BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Investiții majore la Salonta. Peste 28 milioane de euro și 250 de noi locuri de muncă până la finalul anului

Investiții majore la Salonta. Peste 28 milioane de euro și 250 de noi locuri de muncă până la finalul anului

De Sorin Martin Vereș
la 10 February 2026 09:23
1 Comentarii

Investiții majore la Salonta. Peste 28 milioane de euro și 250 de noi locuri de muncă până la finalul anului

10 February 2026 09:23
Cu investiții private care depășesc 28 de milioane de euro și perspectiva a 250 de noi locuri de muncă încă din prima etapă, municipiul Salonta intră într-o nouă etapă de dezvoltare industrială, odată cu demararea a două proiecte majore care vor schimba profilul economic al localității.
Scris de Sorin Martin Vereș - Cu investiții private care depășesc 28 de milioane de euro și perspectiva a 250 de noi locuri de muncă încă din prima etapă, municipiul Salonta intră într-o nouă etapă de dezvoltare industrială, odată cu demararea a două proiecte majore care vor schimba profilul economic al localității.

Trimite articolul

X

La ieșirea sudică a municipiului Salonta prinde contur una dintre cele mai importante investiții industriale din ultimii ani, o unitate modernă de procesare a cărnii de pasăre, realizată de compania deținută de omul de afaceri Iosif Pazurik.

Potrivit informațiilor transmise de Primăria Salonta, administrația locală, alături de Consiliul Local, a avut un rol esențial în etapa de pregătire a investiției. Procesul a presupus avizarea într-un timp scurt a unui număr considerabil de documente, fără de care demararea lucrărilor nu ar fi fost posibilă. Unitatea de abatorizare este construită pe un teren de 10 hectare, din care aproximativ 2 hectare vor fi ocupate de fabrica de producție. Investiția, estimată la 24 de milioane de euro, va permite procesarea a circa 6.000 de pui pe oră.

Imediat după punerea în funcțiune, noua capacitate de producție va genera cel puțin 150 de locuri de muncă. Potrivit informațiilor transmise de primărie, reprezentanții companiei au precizat că, potrivit planurilor actuale, unitatea de procesare ar urma să fie finalizată până în luna septembrie a acestui an. În paralel, municipiul Salonta a atras o nouă investiție importantă în zona industrială de pe strada Iosif Vulcan. Grupul de firme COREX, companie recunoscută la nivel mondial, va construi o fabrică pe un teren de 14.000 de metri pătrați.

Proiectul prevede realizarea unei hale cu o suprafață de 6.300 de metri pătrați, precum și amenajarea unor platforme suplimentare, rampe pentru camioane și alte facilități logistice necesare desfășurării activității. Valoarea acestei investiții depășește 4 milioane de euro, iar lucrările sunt programate să se finalizeze până la sfârșitul acestui an.

În prima etapă, cele două investiții private vor crea, cumulat, aproximativ 250 de noi locuri de muncă. Primarul municipiului Salonta, Török László, a declarat că, dincolo de taxele și impozitele pe care cele două companii le vor achita la bugetul local, cel mai important câștig pentru comunitate îl reprezintă noile locuri de muncă.

„Pentru noi, prioritatea este ca locuitorii din Salonta să aibă oportunități de angajare aici, acasă. Aceste investiții înseamnă stabilitate, venituri sigure pentru familii și un impuls real pentru dezvoltarea orașului”, a subliniat edilul.

Trimite articolul

X
Taguri:
abator ,
COREX ,
fabrica ,
locuri de munca ,
salonta

1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. dorel says:
    September 11, 2026 at 8:05 pm

    Ce la Salonta abatorul este între ciumeghiu și ghiorac 15 km de Salonta nu duceți lumea în eroare

    Reply
  2. powered by Surfing Waves

    Educație

    Aproape 4 din 10 candidați au picat prima probă a concursului pentru conducerea școlilor din Bihor
    Doar 137 dintre cei 224 de candidați care au susținut marți, 13 octombrie, proba de evaluare a competențelor pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct au obținut nota minimă de promovare.

    Economic

    De pe băncile facultăților din Oradea, la milioane de dolari în SUA. Povestea a doi absolvenți care au pariat pe inteligența artificială
    Start-up-ul Siena, fondat de antreprenorii români Andrei Negrău și Lisa Popovici, a atras o nouă finanțare de 17 milioane de dolari pentru dezvoltarea agenților de inteligență artificială.

    România

    Ultimatum pentru formarea unei majorități. Nicușor Dan ar putea dizolva Parlamentul și declanșa anticipatele
    Președintele Nicușor Dan le-ar fi transmis liderilor de partide că, dacă până joi, 15 octombrie, nu se ajunge la un acord transparent privind susținerea Guvernului Luca Niculescu, vineri va prezenta decretul de dizolvare a Parlamentului, declanșând astfel alegeri anticipate, potrivit surselor Digi24.ro. 1

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în Hidișelu de Sus, Drăgești și Ceica. Când este programată oprirea

    BIHON CAO

    Se întrerupe furnizarea apei potabile în mai multe zone din Oradea. Unde vor fi afectați consumatorii

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în comuna Ceica

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Curtea de Apel Oradea: cei 8 polițiști de frontieră și vameși acuzați de implicare în „rețeaua corupției” din Halmeu rămân în arest
    Curtea de Apel Oradea a respins, marți, contestațiile formulate de cei 8 polițiști de frontieră și vameși din Halmeu împotriva măsurii arestării preventive pe care Tribunalul Bihor a luat-o față de ei în urmă cu o săptămână, într-un dosar de corupție instrumentat de DNA Oradea.

    România

    PNL ia în calcul un acord cu Guvernul Niculescu. Bolojan anunță condițiile liberalilor
    Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat marți, 13 octombrie că Partidul Național Liberal (PNL) ia în calcul semnarea unui acord politic cu premierul desemnat Luca Niculescu,. 1

    România

    Călin Georgescu ar putea scăpa de arestul preventiv. Tribunalul București a decis plasarea sa în arest la domiciliu
    Decizia a fost luată în cursul zilei de marți, 13 octombrie.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X