Aproximativ 30 jandarmi vor fi în dispozitivele de ordine şi siguranţă publică în Oradea, la: Mănăstirea Sfintei Cruci, Catedrala Sfântul Nicolae, Catedrala Ortodoxă şi în Staţiunea Stâna de Vale la Mănăstirea Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, lăcaşuri de cult unde, conform tradiţiei va fi o afluenţă mare de persoane, care au participat la slujbele religioase atât în data de 6 cât şi care vor participa în data de 7 ianuarie. În anii precedenţi la lăcaşurile de cult la care s-au organizat slujbe în această perioadă în judeţul Bihor nu au fost înregistrate busculade sau alte probleme deosebite, de aceea facem un apel la credincioşii care aleg să participe la aceste slujbe să aibe un comportament demn şi civilizat. „Jandarmeria Bihor transmite La mulţi ani!, tutror bihorenilor care-şi serbează ziua onomastică şi în acelaşi timp celor 75 jandarmi care poartă numele Sfântului Ioan!” incheie căpitan Ioan Bogdan, ofiţerul de relaţii publice din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor.
Jandarmii, atenti la linistea enoriasilor
Şi în acest an, ca de fiecare dată, Jandarmii vor fi prezenţi pentru a asigura ordinea şi liniştea publică la manifestările religioase ocazionate de Bobotează şi Sfântul Ioan.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
CSM Oradea s-a impus cu scorul de 45-40 (21-20) în meciul de pe teren propriu cu satelitul echipei Potaissa Turda. Partida a constituit prologul etapei a 5-a din Seria C a Diviziei A de handbal masculin și a avut loc în seara zilei de joi, la Arena „Antonio Alexe”.
Economic
Preluarea NIS Petrol, compania care operează cele 19 benzinării Gazprom din România, urmează să fie realizată de firma românească de construcții metalice Argenta SRL.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoatea Loredana Doseanu, care activează în prezent în cadrul Secției I Civilă a Curții de Apel Oradea, a obținut promovarea la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Economic
Reducerea accizei la motorina standard se menține și în a doua jumătate a lunii octombrie 2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai mulți orădeni care au ajuns în Parcul Brătianu au ținut să își exprime, pe rețelele de socializare, nedumerirea față de lucrările care se mai realizează în respectivul parc, care a trecut printr-un amplu proces de reabilitare.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!