Piesa „Clasa noastră”, în regia Ancăi Bradu, care va avea premiera pe 20 martie la Oradea se adresează în egală măsură atât publicului de limbă română, cât şi celui de limbă maghiară. Regizorul speră că montarea piesei va contribui la regăsirea unui model cultural într-un oraș cu o veche tradiție iudaică și cu un binecunoscut profil cosmopolit. E o piesă cu personaje reale- actorii au fost surprinşi să regăseacă înregistrări cu cei în a căror piele au intrat. O piesă în care „nu am vrut să trădăm nimic din ceea ce este adevăr”, aşa cum mărturisea Anca Bradu. Pentru a prezenta publicului orădean piesa unuia dintre cei mai în vogă autori din Polonia, echipa a făcut muncă de cercetare asiduă: echipa a fost vizitată de rabinul de Debreţin, a avut discuţii cu Felix Kopelman, preşedintele Federaţiei Comunităţii Evreilor, au studiat tradiţii, obiceiuri. Elevii unei clase îşi povestesc destinul individual pe un fundal istoric de 80 de ani. Unul dintre protagonişti ajunge în America, altul în Israel, altul episcop catolic, astfel că perspectiva holocaustului e analizată din mai multe ipostaze. Unii dintre elevii clasei rămân în Polonia, iar alţii îşi sfârşesc destinul ucigându-se ei între ei în anumite momente de tensiune, panică şi agresivitate într-un fel impusă de sovieticii care au cucerit oraşul într-un anumit moment, de nemţii care au cucerit apoi oraşul. Piesa e plasată în timp în perioada 1930-2003 când moare ultimul personaj, se derulează pe parcursul a paisprezece lecţii care are fiecare o morală de viaţă şi un personaj central. „De la prima lectură mi s-a părut o provocare extrem de interesantă chiar şi pentru un regizor de a reuşi să comprime atât de multe fapte, personaje, destine, locuri, întâmplări… S-ar putea face cu mare uşurinţă un film după acest text. Pe lângă provocarea temei, piesa are valoare dramaturgică indubitabilă fiindcă fiecare personaj e construit cu cap şi coadă din copilărie şi până la final, fiecare are o dezvoltare a destinului impecabilă din punct de vedere dramaturgic. Poezia textului este extraordinară şi nu e un text care acuză, e un text care analizează, care are judecăţi de valoare extrem de paradoxale. E un text despre salvarea prin iubire. Ar trebui să ne salvăm prin iubire, prin respect unul faţă de celălalt, să ne îngăduim tradiţiile, să ne îngăduim diferenţele. De mult nu am mai întâlnit un text atât de bogat, uman și luminos despre evenimente diabolice”, a spus regizorul Anca Bradu într-o conferinţă de presă susţinută la Teatrul Regina Maria alături de directorul Secţiei maghiare Czvikker Katalin.
Protagoniştii „Clasei noastre” trăiesc într-un paradis al copilăriei, iubirii şi inocenţei, iar „contrastele tulburătoare ale textului sunt date şi de faptul că fiecare lecţie se termină cu un cântec de copil”, spune Anca Bradu.
Cu această piesă, fiica celebrei interprete Florica Bradu şi a scriitorului şi omului de teatru Mircea Bradu pune capăt unei pauze de 19 ani, timp în care nu a mai montat la Oradea, ci a venit doar în vacanţe.
