Investiția a început în martie 2026, are o valoare de 30,6 milioane de lei și vizează 1.848 de locuitori din satele Căbești, Gurbești, Josani, Sohodol și Goila. Până în prezent, au fost realizați peste 20 km de rețea de distribuție a apei și au fost reabilitați 890 de metri din conducta principală de aducțiune.
În prezent, se lucrează la cele 665 de cămine de branșament pentru gospodării. Proiectul include modernizarea captării existente și amenajarea unei noi captări de izvor. Sunt prevăzute și reabilitarea rezervoarelor de apă din Sohodol și Goila, fiecare cu o capacitate de 100 mc, și a celui de 350 mc din Căbești. Tot în Căbești va fi construit un rezervor nou, de 200 mc. Sistemul va fi dotat cu trei stații de clorinare, una dintre ele urmând să deservească atât rezervorul existent cât și pe cel nou din Căbești, precum și 28 de hidranți pentru stingerea incendiilor. Investiția cuprinde și modernizarea sistemului de măsurare a consumului de apă, prin montarea unor apometre cu telecitire și achiziționarea echipamentelor și a programului informatic necesare înregistrării valorilor.
În ceea ce privește sistemul de canalizare, au fost realizați 30,74 km de rețea. Lungimea diferă de cea prevăzută inițial în proiect, în urma unor modificări aduse traseului conductelor. Au fost realizate 911 cămine de vizitare și peste 1,3 km de conducte de refulare.
De asemenea, au fost finalizate cele șase stații de pompare din satele Josani, Gurbești, Căbești și Sohodol. Construcția stației de epurare a fost încheiată, urmând să fie montate echipamentele necesare funcționării. Rețeaua de canalizare prevăzută în proiect va avea o lungime totală de 29,28 km și va include 605 racorduri pentru gospodării. Stația de epurare va putea trata până la 312 mc de apă uzată pe zi, fiind dimensionată pentru o capacitate de 2.000 de locuitori echivalenți. În continuare, se lucrează la racordurile gospodăriilor și la celelalte componente necesare finalizării sistemului.
„Știm că aceste lucrări provoacă disconfort pentru locuitori. Mulțumim constructorului pentru seriozitate, implicare și pentru faptul că a continuat lucrările chiar și în condițiile în care plățile aferente investiției înregistrează întârzieri, pe fondul dificultăților financiare cu care se confruntă administrațiile locale. Mai avem de muncă, dar fiecare kilometru de rețea realizat ne aduce mai aproape de o comună cu servicii publice moderne și condiții de trai mai bune.” ne-a transmis primarul Ionel Blaj.
Citiți principiile noastre de moderare aici!