Reapariția leprei (boala Hansen) în România, o boală considerată de mulți dispărută din Europa, a readus în prim-plan temeri vechi, alimentate de necunoaștere și de încărcătura istorică a diagnosticului. Cazurile confirmate la Cluj-Napoca au determinat autoritățile sanitare să declanșeze anchete epidemiologice ample, iar populația să se întrebe dacă există un pericol real de extindere a bolii în alte zone ale țării, inclusiv în județul Bihor.

Nu sunt motive de panică

„De când mă știu, noi, aici în Bihor, nu am avut cazuri de lepră”, afirmă dr. Csep Andrei Nicolae, șeful Secției de boli infecțioase de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor. Specialistul subliniază că lepra este o boală rară și că, deși este infecțioasă și contagioasă, nu are o rată mare de transmitere.Boala este produsă de Mycobacterium leprae și Mycobacterium lepromatosis și se manifestă cel mai frecvent prin leziuni la nivelul pielii, dar poate afecta și ochii sau tractul respirator. Un aspect important, explică medicul, este perioada foarte lungă de incubație. „Dacă ai venit astăzi în contact cu un pacient care știi că are lepră, nu îți apar simptome peste o săptămână, două sau o lună. Pot să apară după ani de zile. Incubația este foarte lungă”, precizează dr. Csep.

Transmiterea se poate face inclusiv prin tuse sau secreții nazale, motiv pentru care izolarea persoanelor diagnosticate este una dintre măsurile esențiale. Cu toate acestea, medicul atrage atenția că nu este cazul de panică. Lepra nu este o boală incurabilă, iar tratamentul există și este eficient. Schema terapeutică presupune administrarea a trei antibiotice diferite, pe o perioadă îndelungată, de minimum șase luni.

Dacă un caz ar apărea la Oradea, acesta ar fi diagnosticat și direcționat către Secția de boli infecțioase. Internarea nu ar fi obligatorie pe toată durata tratamentului, care se administrează oral. Spitalizarea este necesară doar în formele severe sau în cazul pacienților cu comorbidități, pentru a preveni complicațiile sau decompensarea unor boli cronice. „Se stabilește schema de tratament, se internează dacă este cazul, iar dacă lucrurile decurg normal, pacientul se poate trata acasă”, explică medicul.

Ce se întâmplă la Cluj-Napoca și de ce riscul rămâne scăzut

Cazurile care au readus lepra în atenția publică au fost confirmate la Cluj-Napoca. Ministerul Sănătății a anunțat că un caz a fost confirmat, iar alte trei erau în curs de evaluare clinică și microbiologică. Între timp, un al doilea caz a fost confirmat.

Toate cele patru persoane sunt femei, originare din Asia, angajate ca maseuze la un salon SPA din Cluj-Napoca. Două dintre paciente, în vârstă de 21 și 25 de ani, s-au prezentat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj la 26.11.2025. Investigațiile au inclus biopsii cutanate, teste genetice pentru excluderea tuberculozei și analize histopatologice orientate spre infecția cu Mycobacterium leprae.

Pe baza acestor date, două dintre cazuri au fost confirmate, iar celelalte sunt monitorizate atent. Autoritățile sanitare au dispus măsuri epidemiologice ferme: dezinfecția spațiilor cu ozon, intensificarea procedurilor de igienizare, controale medicale pentru angajați, extinderea anchetei epidemiologice și suspendarea temporară a activității salonului, până la finalizarea investigațiilor.

Tratamentul specific recomandat de Organizația Mondială a Sănătății a fost deja început, iar – potrivit specialiștilor – după inițierea tratamentului, riscul de transmitere scade până la dispariție. Ministerul Sănătății a transmis că lepra are o evoluție lentă și o contagiozitate redusă, fiind necesară o expunere prelungită pentru transmitere. Boala nu se transmite prin strângerea mâinii, îmbrățișări, folosirea transportului în comun sau simpla proximitate de scurtă durată. Riscul pentru populația generală este considerat scăzut, iar situația este monitorizată zilnic.

Ultima leprozerie funcțională din Europa se află chiar în România

În contextul acestor cazuri, puțini știu că ultima leprozerie funcțională din Europa se află chiar în România, la Tichilești, în județul Tulcea. Sanatoriul, construit la începutul secolului XX și reconstruit în 1928, funcționează și astăzi, însă rolul său este adesea interpretat greșit și contribuie, paradoxal, la frica profundă asociată acestei boli. Leprozeria de la Tichilești este rezultatul unei epoci în care lepra era incurabilă, iar medicina nu dispunea de antibiotice sau de instrumente reale de control al bolii.

În lipsa tratamentului, lepra avea o evoluție lentă, dar devastatoare: afecta nervii periferici, ducea la pierderea sensibilității în mâini și picioare, provoca răni care nu mai erau simțite, suprainfectate repetat, iar în timp apăreau mutilări severe. Degete, membre sau părți ale feței se deteriorau progresiv, nu pentru că „cădeau”, așa cum s-a crezut mult timp, ci pentru că organismul nu mai simțea durerea, iar infecțiile netratate distrugeau țesuturile. Aceste forme avansate, netratate, au creat imaginea „bolii monstruoase”, care a marcat profund memoria colectivă. Tocmai de aceea, soluția statului, la începutul secolului trecut, a fost izolarea pe viață.

O dată internat într-o leprozerie, pacientul nu mai părăsea instituția. Mulți au ajuns la Tichilești tineri și au murit acolo, decenii mai târziu. Percepția că unii pacienți ar fi „moștenit” lepra este, de asemenea, o confuzie. Lepra nu este o boală genetică, însă se poate transmite prin contact foarte apropiat și repetat, pe parcursul mai multor ani, în special în lipsa tratamentului. Copiii care au trăit alături de părinți bolnavi s-au infectat nu prin ereditate, ci prin expunere prelungită, într-o perioadă în care nu exista alternativă medicală. Medicina modernă a schimbat radical această realitate.

Din anii ’80, lepra este o boală tratabilă și vindecabilă, cu schemă terapeutică clară, standardizată la nivel internațional. După începerea tratamentului antibiotic, pacientul nu mai este contagios, iar evoluția către formele care duc la mutilare este stopată. Imaginile care au alimentat frica timp de secole apar astăzi doar în lipsa completă a tratamentului, după ani sau chiar decenii de evoluție necontrolată. În acest context, leprozeria de la Tichilești nu mai are un rol epidemiologic, ci unul preponderent social. Cei care trăiesc acolo sunt, în mare parte, persoane foarte vârstnice, cu sechele ireversibile, fără familie și fără posibilitatea reală de reintegrare într-o viață independentă. Statul nu îi izolează pentru că ar reprezenta un pericol pentru populație, ci pentru că acel loc a devenit, în timp, un cămin social cu medici.

Ultimul caz de lepră diagnosticat în România înainte de cel de la Cluj-Napoca data din 1981. Cazurile apărute acum la nivel mondial sunt izolate, atent investigate și gestionate conform protocoalelor Organizației Mondiale a Sănătății. În concluzie, frica de lepră își are originea într-o realitate medicală dură, dar depășită. Lepra de astăzi nu mai este lepra de acum un secol. Boala este cunoscută, tratabilă și controlabilă, iar autoritățile sanitare monitorizează strict fiecare caz.