BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La Ştei a început Congresul Național de Speologie, organizat de Clubul de Speologie Speodava

La Ştei a început Congresul Național de Speologie, organizat de Clubul de Speologie Speodava

De Camelia Buşu
la 23 September 2025 13:32
2 Comentarii

La Ştei a început Congresul Național de Speologie, organizat de Clubul de Speologie Speodava

Foto: C.S. Speodava
23 September 2025 13:32
Ediţia cu numărul 51 renuneşte peste 200 de speologi și pasionați de speologie din Bihor şi din ţară.
Scris de Camelia Buşu - Ediţia cu numărul 51 renuneşte peste 200 de speologi și pasionați de speologie din Bihor şi din ţară.

Trimite articolul

X

În 1973, speologii români se reuneau pentru prima dată la Cabana „Padina”, în cadrul unei manifestării naţionale „Speosport”. Acest eveniment se repeta anual, iar din anul 2000 și-a schimbat numele în Congresul Naţional de Speologie. Acest eveniment marchează bilanţul unui an de activitate, fiind un forum de exprimare și dezbatere pe toate domeniile relaţionate cu speologia, carstologia sau conexiuni ale acestora.

Clubul de Speologie Speodava din Ștei, un club cu tradiție de 50 de ani în explorarea și cercetarea carstului, organizează, sub egida Federației Române de Speologie, în perioada 23 – 28 septembrie cea de-a 51-a ediție a Congresului Național de Speologie. Acest eveniment de amploare va aduce în Ștei, județul Bihor, peste 200 de speologi și pasionați de speologie din România și din străinătate.

Lucrările congresului vor include o varietate de activități de înaltă valoare științifică și culturală, precum proiecții de filme documentare, sesiuni de comunicări științifice, prezentări tematice, expoziții de fotografie și artă speologică. Un aspect deosebit al evenimentului îl constituie sesiuni dedicate tinerilor care învață la Colegiul Național „Avram Iancu”, la liceele și gimnaziile din Ștei și din împrejurimi, oferindu-le ocazia de a se familiariza cu știința speologiei și de a interacționa cu specialiști din domeniu.

50 de ani de Speodava

Au trecut 50 de ani de la Speosportul din noiembrie 1975, de la Barajul Leşu, loc unde a luat naştere Clubul de Speologie „Speodava” Ştei. Începuturile speologiei în acest oraş din județul Bihor datează de la sfârşitul anilor ’60, când două grupuri de tineri îşi petreceau timpul liber prin peşterile de pe Valea Sighiştelului şi din Platoul Vaşcău.

Activitatea lor prinde contur în anul 1973 când Dorel Sâsână reuşeşte să-i adune într – un singur grup pe cei şapte – opt pasionaţi de peşteri, formând Cercul de Speologi Amatori din Oraşul Dr. Petru Groza. De la înfiinţarea acestui cerc speologic și până în toamna anului 1975 aceştia reuşesc să descopere şi să carteze, graţie lui Costel Moruţ – topograf de meserie, peste 40 de peşteri şi avene. După întrunirea de la Leşu Baraj şi intrarea în rândurile speologilor amatori, cercul se afiliază la Federația Română de Turism și Alpinism sub denumirea de C.S. Speodava Ştei. Se lucrează intens la cercetarea pe zone a endocarstului din județul Bihor, se inventariază peşterile cunoscute până atunci și se explorează noi peșteri și avene.

Valentin Crăciun, Ovidiu Cuc, Mihai Serban, în Peştera Ursilor, 1979 Foto: C.S. Speodava

De numele clubului se leagă şi Peştera Urşilor. Anul acesta s-au împlinit, în 17 septembrie, 50 de ani de când artificierul miner Traian Curta din Chişcău a fost primul care a coborât în Peştera Urşilor. Acesta, printr-o spărtură formată în urma unei dinamitări în cariera de marmură, a intrat în subteran, descoperind scheletul complet de urs de peşteră (Ursus spelaeus), dar şi frumuseţea stalactitelor şi stalagmitelor ce prefigurau o sală mare.

Primele explorări au fost apoi efectuate de speologii amatori de la Clubul de Speologie „Speodava” Ştei iar, mai apoi, de către specialiştii Institutului de Speologie „Emil Racoviţă”, în colaborare cu reprezentanţii Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea.

Explorările membrilor clubului continuă şi după 50 de ani de activitate, ultima săptămână înainte de Congresul Naţional de Speologie fiind plină de activităţi speologice desfăşurate în Munţii Codru Moma, unde au finalizat cartarea Avenului Ograda Motii şi au explorat 100 metri de galerii noi, în Munţii Bihorului, unde au documentat mai multe peşteri în Pereţii Gardului de pe Valea Luncşoarei, sau în Munţiii Pădurea Craiului, pe platoul carstic Runcuri, unde au descoperit şi explorat un aven cu verticala de aproximativ 40 metri, care va fi explorat în cadrul congresului de speologie.

