BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Investiţiile cu defrişări, în bătaia amenzilor

Investiţiile cu defrişări, în bătaia amenzilor

la 16 April 2015 09:11
16 April 2015 09:11
Directoarea Agenţiei de Mediu este convinsă că Primăria îşi putea proiecta investiţiile fără să taie sute de arbori.
Scris de erdei - Directoarea Agenţiei de Mediu este convinsă că Primăria îşi putea proiecta investiţiile fără să taie sute de arbori.

Trimite articolul

X

Agenţia de Protecţie a Mediului Bihor a refuzat să aprobe cererea Primăriei, pentru sacrificarea a 200 de copaci şi relocarea a 14 puieţi de la Ştrandul Municipal, pe şantierul viitorului complex wellness termal Nymphaea, aşa cum se va numi ştrandul după transformările ce au loc în prezent. Directoarea APM Bihor, Sanda Mercea motivează refuzul prin mai multe prevederi legale, subliniind că realizarea impactului de mediu nu mai poate fi realizată după demararea proiectului. “100 au tăiat deja, oricum”, transmite directoarea Mercea, subliniind că autorizaţia de construire pentru acel şantier a fost emisă de către Primărie fără ca APM să fi fost înştiinţată înainte de lucrări despre tăierea copacilor. “Nu am ce legislaţie să aplic. Legea spune clar că nu se poate schimba proiectul tehnic, deoarece astfel se anulează autorizaţia de construire. Nu pot să cred că ei nu au ştiut atunci că acei copaci îi încurcă. Puteau foarte bine să depună documentaţie înainte să intre cu buldozerele, cu două săptămâni înainte, dar nu este sigur că ar fi fost aprobată, pentru că nu putem să îi tăiem pe toţi. Acum deja chiar se exagerează. Nu se poate spune că 200 de copaci nu au impact asupra mediului”, susţine Sanda Mercea, care arată că în alte cazuri a avut înţelegere faţă de Primărie: dă exemplul copacilor tăiaţi pe strada William Shakespeare, unde rădăcinile copacilor afectau reţeaua de canalizare sau a celor ce cădeau în calea noului drum rapid (expres).

Vin controalele!

Cum Primăria nu stă bine în acte, se poate trezi oricând cu amenzi de la Inspectoratul de Stat în Construcţii şi de la Garda de Mediu.
Şeful Gărzii de Mediu, Viorel Ţepele, spune că a discutat problemele cu omologul său de la ISC, Lucian Chindlea, dar încă nu a “stabilit exact care este procedura legală în astfel de situaţii”. Ţepele afirmă că nu ştie despre tăierea a 100 de copaci la fostul ştrand municipal, nefiind sesizat, însă anunţă controale.

“De ce nu includ copacii?”

“Înţeleg ca din 200 de copaci să tai 10-20, dar să radem totul, este deja exagerat. De ce nu se face proiectul astfel încât să includă şi copacii? Este şi o răspundere a noastră, pentru că toată lumea ne sare nouă în cap”, subliniază şefa de la Mediu, care indică probleme similare la lucrările din strada Independenţei. Este vorba despre 23 de tei din jurul statuii lui Mihai Eminescu, tăiaţi deja. “Le-am cerut să-i lase acolo, aşa cum era pe proiectul vechi, unde nu au menţionat nimic legat de aceste tăieri”, declară Mercea. Aceasta precizează că, potrivit legislaţiei privind spaţiile verzi, arborii ornamentali, precum stejarii, teii, salcâmii, nu pot fi toaletaţi, decât dacă au crengile uscate sau dacă apar cazuri bine întemeiate. “De tăierea din rădăcină nici nu se pune problema. În Piaţa Independenţei am fost de acord să se taie cei care blocau accesul, însă restul trebuiau să nu îi taie. Sunt copaci maturi. Degeaba plantează cinci pentru unul tăiat, pentru că nu suntem siguri că vor ajunge la maturitate şi dacă vor ajunge, vor ajunge abia în zece ani. Până atunci, vom avea doar asfalt”, e mesajul directoarei APM Bihor, care consideră că “proiectele se fac după legi, nu legile după proiecte”.

Primăria merge înainte

Viceprimarul Mircea Mălan are o altă optică. Mălan spune că Primăria “face demersuri pentru a găsi soluţii împreună cu APM”. Iar dacă nu, “luăm în calcul şi varianta de a risca amenzi pentru a duce proiectele mai departe”, afirmă viceprimarul. “Evident că nu vom opri un proiect din cauza faptului că administraţia de mediu sau altcineva nu ne dă anumite avize, după părerea mea nu întru totul întemeiat. Proiectele nu se fac pentru cine este temporar la Primărie, ci se fac pentru orădeni. Până la urmă, fiecare dintre noi ar trebui să găsească acele variante ca proiectele să meargă înainte. Eu nu am văzut situaţii de genul acestea în care un proiect dintr-un oraş să fie oprit din cauza administraţiei de mediu. Acestea sunt problemele într-o ţară în care cad pădurile peste noapte şi dispar milioane de hectare de pădure?”, întreabă Mălan, acuzând faptul că APM Bihor ar cere un studiu de impact şi pentru doborârea de copaci în Piaţa Unirii. “După părerea mea, este absurd să faci un studiu de impact asupra mediului pentru nouă stejari”, consideră Mălan, evidenţiind faptul că legea prevede ca necesare studii de impact pentru investiţii ce afectează iremediabil mediul, cum sunt extracţiile petroliere sau exploataţiile miniere. “Sper că vom ajunge la deciziile cele mai înţelepte cu toţii”, este mesajul lui Mălan pentru şefa de la Mediu.

Primarul Ilie Bolojan a avut o reacţie cât se poate se succintă: “Nu avem nicio problemă cu APM-ul. Totul este în bună regulă, proiectele merg mai departe”.

Trimite articolul

X
Taguri:
APM Bihor ,
arbori ,
copaci ,
defrişări ,
primaria oradea
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Natalitatea rămâne sub presiune: mai multe decese decât nașteri în județul Bihor
    Datele statistice arată o evoluţie mixtă a principalilor indicatori demografici, cu fluctuaţii atât faţă de luna precedentă, cât şi comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Piața muncii din Bihor în octombrie: stabilitate salarială, dar scădere a numărului de salariați
    Piața muncii din județul Bihor a înregistrat evoluții mixte în luna octombrie 2025, potrivit datelor oficiale.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Acuzată de DNA Oradea de abuz în serviciu, o polițistă de la Imigrări a fost achitată de Tribunalul Bihor

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Un val de aer tropical ajunge în România la începutul anului 2026. Vezi cum va fi vremea în Bihor
    Meteorologii prognozează temperaturi mai mari față de cele obișnuite în luna ianuarie din cauza unui val de aer tropical.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Hoț condamnat pentru 3 spargeri într-o singură noapte, în Oradea, dat în urmărire. A acționat alături de un minor
    Trei spargeri cu un prejudiciu de sub 700 de lei i-au adus unui orădean o condamnare definitivă la un an și 2 luni de închisoare, recent pronunțată de Judecătoria Oradea, și un loc pe lista infractorilor căutați de polițiștii din întreaga țară. 1

    România

    Românii, răsfățați cu 17 zile libere în 2026: weekenduri prelungite și vacanțe consistente
    Angajații români vor beneficia în continuare de zile libere, stabilite prin lege, cu ocazia sărbătorilor religioase și al evenimentelor istorice naționale.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.