concesiune de resurse, fie că vorbim de apă, de pietriş sau de petrol şi gaze, nu e public. Toate sunt secretizate. Pentru că 7% din profit e una, dar 7% din venit, dacă mă duc la extracţie, la sondă şi zic, „atât e barilul de petrol, atât îmi dai”, aici ar fi fost un miliard şi ceva (de euro – n.r.), pe evaluarea mea, pe care i-am fi putut primi anual, ca ţară. Aşa primim doar 200 – 300 de milioane.

Trimite articolul

X
Taguri:
interviu ,
Norica Nicolai ,
parlamentul european
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Parcările de domiciliu intră la control în Oradea. Ce nereguli pot aduce amenzi de peste 2.000 de lei
    Primăria Oradea anunță controale în parcările de domiciliu din municipiu, pentru a verifica dacă locurile atribuite sunt semnalizate cu plăcuțele de identificare prevăzute de regulament. Obligația se aplică tuturor titularilor, indiferent de modul în care au obținut locul de parcare sau de perioada de când îl folosesc.

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea începe încheierea contractelor cu proprietarii vizați de extinderea rețelelor din Tileagd

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Lotul Chiribiș-Biharia a ajuns la 71%. Constructorul ar putea termina lucrările mai devreme decât termenul din contract
    Potrivit unui comunicat transmis de Compania Națională de Investiții Rutiere, se înregistrează o evoluție foarte bună a lucrărilor pe Autostrada Transilvania.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe strada Libertății din Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apa potabilă în Paleu și Săldăbagiu de Munte

    BIHON CAO

    CAO anunță întrerupere alimentării cu apă pentru zona străzilor Gheorghe Doja, Teleki Mihaly, Kabos Endre, Cartier Podgoria

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO-VIDEO
    Peste 70 de hectare au fost mistuite de flăcări în Bihor, în ultimele trei zile de vară
    Peste 20 de incendii de vegetație au izbucnit, în ultimele trei zile ale zile ale lunii august, în mai multe localități din județul Bihor

    BIHON Sport local

    FOTO
    „Schimbare de gardă” la Club Atletic Oradea. „Alb-verzii” mizează în noul sezon pe un lot cu mulți tineri
    Legendarul club orădean pornește la drum în acest sezon cu un lot puternic remaniat, cuvântul de ordine fiind tinerețea. Media de vârstă a lotului antrenat de Lucian Stance este de 20,4 ani.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Șofer din Sântandrei, prins băut și drogat la volan, la 3 dimineața. A fost reținut
    Șoferul a fost reținut în cursul zilei de luni, 31 august.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X