Drama de la Jedwabne
„Pentru mine este o întoarcere extrem de fericită fiindcă primele două spectacole pe care le-am făcut cu trupa Szigligeti «Casimir şi Caroline» de Ödön Von Horvath şi «Cafeneaua» de Carlo Goldoni au avut într-un fel de suferit ca realizare fiindcă Teatrul era în reparaţii. Aşa că, unul a fost găzduit de Filarmonică, iar celălalt a fost cu publicul pe scenă. Eu am mai lucrat aici, la Teatrul din Oradea, când am absolvit facultatea în ‘95, mi-am făcut lucrarea de diplomă cu «Cimitirul păsărilor» de Antonio Gala, un text spaniol în premieră naţională, am lucrat, apoi, «Sânziana şi Pepelea», un text de Alecsandri, un spectacol pentru copii şi tineret, anul următor, şi m-am despărţit de trupa orădeană cu «Jurnalul unui nebun» de Gogol, un spectacol destul de preţuit la vremea aceea şi destul de răsunător. Actorul principal a luat diferite premii şi într-un fel a schimbat soarta teatrului românesc. A urmat o lungă perioadă în care eu nu am mai trecut pe aici. Am fost regizor la Teatrul Naţional din Cluj vreo 10 ani, am colaborat cu Teatrul Naţional din Târgu Mureş, am avut colaborări în străinătate în: Ungaria, Franţa, Germania, Finlanda, spectacole la Teatru Maghiar din Novisad, Serbia. De data asta, revenirea mea în Oradea e aureolată de toată memoria pe care am lăsat-o eu în acest oraş. Piesa pe care o pun în scenă este «Clasa noastră» – de Tadeusz Słobodzianek, unul dintre cei mai importanţi autori polonezi ai momentului, importantă personalitate teatrală poloneză, director al Teatrului Naţional din Varşovia, el însuşi creator de sistem teatral, de grupuri teatrale, personaliate complexă. De aceea, vreau să-i mulţumesc public directoarei secţiei maghiare a Teatrului Regina Maria pentru eforturile pe care le face trupa ca să putem reprezenta această piesă, una dintre cele mai premiate piese ale ultimului deceniu, în Europa. E o piesă care conţine o temă profund internaţională şi irezolvabilă. Este în memoria colectivă a Europei şi a întregii lumi această problemă a tensiunilor interetnice, între evrei şi polonezi, într-o comunitate mică cum e orăşelul Jedwabne în care s-a produs un eveniment de mare intensitate tragică: au ars toţi evreii din orăşel. Contextul piesei nu vizează însă numai holocaustul. Pe fundalul reîntâlnirii unei clase simbolice- de fapt zece oameni parcurg împreună, ca într-un flash-back, dar şi printr-o proiecţie în viitor, durata a 80 de ani. Comunitatea restrânsă a clasei adunată să celebreze tradiționala întâlnire la câteva decenii de la absolvire, reprezintă exponențial o generație postbelică în care sunt amestecați polonezi cu evrei. Ei reprezintă un grup stigmatizat de efectele devastatoare ale holocaustului din perioada celui de-al Doilea Război Mondial dar și părinții a încă două generații sacrificate în lanțul tragic al urii și răzbunării. Deși momentul regăsirii lor este unul festiv, amintirile traumatice ale războiului sunt copleșitoare și provoacă dramatice revelații. Dar calitatea seducătoare a acestui text constă tocmai în distanța obiectivă pe care autorul polonez o ia față de tema propusă și în maniera poetică și adâncă în care construiește discursul dramatic. În România, un spectacol după acest text, montat la Teatrul din Oradea, la compania maghiară, constituie nu numai o premieră națională ci și regăsirea unui model cultural într-un oraș cu o veche tradiție iudaică și cu un binecunoscut profil cosmopolit. Tradiția culturală orădeană a încurajat aceste valori nu numai datorită plasării geografice la poarta de vest a Europei, ci și datorită puternicelor influențe multiculturale care au infuzat de-a lungul timpului profilul identitar al acestui oraș, consolidat pe valorile toleranței și ale binefăcătorului dialog interetnic”, explică regizorul Anca Bradu. „Clasa noastră” este o piesă de plastică corporală în care actorii se exprimă cu corpul lor, cu glasul lor.
Cei care nu reuşesc să ajungă la premieră pe 20 martie, o pot face pe 25 martie când e programată a doua reprezentaţie. Biletele costă între 10-30 lei şi pot fi cumpărate/ rezervate la Agenția de bilete a Teatrului, dar și online (biletmaster.ro). Managerul Czivikker Katalin a mărturisit că piesa a stârnit deja interesul festivalurilor de profil: trupa „Szigligeti” a fost invitată cu „Clasa noastră” în cadrul Festivalului maghiarilor de pretutindeni de la Kisvarda.
Regia artistică: Anca Bradu
Decor și costume: Horațiu Mihaiu
Coregrafia: Mălina Andrei
Muzica: Horváth Károly
Traducător: Pászt Patrícia
Distribuția:
Dora Gajai Ágnes
Zocha Fodor Réka
Rachelka, Később Marianna Tóth Tünde
Jakob Kac Szotyori József
Rysiek Hunyadi István
Menachem Kiss Csaba
Zygmunt Dimény Levente
Henjek Kardos M. Róbert
Władek ifj. Kovács Levente
Abram Szabó Eduárd
Muzicieni: Dombi Dávid, Kelemen-Paksy János, Szabó István
Citiți principiile noastre de moderare aici!