BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La Oradea s-a inaugurat prima creșă de tip mare din România. Aceasta dispune de 110 locuri

La Oradea s-a inaugurat prima creșă de tip mare din România. Aceasta dispune de 110 locuri

De Sorin Martin Vereș
la 11 January 2025 17:12 Reactualizat la: 12 January 2025 14:32
2 Comentarii

La Oradea s-a inaugurat prima creșă de tip mare din România. Aceasta dispune de 110 locuri

11 January 2025 17:12 Reactualizat la: 12 January 2025 14:32
Creșa predată autorităților orădene este a opta finalizată la nivel național în cadrul Programului guvernamental Sf Ana.
Scris de Sorin Martin Vereș - Creșa predată autorităților orădene este a opta finalizată la nivel național în cadrul Programului guvernamental Sf Ana.

Trimite articolul

X

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, și primarul municipiului Oradea, Florin Birta, au semnat, în 10 ianuarie, documentele prin care se predă autorităților locale creșa de tip mare construită pe strada Ion Irimescu. Pentru a marca predarea celei de- a opta creșe construită prin programul inițiat de Cseke în 2022, cînd a mai fost ministru la Dezvoltare, pe holul creșei a fost amplasat o plăcuță cu numărul 8 și data predării, ritual despre care Cseke Attila a afirmat că s-a aplicat și la celelalte șapte creșe predate până acum autorităților locale. După ce au fost vizitate dormitoarele, sălile de joacă, grupurile sanitare și celelalte spații din incinta creșei, ministrul Cseke și primarul Birta, alături de care s-a aflat și directorul general al Companiei Naționale de Investiții, Manuela Pătrășcoiu, au susținut o conferință de presă.

Creșa de la Oradea este prima de tip mare care se finalizează în România

Ministrul Cseke Attila a ținut să anunțe că creșa de pe strada Ion Irimescu este prima de tip mare, cu o capacitate de 110 locuri, care se predă autorităților locale în cadrul programului derulat începând cu anul 2022. Necesitatea acestui program a fost dictată, pe de-o parte de necesitatea stimulării tinerilor de a-și întemeia o familie și să aibă copii, iar pe de altă parte ca urmare a declinului demografic tot mai mare înregistrat în România în ultimii ani. Potrivit datelor prezentate de Cseke Attila, în 2019 s-au născut 215.000 de copii, iar în 2023 numărul nou-născuților a scăzut cu aproape 30%, ajungând la 159.000.

FOTO: Inaungurare Creșă Oradea 11.01.2025

 

„Inițial acest program guvernamental a pornit pe o finanțare exclusiv pe bugetul de stat. În momentul în care a apărut oportunitatea finanțării prin PNRR, o parte din aceste investiții, de construire de creșe, au fost transferate pe PNRR. Este și cazul creșei din Oradea. Până în acest moment sunt finalizate șapte creșe, iar cu cea de la Oradea sunt deja opt. Până la finalul anului vor fi predate autorităților locale un număr de 75 de creșe prin acest program. Vreau să mulțumesc domnului primar Birta pentru colaborare în derularea acestor investiții în costrucția de creșe.”a anunțat ministrul Cseke Attila.

Potrivit programului inițiat de Cseke Attila, în România se vor construi trei tipuri de creșe, respectiv: creșă mică (4 grupe, capacitate totală 40 de copii), creșă medie (7 grupe, capacitate totală 70 de copii și creșă mare (11 grupe, capacitate totală 110 copii). Pentru fiecare tip de creșă a fost aprobat un model tip de construcție, pentru tipul de creșă mare proiectul a fost de două ori retrimis spre refacere de către ministru Cseke.

Valoarea totală a investiției a fost de 17,7 milioane lei, iar lucrările de proiectare și execuție au fost realizate de firma orădeană DA VINCI Construct & Proiect SRL. Creșa de tip mare de pe str. Ion Irimescu este o clădire pe un singur nivel, cu o suprafață totală de 2.400 mp, care cuprinde 11 săli de joacă pentru grupe de câte 10 copii, între 0 și 3 ani, 11 dormitoare, grupuri sanitare pentru copii, cabinet medical, izolator, sală de mese, birouri administrative, vestiare și grupuri sanitare pentru angajații care vor deservi creșa, bucătărie dotată cu aparatură modernă, spălătorie.

Imobilul este racordat la utilitățile publice, încălzirea se realizează pe bază de apă geotermală. Clădirea este dotată cu panouri fotovoltaice și panouri solare, conform conceptului de clădiri cu consum energetic aproape zero (nZEB – nearly Zero Energy Buildings). Proiectul a inclus și dotarea cu mobilier specific, calculatoare și imprimante, echipamente de gătit și de servire a mesei, mașini de spălat rufe și vase. Imobilul este structurat in 3 nuclee funcționale: zona administrativă, zona destinată copiilor și zona spațiilor tehnico-gospodărești.

În județul Bihor se vor realiza, în total, 17 noi creșe

Potrivit ministrului Cseke, în județul Bihor se vor construi în total un număr de 17 creșe noi, din care 8 sunt prin PNRR, iar 9 cu fonduri de la bugetul de stat. Prin finalizarea acestora, numărul total al locurilor pentru copii cu vârste între 0 și 3 ani va ajunge la 940. În localitățile din zona metropolitană, prin programul inițiat de Cseke, se vor construi creșe noi în Sântandrei, Sânmartin, Oșorhei și Paleu, iar numărul total al locurilor va fi de 370, ceea ce va degreva presiunea care încă există asupra creșelor din Oradea.

