Ioan Oros, actor şi apicultor

Actorul s-a apucat de apicultură cu totul întâmplător, când cineva l-a rugat să scoată un roi de albine, de sub un balcon. A luat roiul, l-a dus acasă , iar a doua zi s-a apucat de treabă.  A luat legătura cu un apicultor experimentat, de la care timp de trei ani a „furat”  secretele stupăritului pastoral. Scena, copiii şi albinele au fost viaţa sa. Scena a slujit-o până la mijlocul anilor 90. Acum se dedică albinelor, însă nu uită să aducă, cu talentul său, bucurie în sufletul celor mici.

Ioan Oros e omniprezent în manifestările dedicate producătorilor. E apicultor  cu state vechi: vinde toate bunătăţile stupului:  miere, propolis – „sănatate curată” cum îi place să spună.  Apicultura e o pasiune pe care actorul a dezvoltat-o în timp şi cu răbdare: a plecat de la un stup, în prima iarna a intrat cu şase stupi, iarna următoare din şase stupi a facut doisprezece. Şi tot aşa până la 120 de stupi. A ajuns însă la concluzia că important nu numărul stupilor, ci puterea familiei de albine. Numărul optim la care a ajuns se 70-80 de stupi.

Artă în borcanul cu miere

Din perspectiva apicultorului Ioan Oros, 2016 nu a fost un an grozav:  „la culesul de salcâm a fost chiar foarte slab”. A mai compensat la culesul de rapiţă cu o medie de 10 kg/familia de albine, iar la floarea soarelui, cam 18 kg/ familia de albine. „Pasiunea pentru albine și apicultură s-a transformat în timp într-o mică afacere”, spune bihoreanul.  Pentru a obţinere miere, apicultorii îşi plasează stupii în diverse zone melifere: la Valea lui Mihai sau la Calea Mare,  la Roit. El obţine trei feluri de miere: polifloră, de tei și de salcâm. Ioan Oros nu a renunţat însă la artă nici în apicultură. El face artă în borcanele de miere: Apicultorul ciopleşte în formă de flori mere uscate, steluţe din felii de kiwi şi alte fructe exotice. Totul într-o baie de miere în borcanele pe care le vinde. Mierea produsă de albinele actorului a ajuns în toate părţile lumii: din Canada până în Africa.

…şi pe scenă

Ioan Oros a iubit scena din copilărie. La 20 de ani era deja pe scena Teatrului. În şcoala primară îl imita pe Charlie Chaplin, iar mai târziu era un recitator nelipsit la toate spectacolele şcolare.

Ioan Oros a absolvit Institutul de Teatru Bucureşti, secţia Păpuşi-Familie. A jucat în peste o sută de spectacole, la unele dintre ele semnând şi scenografia şi regia. Cel mai aproape de sufletul său este rolul în care l-a interpretat pe Împăratul din „Hainele cele noi ale împăratului”. Pasiunea pentru fotografie l-a ţinut mult în întunericul laboratorului. Pasiunea pentru flori şi albine îl face să compenseze acele vremuri, munca în natură fiind scăldată în lumină. Dragostea pentru teatru nu a murit niciodată. Îşi foloseşte talentul să împlinească visele şi dorinţele copiilor. Acum rolul său preferat e cel de Moş Crăciun. E un rol pe care l-a jucat peste 40 de ani şi pentru care se pregăteşte încă de la începutul lui octombrie când îşi lasă să crească barba.

Roluri:

– Interpret – „Capra cu trei iezi” de Eugenia Dumitroiu după Ion Creangă, 1966, r.:  Francisca Simionescu

-Tatăl – „Cenuşăreasa” de Al.Căprariu după Fraţii Grimm, 1964, r.: Francisca Simionescu

– Interpret – „Prietenii Mihaelei” de Alexandru T.Popescu, 1964, r.:  Francisca Simionescu

– Interpret – „Pasărea albastră” de Letiţia Gâtză după Maurice Maeterlinck, 1965, r.:  Kovács Ildikó

-Împăratul – „Sarea-n bucate” de Viniciu Gafiţa şi Alecu Popovici, 1966, r.:  Petru Diaconu

-Interpret – „Ariciul albastru” de Alexandru Popescu, 1967, r.: Petru Diaconu

-Vasilache – „Cum poţi să dai de dracu?” de Alecu Popovici, 1969, r.:  Petru Diaconu

–  Interpret – „Cu pantalonaşii pe dos” de Alecu Popovici, 1969, r.:  Petru Diaconu

Interpret – „Punguţa cu doi bani” de Viorica Filipoiu şi Veronica Porumbacu după Ion Creangă, 1969, r.:  Francisca Simionescu

-Vulpe – „Aventurile lui Chiţ-Miţ” de Kovács Ildikó, 1970, r.: Eugen Ţugulea

-Tândală, Crainicul, Stolnicul – „Sânziana şi Pepelea” de Maria Cupcea după V.Alecsandri, 1971, r.:  Eugen Ţugulea

-Interpret – „Poveste din Carpaţi” (adaptare liberă de Ana Ioniţă), 1972, r.:  Francisca Simionescu

– Ursoaica cea albă şi fioroasă – „Şase mici pinguini” de Boris Aprilov, 1973, r.:  Francisca Simionescu

– Ora de joacă – „Jocul orelor” de Xenia Roman, 1973, r.:  Francisca Simionescu

-Căţelul – „Mingică băieţică” de Margareta Niculescu şi Octav Pancu-Iaşi după Jan Malik, 1973, r.:  Francisca Simionescu

– Maimuţa mamă, Motan – „Ninigra şi Aligru” de Nina Cassian, 1974, r.:  Francisca Simionescu

-Urson, Leul – „Lucia şi ursuleţul” de Alecu Popovici, 1976, r.:  Francisca Simionescu

– Matahală, Leonte, Bufniţa –  „Galoşul fermecat” de G.I.Matveev, 1980, r.:  Francisca Simionescu şi Szabó József

– Interpret – „Vreau să fiu cuminte” de G.Sapghir şi G.Ţîfirov, 1981, r.:  Eugen Ţugulea

Dofilius – „Hocus-Pocus şi-o găleată” de A.E.Greidanus, 1981, r.:  Muşata Mucenic

-Făt-Frumos II – „Cine-i oare Făt-Frumos?” de Iuliu Raţiu, 1982, r.:  Constantin Brehnescu

-Boierul – „Punguţa cu doi bani” de Viorica Filipoiu şi Veronica Porumbacu după Ion Creangă, 1985, r.:  Francisca Simionescu

Piticul – „Cadou pentru un pitic” de Seres Lajos, 1985, r.:  Victor Ioan Frunză

Interpret – „Elefănţelul curios” de G.Vladicina după Rudyard Kipling, 1986, r.:  Francisca Simionescu

– Regele – „Hainele noi ale împăratului” de Kovács György după H.C.Andersen, 1990, r.:  Ioan Oros

– Moş, Broscoi, Pitic – „Dumbrava minunată”de Emil Ţigan după Mihail Sadoveanu, 1991, r.: Francisca Simionescu

-Slujitor, Soare 2 – „Povestea porcului” de Viorica Filipoiu şi Veronica Porumbacu după Ion Creangă, 1993, r.:  Francisca Simionescu

-Interpret – „Şapte povestiri pitice” de Eusebiu Camilar, 1993, r.: Daniel Vulcu