Foto: C.S. Speodava

Congresul Național de Speologie

Congresul Naţional de Speologie adună speologi, cercetători, exploratori și iubitori ai naturii din întreaga țară, fiind dedicat atât specialiștilor, cât și publicului larg, cu activități educative și recreative.

Deschiderea oficială va avea loc vineri, 26 septembrie, de la ora 18:00, în Casa de Cultură din Ștei. Un moment special va fi dedicat celor 50 de ani de activitate a Clubului de Speologie Speodava. Vor urma prezentări științifice despre peșteri și cercetări interdisciplinare. Vor avea loc şi discuții despre protejarea și promovarea patrimoniului carstic.

În primele zile de congres (23-25 septembrie 2025) se vor desfășura activități interactive și educative, menite să apropie copiii și comunitatea de lumea fascinantă a speologiei. Se vor putea admira expoziții de fotografie speologică la Casa de Cultură, prezentări despre peșteri, formarea lor, flora și fauna Parcului Natural Apuseni şi ateliere practice, unde copiii vor învăța să își „creeze propria peșteră”.

În cele trei zile vor avea loc vizite gratuite la Peștera Meziad și Peștera cu Cristale din Mina Farcu, cu transport asigurat dar şi prezentari ale Serviciului Judeţean Salvamont Salvaspeo Bihor şi ateliere practice pentru copii.

Programul științific este prevăzut pentru 26-28 septembrie, când cercetători și speologi din toată țara vor susţine prezentări științifice și explorative. Va avea loc Adunarea Generală a Federației Române de Speologie şise va desfăşura Concursul „Speolimpics” – ce implică parcurgerea unor trasee amenajate la înălţime folosind Tehnica Speologiei Alpine.

În program este inclus şi un festival de film cu tematică speologică și, desigur, seara socială. Organizatorii invită locuitorii din Ștei și din zonă să participe la vizitarea expozițiilor foto, vizionarea prezentărilor video, prezentările educative, tururile ghidate în peșteri și momentele culturale.

Clubul de Speologie Speodava a organizat Congresul Naţional de Speologie, cu sprijinul Primăriei Ștei, Federației Române de Speologie, Casei de Cultură „Miron Pompiliu”, Colegiului Național „Avram Iancu”, Liceului Tehnologic „Unirea”, Școlii Gimnaziale „Miron Pompiliu” și al altor parteneri.

Trimite articolul

X
Taguri:
bihor ,
clubul de speologie speodava stei ,
congresul national de speologie ,
Federaţia Română de Speologie ,
pestera cu cristale din mina farcu ,
pestera meziad ,
primaria stei ,
Speolimpics ,
stei
2 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Corneliu says:
    September 23, 2025 at 2:01 pm

    Cred că merită menționată contribuția Școlii Generale din Dr. Petru Groza (Ștei), care în trecut a sprijinit promovarea speologiei în rândul elevilor, datorită dedicației regretatului profesor But Vasile, ar și a altor persoane ale căror nume nu mi le mai amintesc.

    Reply
    • Simion says:
      September 24, 2025 at 7:04 am

      Adevărat. Le insufletea copiilor pasiunea pentru plimbări pe munte.

      Reply
  2. powered by Surfing Waves

    România

    Proiect de lege: Etichetele produselor cosmetice vor include coduri QR pentru informații actualizate
    România ar putea face un pas important spre digitalizarea informațiilor pentru consumatori.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    AJOFM Bihor: peste 660 de locuri de muncă disponibile în județ, cele mai multe în industrie și transport
    Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor a publicat situația locurilor de muncă vacante la data de 22 ianuarie 2026, iar cifrele arată o creștere față de săptămâna precedentă, însă fără a schimba semnificativ tabloul general al pieței muncii din județ.

    Bihon CSM Oradea

    „Leii roșii” au fost răpuși la Sarajevo. CSM CSU Raiffeisen a pierdut orice șansă de calificare în Top 8 FIBA Europe Cup
    CSM CSU Oradea a fost învinsă în meciul din deplasare cu KK Bosna Sarajevo, contând pentru etapa a 4-a din Grupa L din faza secundă a FIBA Europe Cup.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    România

    Înfrângere în fața Greciei. România va susține joi meciul cu Muntenegru, pentru locurile 7-8 ale Campionatului European de Polo
    Conform așteptărilor, Grecia a învins România în ultima etapă a Grupei F din faza secundă a Campionatului European 2026.

    România

    Produse stricate? Veți aștepta mai mult: Senatul schimbă regulile pentru reparații și înlocuiri
    Veste proastă pentru cei care sperau să primească rapid un produs reparat sau înlocuit: viitoarea lege care a trecut recent de Senat schimbă modul de calcul al termenului de remediere a bunurilor neconforme.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Vacanța de schi din 2026: Vezi în ce perioadă a lunii februarie sunt liberi elevii din Bihor
    Elevii din România se pregătesc pentru vacanța de schi, care se va desfășura în trei etape, în funcție de județ.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.