BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Laborator modern pentru studenții Universității Oradea

Laborator modern pentru studenții Universității Oradea

la 19 October 2023 10:07
5 Comentarii

Laborator modern pentru studenții Universității Oradea

19 October 2023 10:07
HELLA România a amenajat un laborator ultra modern pentru studenții Facultății de Inginerie Electrică și Tehnologie a Informației.
HELLA România a amenajat un laborator ultra modern pentru studenții Facultății de Inginerie Electrică și Tehnologie a Informației.

Trimite articolul

X

Studenții Facultății de Inginerie Electrică și Tehnologie a Informației din cadrul Universității din Oradea se bucură, din acest an universitar, de condiții superioare de studii. Hella România a amenajat aici un laborator ultra modern pentru studenții Facultății de Inginerie Electrică și Tehnologie a Informației. Acesta a fost realizat în urma unui parteneriat semnat între Hella România și Universitatea din Oradea.

[eadvert]

Spațiul este dotat cu echipamente de comunicare pentru a facilita procesul de învățare, inclusiv la distanță – și în regim hibrid, dar și echipamente tehnice pentru studiu. Interiorul a fost renovat complet și amenajat cu mobilier modern.

Noi oportunități

Compania automotive, parte din grupul global FORVIA, care a deschis în 2022 un nou centru de cercetare și dezvoltare în Oradea, și-a extins programul de responsabilitate socială în domeniul educației și în Universitatea din Oradea. Laboratorul a fost finalizat în această toamnă și inaugurat oficial ieri, în prezența reprezentanților companiei și a prorectorului responsabil de managementul academic, prof. Gabriel Bendea.

„Această acțiune se încadrează în efortul depus de Universitatea din Oradea pe o direcție strategică pentru aceasta, și anume: deschiderea spre mediul socio-economic și colaborarea cu acesta. Am bucuria să constat că ai noștri colegi de la Departamentul de Inginerie Electronică își continuă demersurile în sensul acesta, pentru că știm că nu este prima realizare în acest sens. Ne bucură foarte tare inițiativa companiei Hella și faptul că a deschis în Oradea un punct de lucru. Aceasta înseamnă pentru absolvenții noștri posibilități de angajare. De asemenea, este important că absolvenții noștri vor desfășura activități de dezvoltare, proiectare de noi produse, ceea ce înseamnă activități cu plus valoare ridicată, mult mai mult decât alte companii unde angajații se limitează la a coordona anumite procese de producție”, a declarat prorectorul Gabriel Bendea.

Compania și-a anunțat intenția de a dota, în continuare, acest laborator, punând astfel bazele unei colaborări, inclusiv între membrii Departamentului de Inginerie Electronică și Compania Hella, pentru realiza de noi proiecte comune de cercetare, de dezvoltare, cu implicarea studenților orădeni.

Studenții orădeni, prezenți la inaugurare, au spus că au fost impresionați când au descoperit noul laborator.

Despre implementarea proiectului de modernizare a vorbit prof. univ. dr. ing. Daniel Trip, directorul Departamentului de Electronică și Telecomunicații Implementarea.

„La început am fost sceptic. Vin foarte mulți, se uită, propun, promit că vor face și vor drege și astfel am tratat cu scepticism, îmi cer scuze pentru asta, acest demers. Credeam că e mai degrabă o chestiune de reclamă. Dar s-a întâmplat ceva foarte interesant, au început dânșii (reprezentanții companiei – n.r.) să stea «pe capul nostru». Atunci, am ridicat problema la nivel de Departament și ne-am propus să încercăm. Nu regret, căci iată-ne astăzi în fața unei frumoase realizări. Noi am pus doar câteva condiții (să ne încadrăm cu lucrările pe perioada verii, să nu deranjăm activitățile didactice la final de studii, să fie respectate cerințele ARACIS legate de spațiul din laborator), în rest meritul este complet al companiei. Ei au trebuit să aibă mare grijă și pentru că laboratorul a fost realizat într-o clădire de patrimoniu”, a spus Daniel Trip.

De acest laborator se vor bucura și studenții de la Electronică și Informatică Auto, o nouă disciplină care va funcționa în cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Tehnologie a Informației.

Laboratoare de peste 350.000 de euro

HELLA România a alocat peste 350.000 de euro pentru laboratoare finalizate sau în curs de refacere, în universități din Timișoara, Craiova, Oradea și Iași. În total, 12 spații de studii au fost renovate și dotate cu echipamente în cadrul acestui program.

Peste 2500 de studenți beneficiază, la ora actuală, de săli de studii reabilitate de HELLA România.

HELLA este prezentă în România din 2005. Are cinci centre de proiectare și dezvoltare, un centru administrativ și trei unități de producție în Timișoara, Arad, Lugoj, Craiova, Oradea și Iași. Peste 5.000 de angajați lucrează azi în companie. În calitate de furnizor de top la nivel mondial, operațional sub brand-ul umbrelă FORVIA, HELLA dezvoltă tehnologii inovatoare, contribuind la creșterea a trei tendințe majore din industrie: electrificarea și managementul energiei, conducerea autonomă în siguranță, precum și experiența unui habitaclu digitalizat și sustenabil.

