Satul Brădet, aflat la răspântia drumurilor către Peştera Urşilor şi Padiş, are nu doar o bisericuţă de lemn declarată monument istoric ci şi un obicei aparte. Astfel, în prima zi de Paşte, brădetanii se adună cu mic cu mare în cimitir, pentru a-şi pomeni morţii împreună cu preotul Alexandru Coroian. Preotul paroh spune că respectă această tradiţie de peste trei decenii fiindcă mulţi localnici sunt plecaţi şi revin acasă doar de Paşte şi Crăciun. Astfel că au ales să caute de odihna sufletelor înaintaşilor chiar de Sărbătoarea Învierii Domnului. Însă slujba din cimitir se ţine după cea din biserică. Gospodinele îşi îmbie rudele, vecinii şi cunoscuţii cu cozonaci şi bunătăţi gătite de Paşte, copiii ciocnesc ouă roşii iar bărbaţii închină cu vin, neuitând să verse un strop pe mormintele rudelor. Portul popular al vârstnicilor se amestecă, în peisajul verde, cu hainele moderne ale tinerilor umblaţi prin lume.
„Vasileee, Petree, Floareeeaa, Ion, Varvara…”, cântă pomenirea morţilor preotul Coroian în timp ce înconjoară mormintele iar sătenii ascultă stând în genunchi.
Pioşenie şi voie-bună
Atmosfera este însă mai degrabă de voie-bună, fiindcă brădetanii sunt de felul lor mai optimişti şi preferă să-şi amintească momentele frumoase din viaţa celor plecaţi pe lumea cealaltă.
„E o tradiţie a satului care merită păstrată. Eu mai reuşesc să vin pe la casa părintească, pentru a îngriji pomii sau grădina. Dar sunt săteni care nu pot veni în Brădet decât de sărbători iar acest obicei vine în întâmpinarea lor”, spune şi Traian Ştef, fiu al satului, dar ajuns redactor la Revista Familia din Oradea. Nu departe găsim un Traian Ştef mai cărunt, unchi îndepărtat al scriitorului Traian Ştef. „Aşa facem noi de Paşte, aprindem şi câte o lumânare pentru morţii noştri. Preotul îi pomeneşte. Şi ciocnim câte un păhărel pentru sufletul înaintaşilor”, spune Traian Ştef senior, aflat lângă crucea moşului său Petre, fost bun tâmplar al satului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!