În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale, iar cercetările continuă. În aceeaşi zi, în jurul orei 13:00, poliţiştii Secţiei 7 de Poliţie Rurală Tileagd l-au depistat în trafic, pe D.N.1, în localitatea bihoreană Tileagd şi pe orădeanul P.I.L., în timp ce conducea o autoutilitară cu remorcă, încărcată cu material lemnos care nu corespundea din punct de vedere cantitativ precum şi al speciei cu cel înscris în avizul de însoţire a mărfii. În consecinţă, poliţiştii au confiscat cei 26,35 metri cubi de material lemnos de esenţă paltin şi salcâm, iar conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor Legii nr. 171/2010.
Lemne tăiate ilegal
Miercuri, poliţiştii Secţiei 7 de Poliţie Rurală Tileagd i-au prins în flagrant pe M.P., de 55 de ani şi P.A., de 47 de ani, ambii din localitatea bihoreană Hotar, în timp ce tăiau ilegal, din pădurea localităţii Hotar, nouă arbori specia cer şi carpen.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
Educație
Aproape 3.800 de elevi vor susține, de luni 23 martie și până joi 27 martie, simularea examenului național de bacalaureat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul s-a produs duminică, 22 martie, în jurul orei 18:33, la ieșire din localitatea Uileacu de Criș, în direcția Aleșd.
Bihon CSM Oradea
Partida CSA Steaua - CSM Oradea va avea loc luni, 23 martie, cu începere de la ora 20:00, în cadrul ultimei etape din returul Superligii Naționale de polo.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul s-a produs duminică, 22 martie, în jurul orei 12:58.
Citiți principiile noastre de moderare aici!