Multe din produsele dezvoltate în centrele de proiectare românești sunt apoi fabricate în unitățile proprii din țară și din rețeaua globală: componente și sisteme electronice, produse superioare de iluminat.

Despre HELLA

HELLA este o companie listată la bursă, operațională sub brandul umbrelă FORVIA. În cadrul acestui grup, HELLA reprezintă înalta performanță în tehnologia de iluminat și electronică în industria auto. În același timp, compania acoperă un portofoliu larg de servicii și produse pentru ateliere și magazine de piese auto, precum și pentru constructorii de vehicule speciale prin intermediul Business Group Lifecycle Solutions. HELLA are 36.000 de angajați în mai mult de 125 de locații în întreaga lume și a generat vânzări de 4,4 miliarde de euro, în anul fiscal scurt 2022 (iunie – decembrie).

Despre FORVIA

FORVIA îmbină tehnologia complementară și avantajele industriale ale Faurecia și HELLA. Cu peste 300 de zone industriale și 77 de centre de proiectare și dezvoltare, 150.000 de angajați, printre care 35.000 de ingineri în mai mult de 40 de țări, FORVIA oferă o abordare unică și cuprinzătoare a provocărilor prezentului și viitorului din domeniu. Compusă din șase grupuri de business cu 24 de linii de produse și cu un portofoliu puternic de peste 14.000 de patente, FORVIA se pregătește să devină un partener orientat în zona inovației și a integrării pentru constructorii de top de mașini din lume. FORVIA își propune să determine transformarea mobilității, prin proiecte vizionare.

Advertorial

Trimite articolul

X
Taguri:
hella ,
laboratoare ,
romania ,
universitate

5 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Elona says:
    October 19, 2023 at 7:23 pm

    Sincer, doua mese si trei scaune nu constituie un laborator modern.

    Reply
  2. nemo says:
    October 19, 2023 at 8:26 pm

    Felicitari pentru investitie! Universitatea din Oradea are nevoie de investitii si din partea firmele care activeaza la noi in oras, doar asa poate creste. Dar in pozele astea nu se vede nici o dotare de laborator, doar o sala de curs mai la nivelul anului in care suntem, cu niste banci pentru studenti, o tabla si niste tablouri pe perete…
    Voiam sa vad aparatura moderna, specifica unui laborator de electronica…

    Reply
    • kjhgkh says:
      October 20, 2023 at 12:08 pm

      In presa nu scrie (ca noi avem ziaristi doar obisnuiti sa laude orice) dar urmeaza sa vina si dotari. Deocamdata e gata doar spatiul.

      Reply
      • unul says:
        October 20, 2023 at 6:49 pm

        Cam ca in politica: nu-i gata drumul, dar deja ne laudam cu el …

        Reply
  3. Iluminatoru says:
    October 22, 2023 at 8:43 pm

    Doua faruri laser pt un q7 costa 12000 de euro, nu prea vad investitie nici de 4 faruri pe acolo

    Reply
  4. powered by Surfing Waves

    Bihon CSM Oradea

    Fără probleme! „Leii roșii” au obținut a doua victorie consecutivă cu 92 de puncte marcate
    Perioadă bună traversată de „lei roșii”, care și-au adjudecat a doua victorie în această săptămână.

    BIHON Sport local

    Înfrângere la scor suferită de Transilvania Sport Academy. Un francez a marcat de patru ori în poarta bihorenilor
    După două etape în care a fost ajutată să piardă și din cauza greșelilor de arbitraj, Transilvania Sport Academy a suferit un nou eșec în campionat.

    BIHON Sport local

    Abonați la X! Al patrulea rezultat de egalitate pentru CS Bihorul Beiuș
    Bihorul Beiuș a remizat sâmbătă cu o echipă care are pretenții la play-off, dar care nu mai câștigase de 3 etape în Liga 3, Seria 8.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă: Începe contractarea serviciilor de alimentare cu apă în Apateu

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea introduce livrarea apei cu cisterna în tot județul Bihor

    BIHON CAO

    Compania de apă continuă spălarea magistralelor: șapte localități din Bihor, afectate de întreruperi

    BIHON Sport local

    Crișul Sântandrei se menține pe podium după a șasea victorie stagională în Seria 8
    Crișul nu a avut meci ușor cu tinerii de la Viitorul Cluj, dar a reușit să mai adauge 3 puncte la zestrea de până acum.

    BIHON Sport local

    GALERIE FOTO
    Lotus Băile Felix a pierdut la scor un meci în care a avut dublă inferioritate numerică
    Zi nefastă pentru Lotus Băile Felix din toate punctele de vedere. La finalul încălzirii de dinainte de meci, Raul Tămaș, jucătorul ofensiv cu evoluții constant bune în acest campionat, s-a accidentat și a fost înlocuit în formula de start cu Tiberiu Serediuc.

    România

    Majorările salariilor bugetarilor, în așteptare. Ce spune ministrul Muncii despre noua lege a salarizării
    Adoptarea noii legi a salarizării unitare depinde de situația bugetară a României și de măsurile necesare pentru ținerea deficitului sub control.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X