După creșa de pe Ion Irimescu urmează finalizarea creșei de pe str. Aluminei

Primarul Birta a ținut să mulțumească ministrului Cseke pentru includerea municipiului Oradea în programul de construire creșe cu două unități, una de tip mare, cea de pe str. Ion Irimescu, și una de tip mică, cu 40 de locuri, pe str. Aluminei, care urmează în câteva luni să fie predată autorităților locale. Prin operaționalizarea celor două noi creșe, numărul total al locurilor în creșele din Oradea va ajunge la 1.000.

„Doresc să mulțumesc domnului ministru Cseke Attila pentru tot sprijinul și pentru toată colaborarea pe care am avut-o. Am spus mereu că astfel de proiecte în parteneriat între Primăria Oradea și Guvernul României își vor arăta cu siguranță utilitatea în anii care urmează. Cu această creșă finalizată, municipiul Oradea ajunge la 1.000 de locuri disponibile în cele 15 creșe pe care le avem. Doresc să mulțumesc colegilor de la Direcția de Asistență Socială, care se ocupă de aceste creșe și oferă încredere părinților care își lasă copiii aici.”

Primarul Birta a anunțat că mai sunt necesare aproximativ două luni pentru obținerea autorizațiilor necesare, astfel că aceasta ar putea fi dată în folosință la sfârșitul lunii martie sau începutul lunii aprilie.

„Avem în vedere mutarea în această locație a creșei care funcționează pe Strada Bumbacului, într-un spațiu închiriat la parterul unui bloc, cu aproximativ 60 de copii. În plus, mai sunt 60 de copii pe lista de așteptare, cărora li se vor oferi locuri la noua creșă. În momentul de față, lista de așteptare pentru locurile în creșe din Oradea este de 160-180 de copii. După ocuparea celor 60 de locuri disponibile, vor mai rămâne aproximativ 100 de copii pe lista de așteptare. Lucrurile se vor echilibra după ce va fi finalizată și creșa din Rogerius, de pe Strada Aluminei, dar și creșele din zona metropolitană, pentru că în continuare avem în creșele din Oradea copii din zona metropolitană.”

Trimite articolul

X
Taguri:
110 locuri ,
cresa ,
Cseke Attila ,
inaugurare ,
oradea ,
romania ,
tip mare
2 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. KP says:
    January 12, 2025 at 8:50 am

    Proiectarea și execuția la aceeași firmă încalcă regulile de finanțare europeană (foarte mică în acest caz), lăsând loc de suspiciuni pentru calitatea lucrărilor și avantajele financiare ale unor reprezentanți ai beneficiatilor.

    Reply
  2. Ion says:
    January 12, 2025 at 12:27 pm

    Parca trebuia sa termine Cresa in 2023 , asa scrie pe proiect :))
    2023.27.09 . Functioneaza firma de constructie ca si trenurile din Romania. Nu degeaba ne plimbam cu Porsche Panamera

    Reply
  3. powered by Surfing Waves

    România

    Ce șanse are un Guvern Bolojan 2.0? „Există boala pesedismului, în care instituția e condusă ca un bun personal"
    Ilie Bolojan spune că PSD trebuie să găsească o soluție pentru ieșirea din criza politică, în timp ce PNL exclude susținerea unui guvern Grindeanu.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Pasajul Magheru, blocat de un șofer care nu a respectat înălțimea prevăzută
    În imaginile surprinse în video se vede o autoutilitară de transport marfă, cu prelată, rămasă blocată în Pasajul Magheru după ce șoferul ar fi încercat să traverseze fără să țină cont de limita de înălțime. 1

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    VIDEO
    Valea lui Mihai, lovită de o ploaie torențială și grindină de diametrul 2 cm
    Rupere de nori și grindină de mari dimensiuni la Valea lui Mihai, în contextul avertizărilor meteo din Bihor. 1

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Patronul unei case de expediții din Oradea, reținut după 3 percheziții, pentru înșelăciune cu o pagubă de 660.000 de lei
    Un orădean de 42 de ani, reprezentant de facto al unei case de expediții cu sediul în Oradea, a fost reținut de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bihor în urma a 3 percheziții desfășurate luni, într-un dosar de înșelăciune în transporturi. Prejudiciul evaluat de anchetatori depășește 660.000 de lei. 1

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Filmul crimei de la Parhida, prezentat de Parchetul Bihor la 3 zile de la comiterea faptei
    Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a prezentat, printr-un comunicat publicat luni după-amiază, primele informații oficiale din cadrul anchetei care vizează cazul de omor de la Parhida, unde o tânără de 18 ani a fost ucisă vineri, 8 mai, cu mai multe lovituri de cuțit de către un recidivist.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    „Alisia era virgină!” Părinții tinerei ucise la Parhida neagă că fiica lor ar fi avut o relație cu ucigașul
    Părinții Alisiei, tânăra de 18 ani ucisă vineri în Parhida, resping vehement informațiile vehiculate în ultimele zile potrivit cărora fiica lor ar fi avut o relație cu Jozsef Zsolt Bóné, bărbatul de 39 de ani acuzat că a omorât-o pe elevă.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X