Unul dintre cele mai așteptate filme din TIFF Oradea 2023, Libertate, în regia lui Tudor Giurgiu, a fost proiectat la Teatrului Regina Maria, în prezența unui public interesat care a umplut sala. În primele rânduri a luat loc și Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor, „camuflat” cu o bască albă, alături de partenera sa ;i de city managerul Mihai Jurca.

[eadvert]

Pentru Oradea, filmul are o însemnătate specială, dată fiind prezența a trei actori orădeni în distribuție – Răzvan Vicoveanu și Petre Ghimbășanu – în rolurile unor cadre ale Miliției, prinse în haosul de după 22 Decembrie 1989, la Sibiu, și Elvira Râmbu – cea care o întruchipează pe centralista Victorița.

Filmul prezintă un episod mai puțin cunoscut din Revoluția din `89, un abuz de putere al comandantului unității militare din Sibiu, colonelul Aurel Dragomir, care a arestat de-a valma sute de oameni – cadre ale Securității și Miliției, alături de revoluționari. Arestații au fost depuși în bazinul de înot al UM 01512, fără hran[, sursă de căldură, cu asistență sanitară sumară.

Povestea se dezvoltă în jurul protagonistului – căpitanul de miliţie Viorel (Alex Calangiu) capturat și acuzat că e terorist.

Un hățiș de vinovății parțiale ale cadrelor MAI și Securității și de false inocențe clamate în gura mare, de pe fundul bazinului, crește confuzia privitorului. Albul nu e alb, iar negrul nu e atât de negru, în contact cu argumentele și poveștile personale ale personajelor. În fond, efectul dorit, a fost, de la bun început, acesta – spectatorul se trezește nevoit să plonjeze în vâltoarea faptelor care se precipită. Reperele logice nu au cum ține pasul cu derularea rapidă a acțiunii. Legile haosului sunt singurele în vigoare.

Este, de fapt, unul dintre atributele principale ale derulării evenimentelor din `89 și, ulterior, metoda de lucru preferată de „teroriști” pentru a semăna panică.

Întrebarea „Cine a tras după 22 decembrie?” rămâne fără răspuns clar în filmul lui Giurgiu, așa cum a rămas pentru mulți români, până azi.

La finalul proiecției, regizorul a chemat pe scenă distribuția iar publicul a fost invitat să comenteze impresiile despre film și să discute cu actorii și realizatorii.

Regizorul a ținut să mulțumească actorilor, inclusiv celor orădeni, pentru jocul actoricesc convingător, chiar dacă în roluri mici. S-a referit apoi la munca multă și cronofagă, depusă pentru documentarea faptelor și la distribuția foarte numeroasă, dată fiind opțiunea pentru a folosi actori și nu figuranți, în cât mai multe roluri.

„Concluzia Justiție legată de această întâmplare tristă este una singură, și anume, în 2010, procuratura militară a închis cazul. Erau trei persoane urmărite, cu varii capete de acuzare, colonelul Dragomir, colonelul Moise și Francisc Tobă, căpitanul care pe perioada acelor zile a comis niște fapte de o cruzime majoră. Toți trei au fost, sub varii forme, scoși de sub urmărirea penală sau nu s-a mai început urmărirea penală. Dosarul Sibiu s-a clasat pe aceste trei persoane. Am vorbit cu procurori militari, care știu ce s-a întâmplat acolo. Unul dintre ei, tânăr, spre 40 de ani, mi-a spus că, într-adevăr e foarte greu acum să mai faci ceva. Mi-a spus cu rușine în glas despre modul în care s-au instrumentat dosarele”, a explicat regizorul. „Scurt pe doi, în acea perioadă, procuratura militară a avut un singur scop, să-i scoată de sub orice posibilă culpă pe cei vinovați. Cei care au tras au fost mutați, trimiși la alte unități prin țară, în Moldova, peste tot. Probabil că și Securitatea a făcut, în felul ei, alt tip de albire.

