
Este vorba despre trei etape distincte ale aceluiași program de investiții, care includ înlocuirea rețelelor de alimentare cu apă, înlocuirea rețelelor de canalizare menajeră și extinderea rețelelor de distribuție în mai multe puncte din cartier. Valoarea cumulată a celor trei etape depășește 46 de milioane de lei. Prima dintre hotărârile aprobate privește Etapa I a proiectului „Înlocuire rețele de alimentare cu apă, înlocuire rețele de canalizare menajeră și extindere rețele de alimentare cu apă în Cartierul Nufărul din Municipiul Oradea, pentru corelarea cu investiția Regenerare urbană Cartierul Nufărul I”.
Pentru această etapă a fost aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici, valoarea totală a investiției fiind stabilită la 22.885.631,03 lei, cu TVA inclus. Durata totală de realizare este de 12 luni, dintre care 9 luni sunt alocate efectiv execuției lucrărilor. Etapa I acoperă mai multe zone din Cartierul Nufărul și include lucrări la rețeaua de canalizare menajeră pe Aleea Zidarilor, inclusiv pe Aleea Peneș Curcanul și Aleea Onisifor Ghibu, pe strada Bumbacului, strada Eforiei, în zona Parcului Salca, până pe strada Erkel Ferenc, precum și pe străzile Constantin Noica și Ialomiței. În această fază sunt prevăzute și lucrări de înlocuire a racordurilor de canalizare pentru mai multe imobile din zonă, dar și intervenții la rețeaua de distribuție a apei pe străzile Constantin Noica și Ialomiței. Tot în cadrul primei etape sunt incluse și extinderi ale rețelei secundare de distribuție a apei pentru zonele unor stații de hidrofor dezafectate.
Conform documentației aprobate, lucrările vizează perimetrele aferente stațiilor SH 878, SH 863 și SH 845, în contextul reorganizării alimentării cu apă în cartier. În nota de fundamentare întocmită de Compania de Apă Oradea SA se arată că această investiție este complementară proiectului municipal „Regenerare urbană Cartierul Nufărul I”, care include, între altele, extinderea, redimensionarea sau înlocuirea rețelelor de canalizare pluvială și amenajări urbane în zonele eliberate prin dezafectarea unor stații de hidrofor. A doua hotărâre adoptată de consilierii locali se referă la Etapa a II-a a aceluiași program de investiții. Pentru această etapă, valoarea totală aprobată este de 14.311.942 lei, cu TVA inclus. Durata estimată de realizare este de 10 luni. Lucrările vor fi executate pe strada Bumbacului și pe aleile Forajului, Peneș Curcanu și Onisifor Ghibu.
Potrivit documentației, această etapă vizează înlocuirea rețelelor de alimentare cu apă și a rețelelor de canalizare menajeră, dar și extinderea rețelelor de distribuție în zonele afectate de reorganizarea sistemului de alimentare. Sunt incluse aici zonele deservite anterior de stațiile de hidrofor SH 839, SH 883 și SH 878, în contextul dezafectării acestora. Tot în această etapă este prevăzută reabilitarea și retehnologizarea stației de hidrofor SH 840, în vederea integrării acesteia în noua configurație a sistemului de distribuție.
Cea de-a treia hotărâre adoptată se referă la etapa a III-a a proiectului. Valoarea acesteia este estimată la 8.823.245 lei, iar durata de execuție este de 7 luni. Lucrările sunt prevăzute în zona străzii Bumbacului și a aleilor adiacente și se concentrează pe modernizarea rețelei de canalizare menajeră și pe extinderea rețelelor de alimentare cu apă. În cadrul acestei etape sunt prevăzute peste 1.100 de metri de conducte noi pentru canalizarea menajeră și realizarea a 85 de racorduri individuale pentru locuințe. Totodată, proiectul include extinderea rețelelor de apă pentru zonele deservite de stațiile de hidrofor SH 840 și SH 844, în continuarea reorganizării sistemului de distribuție din Cartierul Nufărul.
Dezafectarea unor stații de hidrofor vechi va duce la eliberarea unor suprafețe de teren pe care, ulterior, ar urma să fie amenajate locuri de parcare, spații verzi sau alte amenajări urbane necesare în zonă. Cele trei etape aprobate de Consiliul Local Oradea sunt prezentate ca investiții complementare proiectului de regenerare urbană din Cartierul Nufărul, lucrările la rețelele subterane urmând să fie corelate cu cele de reamenajare a spațiului public și cu celelalte intervenții prevăzute în zonă. Beneficiarul acestor investiții este Compania de Apă Oradea SA, iar finanțarea urmează să fie asigurată din bugetul local al municipiului Oradea sau din alte surse legal constituite.
Citiți principiile noastre de moderare aici!