Dacă e să ne raportăm la o zicală din bătrâni „lunea nici iarba nu crește”, motiv pentru care echipa Bihon.ro a decis să nu se îngrijească de responsabilitățile zilei de luni, ci să servească cititorilor o evadare din cotidian prin abordarea unor teme de actualitate.

A fost luată în vizor, în acest articol, rușinea.

Rușinea nu este a ta. Cineva ți-a dat-o crezând că-ți va face bine sau nu a știut și nu a putut să îți dea altceva. Ceva te-a făcut să te rușinezi la un moment dat fără să știi că ai de ales și fără să știi că nu are de ce să-ți fie rușine pentru că lucrurile oricum se întâmplă, fără ca tu să le poți controla, dar tu poți alege cum să reacționezi la ceea ce ți se întâmplă.

Rușinea ta nu ești tu! Rusinea este acel sentiment de fierbințeală care face ravagii în interiorul nostru, făcându-ne să ne simțim mici, plini de defecte, insuficient de buni și cu o încredere foarte scăzută în sine și în forțele proprii. Rusinea este sentimentul incredibil de dureros sau experiența convingerii că avem un defect care ne face nedemni să fim iubiți și să ne integram profund într-o comunitate, spune Brene Brown, New York: 2007.

Rușinea alungă prețuirea de sine, convingându-ne că asumarea poveștii noastre îi va face pe ceilalți să gândească urât despre noi. Ea este strâns legată de teamă. Noi ne temem că oamenii nu ne vor mai plăcea dacă vor ști adevarul legat de noi, de trecutul nostru, de convingerile noastre, de dificultățile prin care trecem, și poate nu îți vine să crezi, dar uneori ne este la fel de greu să ne asumăm calitățile pozitive, nu doar defectele.

Credem că rușinea o simt doar aceia care au trecut prin traume teribile, dar acest lucru nu este adevarat. Toată lumea experimentează acest sentiment. Deși pare să se ascundă în cele mai întunecate cotloane ale subconștientului nostru, realitatea este că rușinea afectează imaginile noastre cele mai familiare, inclusiv cele legate de înfățișarea corporală, familie, copii, bani, muncă, dependențe, sex, etc.

A fi rușinat înseamna a fi om. A vorbi despre dificultățile prin care trecem nu e un lucru ușor, iar cei care doresc să aibă o imagine „nepătată”, nu mai sunt înclinați să spună vreodată adevarul. De aceea, rușinea se manifestă cel mai mult pe perfecționiști, pe care îi reduce la tăcere și rigiditate.

Rușinea determină și un nivel crescut de nesiguranță, precum și un nivel scăzut al stimei de sine. Atunci când ne învingem teama, ne învingem de fapt rușinea, iar stima de sine crește. Vestea bună este că de vreme ce toți oamenii suferă de rușine, toată lumea este capabilă să își dezvolte o flexibilitate în fața acestei emoții.

Această virtute este capacitatea de a recunoaște rușinea, de a ne confrunta cu ea într-o manieră constructivă, păstrandu-ne prețuirea de sine și autenticitatea, și de a ne dezvolta în ultimă instanță curajul și compasiunea. Primul lucru pe care trebuie să îl ințelegem despre ruține, este că, cu cât vorbim mai puțin despre acest sentiment, cu atât el se intensifică mai mult.

Ne este rușine pentru că părinților le-a fost rușine de ei înșiși. Și tot așa cum puilor de rață li se transmite comportamentul mamei lor, și noi imitam din punct de vedere afectiv modelele de roluri sociale pe care le-am cunoscut în copilărie. Rușinea provine și din abandon, din neglijare sau abuz.

Societatea ne poate impune să ne fie rușine: rușinea de a fi prea grași, de a nu fi suficient de frumoși, sau de a fi bătrâni. Fiecare dintre noi poartă în suflet o rușine tăinuită, iar unele sunt mai grave decât altele. Pentru a ne simți în formă maximă, este necesar să aducem la suprafață rușinea pe care o nutrim, să vorbim despre ea și să o vindecăm.

Rușinea are nevoie de trei lucruri pentru a scăpa de sub control: de secret, de tăcere și de judecată, de critică. Atunci când trăim o experiență rușinoasă, iar apoi o ascundem, ea nu face decât să se infecteze și să puroieze. ÎIn final, ajunge să ne consume de tot. De aceea, vrem nu vrem, trebuie să ne împărtășim experiența. Astfel, apar și cei trei pași pentru a ne trata și a scăpa definitiv de rușine:

1. Nu o mai ținem în secret. O scoatem la iveală, o recunoaștem față de noi înșine și o acceptăm. Atunci când nu ne mai ascundem rușinea în interior, ea nu mai are cum să ne facă rău. Aceasta nu mai poate fi precum un cărbune înroșit și ascuns de la care pornesc constant incendii.

2. Nu o mai ținem în tăcere. Vorbim despre ea, scriem despre ea, o înfruntăm. Începând să vorbim despre sentimentul de rușine, începem să observăm faptul că acest sentiment reprezintă doar o simplă stare, fals dobândită și din fericire nu reprezintă realitatea

3. Încetăm să ne mai judecăm critic. Învățăm să ne observăm într-o lumină reală, pozitivă în care nu avem de ce să ne temem sau de ce să ne fie rușine. Observăm încet faptul că acele gânduri și idei negative pe care le avem despre noi înșine și pe care le considerăm a fi ale noastre dintotdeauna și de neschimbat, pot fi schimbate. Este îndeajuns să începem a ne vedea într-o lumină favorabilă, puternică, sigură, în care nu avem nimic de pierdut și nimeni nu are ce spune despre noi iar dacă cineva spune sau crede ceva, este pur și simplu problema acelei persoane și nu a mea.

Rușinea este un sentiment care apare între oameni si care se vindecă între oameni. Dacă putem găsi pe cineva care și-a câștigat dreptul de a ne asculta povestea, trebuie neapărat să i-o spunem. Rușinea își pierde mult din putere atunci când e descrisă în cuvinte.

Psihoterapeut Sorin Nica