E greu acum să mai depistezi vinovății. Jurnalul acestei unități militare a fost rescris de la zero. Toată caligrafia acelui jurnal e alta decât cum se scria pe vremuri”, a mai relatat Tudor Giurgiu.

Din public, Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, a ținut să risipească vreo îndoială referitoare la cei care au tras după 22 decembrie 1989, insistând că „din toate cercetările, din dosarele pe care le-am avut în mână, le cercetez de ani buni, din ce spun martorii intervievați de-a lungul anilor, procurorii cu care am vorbit, cei care au tras stârnind panică și teroare între civili și între Miliție și Armată, sunt cei din „rețeaua de rezistenți” USLA, Direcția 5, „luptătorii din noștri”, cum erau numiți în Securitate. Erau pregătiți de un război hibrid, de acte teroriste, cum au fost calificate. Erau rețeaua de rezistenți ai lui Ceaușescu, pregătiți de ani de zile, mai ales după momentul 87 Brașov, care au tras cu bună știință, pentru a crea teroare asupra armatei și a revoluționarilor”.

Giurgiu consideră, în context, că la 34 de ani de la Revoluție, „ar fi benefic ca statul român să își asume ce s-a întâmplat, prin instituțiile sale”.

Întrebat ce anume a declanșat scânteia proiectului, regizorul a spus că a fost dorința producătorului, Oana Giurgiu, să lucreze la un film de acest gen, încă dinainte ca Revoluția de la 89 să „împlinească” 30 de ani.

„A găsit povestea asta foarte ciudată care s-a întâmplat la Sibiu. A urmat documentarea amplă, de foarte lungă durată, finanțarea – filmul acesta nu se putea face fără contribuția maghiară – au găsit fonduri – fără ei nu reușeam să adunăm toți banii să filmăm”, a spus regizorul.

Ionuț Caras (Nicu Silvaș, în film) s-a referit la nevoia de a pune greșelile majore ale istoriei recente pe masă, spre disecare și înțelegere, ca unică șansă la reabilitare a unui întreg popor. El a punctat că revoluția și tainele ei bine ascunse sunt „un subiect care înseamnă foarte mult pentru anumite generații din România și nu înseamnă mai nimic pentru altele”:

„Eu prima dată m-am întâlnit cu scenariul, povestea scrisă e cea care m-a întors pe dos. Mi s-a părut absurd, grotesc, comic, tragic. Am găsit foarte multe lucruri acolo, de care îmi era și rușine cumva, prin perspectiva faptului că sunt un cetățean al acestei țări și că , vreau să nu, duc anumite moșteniri din trecut. Nu e deloc plăcut să știi că în trecutul țării tale sunt episoade urâte. Nu e sigurul, sunt multe. E foarte bine să vorbim despre ele și nu să ne facem că nu există E bine să se facă filme despre asta, să se scrie cărți, să analizăm voma din trecut dacă vrem să avem un fel de șansă la reabilitare, ca neam”.

De altfel, în context, pare tot mai clar că e o falsă dilema dacă nu cumva e prea târziu pentru un film care să repună în discuție faptele și vinovățiile din `89.

În condițiile în care autorii cunoscuți ai faptelor au fost spălați de justiția militară și și-au construit cariere politice active până de curând, o lustrație măcar cinematografică poate fi o chestiune de igienă națională. Măcar ca răspuns la una dintre replicile centrale ale filmului, rostită acid de șeful Securității sibiene, Teodor Petrache (Alexandru Papadopol) „Ei vor libertate, dar dacă le-o dai, habar n-au ce să facă cu ea!”

Filmul „Libertate” e câștigător al Premiului Confederației Internaționale a Cinematografelor de Artă (CICAE) la Festivalul de la Sarajevo și câștigător al Premiului pentru Cel mai Popular Film românesc din festival la TIFF 2023.

Din distribuție fac parte: Iulian Postelnicu, Cătălin Herlo, Alex Calangiu, Dan Bordeianu și Andi Vasluianu

Programul TIFF Oradea 2023