Cei mici au putut vedea şi animaţii cu păpuşi, create tot de Răzvan Chendrean. La fiecare premieră a teatrului, atunci când este pomenit numele lui Răzvan, actorii, regizorii şi cei din conducere au numai cuvinte de laudă. Talentat, dedicat, inventiv, cu minunatele lui păpuşi, care sunt ca şi copiii lui. Le crează, îmbinând imaginaţia cu matematica, folosindu-se de tot felul de angrenaje, de sisteme de pârghii, de rotiţe, pentru ca acestea să prindă viaţă în mâna păpuşarilor, să intre în sufletul micilor spectatori.

De la lumea fascinantă de lumini şi umbre din „Crăiasa Zăpezii și Oglinda Fermecată”, la păpuşile uriaşe din spectacolul „Băieţelul care se putea muşca de nas”, de la Dino, celebrul personaj atât de îndrăgit de copii, la minunatul decor al spectacolului Vinegar Tom, recuzita şi decorurile create de Răzvan Chendrean aduc un plus de magie în miracolul numit teatru.

– Care a fost jucăria ta preferată în copilărie?

Răzvan Chendrean: Nu aveam vreo jucărie preferată, îmi făcem eu singur jucării, în special dinozauri.

– Ai terminat Facultatea de Arte. Ce te-a îndreptat spre teatru?

Răzvan Chendrean: Am început să lucrez în facultate, aveam nevoie de bani. La momentul respectiv s-au facut angajări… şi aşa am ajuns în teatru. Nu am zis la momentul respectiv că acolo îmi doresc să lucrez. Dorinţa a venit pe parcurs.

– Îţi amintești debutul tău în teatru? Cum a fost primul spectacol la care ai lucrat?

Răzvan Chendrean: Debutul, să zic aşa, nu l-am avut în teatrul orădean, ci într-un alt teatru, dintr-un alt oraş. Au trecut mai bine de 15 ani de când sunt în teatru, nu am o memorie atât de bună.

– Care e sursa ta de inspiraţie?

Răzvan Chendrean: Mă inspiră lucrul bine făcut, în orice domeniu, când văd eforul depus de anumite persoane şi grija la detalii.

– Ce au însemnat pentru tine păpuşile în momentele de cumpănă?

Răzvan Chendrean: Au fost mereu un loc de escapadă. Mă afundam în lucru când viaţa devenea apăsătoare. Acolo îmi găseam un sens, încredere şi linişte.

– Păpuşile mecanice din spectacolul „Băieţelul care se putea muşca de nas” au fost o adevărată provocare, atât pentru tine cât şi pentru actori. Acestea au aproximativ 2.5 metri înălțime și propun o tehnică inedită de creație, care în România a fost puțin explorată. Ce ţi s-a părut cel mai greu de rezolvat în realizarea lor?

Răzvan Chendrean: Nu a fost nimic greu. De obicei am un plan de acţiune şi nu fac lucruri nesăbuite. Timpul a fost împotriva noastră, am facut cu toţii eforturi supraomeneşti să o scoatem la capăt.

– Care ţi-e cel mai drag spectacol la care ai lucrat?

Răzvan Chendrean: Acum, ultimul spectacol, Vinegar Tom. Oamenii fain fac ca fiecare zi de lucru să fie o plăcere.

– Ai realizat şi scurte poveşti de animaţie într-o tehnică clasică ce presupune multă migală. Ce spun poveştile tale?

Răzvan Chendrean: Eu sper să readuc animaţia înpoi în ţară. De la Gopo încoace nu prea am văzut multe animaţii româneşti şi ar fi pacăt să pierdem cu totul felul ăsta de exprimare.

– Cum ai ajuns să lucrezi cu Ana Crăciun Lambru la videoclipul „Infinit” al trupei de rock alternativ The Mono Jacks?

Răzvan Chendrean: M-a sunat, mi-a zis cum stă treaba şi am acceptat. :))

– Cărui proiect năstruşnic ţi-ai dori să îi dai viaţă şi nu ţi s-a oferit încă ocazia?

Răzvan Chendrean: Adica să mă dedic, sau să mă sacrific? Viaţa mea e un proiect la care lucrez zilnic şi mă sacrific azi şi în fiecare zi, ca apoi să renasc mâine şi în ziua următoare, şi următoare…

[eadvert]