Liniștea de la Dumbrava. La o săptămână după descinderi, Viorel Pașca vorbește despre foame, umilință și casele rămase goale

 

Echipa Bihon.ro a mers la Dumbrava pentru a afla cum se simte la o săptămână după descinderile DIICOT, într-un loc care, timp de aproape două decenii, a devenit casă pentru oameni pe care nimeni nu îi mai aștepta nicăieri.

În timp ce discutam, telefonul lui Viorel Pașca a sunat. Cineva îi cerea ajutorul pentru un nou bolnav. Deși activitatea este practic oprită, oamenii continuă să îi caute sprijinul.

Potrivit informațiilor obținute, mai mulți dintre bolnavii preluați de autorități și-ar dori să revină la Dumbrava și susțin că nu au fost întrebați dacă vor sau nu să plece din locul pe care îl numeau acasă de ani de zile.

„Statul român mi-a pus cătușe și nu mi-a dat să mănânc“

În timpul vizitei noastre, mai multe persoane au venit special la Dumbrava pentru a-l încuraja pe Viorel Pașca. Alții, trecând cu mașina prin dreptul cimitirului intens mediatizat în ultimele zile, coborau geamul și strigau: „Lăsați omul în pace, că este nevinovat!” sau „A făcut așa rău că a ajutat atâția oameni?”.

În fața caselor aproape pustii, Viorel Pașca vorbește mai greu despre despărțirea de oamenii alături de care și-a petrecut ultimii 20 de ani.

„Nici acum nu m-am obișnuit. Timp de 20 de ani am trăit împreună cu oamenii aceștia… Dintr-odată am intrat într-o liniște apăsătoare. E pustiu. Sentimentul este foarte ciudat și încă nu m-am obișnuit cu el”, spune acesta, oprindu-se de câteva ori pentru a-și stăpâni emoțiile.

Dar poate cea mai dureroasă parte a interviului este cea în care descrie zilele petrecute în arest alături de familia sa.

Deși critică în termeni duri condițiile din arest, Viorel Pașca spune că, în relația directă cu jandarmii și polițiștii, nu a avut ce să le reproșeze. Ceea ce spune că l-a afectat cel mai mult a fost faptul că, potrivit relatării sale, timp de trei zile nu a primit mâncare.

„Timp de 20 de ani, statul român mi-a trimis peste 3.500 de oameni ca să le dau să mănânce și să îi îngrijesc cum am știut eu mai bine. Când statul român m-a «invitat» la el, mi-a pus cătușele și nu mi-a dat să mănânc trei zile. Asta a fost ospitalitatea statului român. Perchezițiile au durat de dimineață până seara târziu, după care ne-au dus la București. (…) Am fost băgat într-o cameră cu alte cinci persoane, o încăpere mai mică decât cele în care locuiesc bolnavii aici, și pus să dorm pe o saltea, fără cearșaf, fără pernă, fără nimic. Eu am respectat statul român, iar statul român s-a purtat așa cu mine”, povestește Pașca.

Cu toate acestea, spune că nu regretă niciun moment anii petrecuți alături de bolnavi.

„Nu-mi pare rău că am ajutat oamenii. Niciodată. Dar am crezut că și statul vede că aduc un plus societății în care trăim. Se pare că nu este așa”.

Unul dintre cele mai dificile momente, spune el, a fost cel în care televizoarele din arest au început să difuzeze știrile despre dosar. Viorel Pașca povestește că, după ce ceilalți deținuți au văzut la televizor știrile potrivit cărora el și familia sa erau acuzați de trafic de persoane, unul dintre aceștia i-ar fi făcut unuia dintre fiii săi un gest sugestiv, trecându-și mâna pe la gât, ca și cum l-ar amenința că îi va tăia gâtul.

Pelerinaj la Dumbrava

Cu toate acestea, printre amintirile grele, își amintește și un moment care i-a redat pentru câteva clipe speranța.

„La un moment dat am văzut în parcare o mașină care avea numărul DPG și m-am gandit: Uite, e un semn bun. Vine de la asociaţia noastră «Dumnezeu Poartă de Grijă». La care unul dintre însoțitori mi-a spus: «Nu, aceea este mașina Direcției Penitenciarelor Giurgiu». A fost amuzant, dacă pot spune așa“.

În timpul discuției își amintește și de unul dintre bolnavii luați de către autorități. Era un fost vecin care muncise ani întregi pentru comunitate, iar după ce i-au fost amputate ambele picioare ajunsese la Dumbrava.

„Când l-au ridicat și l-au dus, n-am mai aflat nimic despre el. Nu știu unde este și nici ce face acum”.

La Dumbrava am întâlnit și oameni care îl cunosc de ani de zile și care au simțit nevoia să îi fie alături. Un bihorean stabilit în Scoția de peste trei decenii, pastor, spune că ceea ce s-a întâmplat l-a revoltat: „În altă țară, Viorel Pașca ar fi fost făcut consilier. Ar fi fost dat drept exemplu și i s-ar fi cerut sfatul de către autorități”, a declarat acesta pentru Bihon.ro.

Acesta spune că, de fiecare dată când revine în România, trece pe la Dumbrava și consideră că autoritățile ar fi trebuit să valorifice experiența lui Pașca, nu să transforme intervenția într-un spectacol public.

La cimitir era prezent și un alt bihorean, care privea neputincios spre locul devenit simbol al controverselor din ultimele zile.

„Este o nedreptate ce se întâmplă. De ce să scoți oamenii aceia bolnavi în 40 de grade și să îi bagi în corturi? Viorel Pașca a avut grijă de oamenii pe care nimeni nu i-a vrut, nici măcar statul.”

„Frate păstor, nu ne lăsa”

Printre cei veniți la Dumbrava se afla și Nelu, voluntarul pe care bolnavii îl numeau simplu „pastorul”, pentru că, de aproape patru ani, le citea din Evanghelie, îi încuraja și îi vizita săptămânal. Încă îi este greu să vorbească despre ziua intervenției.

„Oamenii veneau la mine, mă prindeau de mâini și îmi spuneau: «Frate păstor, nu ne lăsa.»… Știam însă un lucru: de dimineață nu mâncaseră nimic. Nu puteam să-i las flămânzi.”

Spune că atunci a împărțit alimente din donațiile bisericii tuturor celor prezenți – bolnavilor, polițiștilor și paramedicilor – însă slujba pe care urma să o țină nu a mai putut continua.

„Din 2021 mă întâlneam cu oamenii aceștia în fiecare săptămână. În toți acești ani s-a creat o legătură între noi. Nu ai cum să rămâi indiferent…”, mărturisește acesta.

La plecare, Dumbrava rămâne la fel de tăcută. Telefonul lui Viorel Pașca sună din nou. O altă persoană caută ajutor pentru un bolnav. În curte nu mai este însă nimeni care să îl întâmpine. Au rămas doar casele goale și liniștea. Iar întrebarea dacă locul care, timp de aproape două decenii, a fost casă pentru zeci de oameni va mai prinde vreodată viață rămâne, deocamdată, fără răspuns.