Două treimi din bugetul armatei române a fost alocat între 1937-1940 pentru construirea a 320 de cazemate în vestul şi nordul României, pe o distanţă de 300 km. Acestea urmau traseul cetăţilor dacice: 20 dintre aceste cazemate, parte a unei linii fortificate, se află pe teritoriul comunei Nojorid.

Rolul cazematelor nu era de a opri o eventuală invazie pornită din vest, ci de a o întârzia, cu pierderi cât mai mari pentru inamic, până când grosul forţelor armatei române putea fi mobilizat şi aruncat în luptă. Întregul complex e cunoscut ca „Linia lui Carol al II-lea”.

Chiar dacă efortul financiar pentru construcţia lor a fost imens, cazematele nu au fost utilizate niciodată. În 1945 au fost dinamitate, iar acum sunt nişte ruine. A venit însă vremea ca acestea să fie valorificate turistic. Proiectul comunei Nojorid prin care parte din Linia fortificată Carol al II-lea ar putea deveni punct de atracţie turistică are şanse să se concretizeze dacă pista de biciclete prinde contur. În această manieră va fi posibil accesul spre câteva cazemate. Marele inconvenient e că cele 20 de cazemate sunt plasate pe terenuri proprietate privată şi se întind de la intrarea în Nojorid până în Şauaieu.

„Am vorbit cu Consiliul Judeţean, am prezentat perspectiva noastră pentru a valorifica parţial aceste cazemate din cel de-al doilea război mondial. Am prezentat viziunea noastră, în sensul că beneficiind de pista de biciclete, turiştii ar putea avea acces la aceste obiective. Noi am prevăzut acum nişte bani în buget pentru a crea anumite condiţii de vizitare, măcar acolo unde avem acces, la cazarma din pădure, un loc unde merg şi copiii la lecţiile de istorie. Dacă se construieşte pista de biciclete, am putea lega câteva cazemate într-un circuit. În acest moment accesul e greoi, în sensul că sunt construite pe teren arabil, iar oamenii ară în jurul lor. Cu cheltuieli nu prea mari am putea să salubrizăm câteva cazemate, să amplasăm panouri informative. Am alocat bani pentru chioşcuri cu bănci pentru cei care vin la pădure. Ei vor putea afla informaţii despre cazemate şi sperăm că vor fi mai mulţi oameni dornici să le vadă venind pe trasee cicloturistice, care vor trece prin apropiere”, explică primarul Petru Baba.

Cazematele au făcut parte dintr-o linie de apărare a vestului României, care se întindea din Maramureş până în Arad; sunt amenajate pe două niveluri, jumătate afară, jumătate în subteran, şi au fost construite atât în caz de atac aerian, cât şi în caz de atac terestru. Ele sunt dispuse cruciş, astfel ca duşmanul să nu aibă şanse de izbândă dacă s-ar fi aventurat în zonă.

Conform informaţiilor oferite de colonelul Constantin Moşincat în volumul „Politica de apărare a vestului României (1930-1940)” „cazematele care alcătuiau linia fortificată se sprijineau reciproc cu foc, fiind dispuse una de alta la distanţe de circa 400 metri, în unele locuri pe două rânduri în adâncime.

Erau proiectate să fie dotate doar cu armament automat, nu şi cu tunuri. Tunurile, în special cele antitanc, urmau să fie dispuse între cazemate, în lucrări de campanie din pământ, iar artileria de sprijin urma să fie amplasată în spatele liniei de cazemate”. Acestea trebuiau deservite de trupe speciale de fortificaţii, care lipseau însă. În aceste condiţii, „Regimentul 86 Infanterie a fost transformat la 27 iunie 1939 în regiment de fortificaţii, primind numele de Regimentul 2 Fortificaţii, alocat Brigăzii 1 Fortificaţii. La 15 noiembrie, regimentul a fost dislocat la Oradea. Acest regiment a deservit un număr de cazemate, dar numărul soldaţilor fiind insuficient, alte cazemate au fost ocupate de infanterişti, care nu aveau pregătirea specifică trupelor de fortificaţii”.

Conform enciclopediaromâniei.ro, după Dictatul de la Viena „armata română a evacuat din fortificaţii cât echipament şi armament a putut, sub supravegherea unei comisii militare mixte româno-ungare. Ulterior, armata maghiară a început să recupereze din cazemate tot materialul care se mai putea folosi. Au fost scoase din cazemate uşile blindate, ambrazurile şi alte materiale feroase, inclusiv straturile superioare de fier-beton, pentru care armata maghiară a decapat straturile exterioare de beton.

Cantităţile de metal recuperate astfel de armata maghiară au fost uriaşe. După încheierea operaţiunilor de recuperare a materialelor refolosibile, toate cazematele au fost aruncate în aer, pentru a nu mai putea fi folosite”.