Deși oferta chefului municipal orădean a fost mai degrabă modestă, mii de orădeni au ales să petreacă miezul nopții de 1 ianuarie 2023 în stradă, în Piața Unirii. Conform tradiției, parcările s-au umplut, iar pe străzile adiacente s-a parcat din greu, regulamentar sau nu.
Oamenii și-au adus de acasă sticlele de șampanie și au ciocnit în cinstea anului noi, urându-și sănătate și fericire. Focurile de artificii au mereu darul de a entuziasma publicul, iar în noaptea dintre ani nu a fost o excepție, în ciuda unei neplăcute omisiuni organizatorice.
Tradiția orădeană e că ultimele clipe din an se numără împreună, cu un crainic sau cu un DJ, înainte de primele explozii de lumină. În absența acestui moment, audiența a fost ușor bulersată, dar și-a revenit cu primele explozii de lumină colorată care au umplu cerul.
Focul de artificii a durat șapte minute după miezul nopții, după care mulțimea s-a împrăștiat încet.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!