Firma Aveuro International SRL a fost declarată câștigătoare a procedurii, se arată într-un comunicat transmis de CJ. Licitația prevedea achiziția unor microbuze electrice dotate cu 16 locuri și un loc pentru persoane cu dizabilități locomotorii. Valoarea achiziției este de 5.704.000 de lei, fără TVA. Dacă nu vor fi depuse contestații, contractul va fi semnat la sfârșitul lunii iulie.
Firma din Câmpina, desemnată câștigătoarea licitației, a mai câștigat, în luna februarie, contractul pentru livrarea de 25 de microbuze electrice pentru transportul elevilor.
Achiziția este realizată în cadrul proiectului „Îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevii din județul Bihor prin furnizarea de microbuze școlare electrice”, finanțat din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Programul permite Consiliilor Județene să acceseze fonduri, în parteneriat cu primăriile, pentru dotarea școlilor din mediul rural cu mijloace de transport nepoluante, destinate elevilor.
Potrivit informațiilor transmise, alte 47 de microbuze electrice sunt în curs de achiziție de către Consiliul Județean Bihor. Pentru 25 dintre acestea, achiziția fiind definitivată, finanțarea este asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar pentru celelalte 22 de microbuze, finanțarea se realizează prin Administrația Fondului de Mediu (AFM).
Citiți principiile noastre de moderare aici!