„Mitingul nostru este autorizat de Primărie şi de Jandarmerie. Va fi o acţiune paşnică, la care vor participa iubitori de câini, persoane care au adoptat câini din adăpost dar pot veni toţi cei care ne susţin cauza”, ne-a spus Teger Ildiko, organizatoarea protestului. „Cerem să fim lăsaţi să ajutăm voluntar, câinii din adăpost. Vrem să lucrăm fără plată şi fără să încurcăm personalul de acolo. În condiţiile Legii Voluntarului, ştim ce avem şi ce nu avem voie”, spune orădeanca.
Iubitorii de caini, in strada
Luni după amiază, între orele 17.00 şi 19.00, în Piaţa Unirii la statuia lui Mihai Viteazul, se va desfăşura un mitingul de protest al mai multor orădeni care cer condiţii mai bune pentru câinii comunitari din adăpostul Grivei şi accesul liber al voluntarilor.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Inspectorul de poliție Paul Romario Buzaș, din cadrul IPJ Bihor, a câștigat medalia de aur la lupte greco-romane, categoria de până la 87 de kilograme.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor, Lucian-Călin Puia, va fi mutat temporar din funcție începând de marți, 13 octombrie, pe perioada desfășurării a două cercetări disciplinare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a anunțat trimiterea în judecată a fostului director al școlii din Aușeu, Adrian Botici, în vârstă de 61 de ani, acuzat de patru infracțiuni de agresiune sexuală asupra unor elevi.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prezentă la ședința solemnă a Consiliului Local cu ocazia Zilei orașului, vicepremierul Oana Gheorghiu a primit un buchet de flori de la primarul Florin Birta având în vedere că pe 12 octombrie este ziua sa de naștere.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cele trei zile de distracție din cadrul FestiFall au prefațat manifestările oficiale organizate în 12 octombrie, cu prilejul Zilei orașului Oradea. Libertatea câștigată de înaintași nu trebuie doar comemorată, ci și apărată prin faptele celor care o moștenesc, ar putea fi o concluzie a mesajelor transmise cu acest prilej în discursurile oficiale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un caz mai puțin obișnuit a fost soluționat recent de Judecătoria Oradea, care l-a obligat pe un bărbat să plătească peste 25.000 de lei unei firme de la care a închiriat un ATV pentru doar două ore, cu 340 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!