BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lotul județului Bihor, pe podium la Olimpiada de Inovare și Creație Digitală „Infoeducație”

Lotul județului Bihor, pe podium la Olimpiada de Inovare și Creație Digitală „Infoeducație”

De Mădălina Cristea
la 5 August 2025 17:00 Reactualizat la: 5 August 2025 19:57

Lotul județului Bihor, pe podium la Olimpiada de Inovare și Creație Digitală „Infoeducație”

Foto: Claudia Buran
5 August 2025 17:00 Reactualizat la: 5 August 2025 19:57
Cinci elevi din județul Bihor au obținut rezultate de excepție la faza națională a Olimpiadei de Inovare și Creație Digitală „Infoeducație”, desfășurată în perioada 28 iulie - 1 august, la Focșani, județul Vrancea. 
Scris de Mădălina Cristea - Cinci elevi din județul Bihor au obținut rezultate de excepție la faza națională a Olimpiadei de Inovare și Creație Digitală „Infoeducație”, desfășurată în perioada 28 iulie - 1 august, la Focșani, județul Vrancea. 

Trimite articolul

X

Competiția, organizată din 1994, este dedicat elevilor cu aptitudini, înclinații și interes pentru crearea aplicațiilor informatice, multidisciplinare. Ea se desfășoară în patru etape: pe unitatea școlară, locală, județeană și națională.

La ediția de anul acesta au participat peste 200 de elevi din 33 de județe.

Lotul județului Bihor, însoțit de prof. Claudia Buran, s-a evidențiat printr-o prestație remarcabilă, cei cinci elevi participanți fiind distinși cu premii și mențiuni, fiecare la secțiunea la care s-a calificat în urma fazei județene.

Rezultatele obținute la faza națională:

  • Premiul I și medalie de aur – secțiunea Software Utilitar: Ilie Demian și Iulia Pop, Colegiul Național „Emanuil Gojdu” din Oradea (coordonator: prof. Țanta Marina Hodișan) – proiect: MITZ;
  • Premiul II și medalie de aur – secțiunea Aplicații Web: Paul-Gabriel Tal, Colegiul Național „Samuil Vulcan” din Beiuș (coordonatori: prof. Claudia Buran, prof. Mircea Rotar) – proiect: Impactify;
  • Mențiune și medalie de argint – secțiunea Creație Multimedia: Dalin Drinc, Colegiul Național „Samuil Vulcan” din Beiuș (coordonator: prof. Florentina Hora) – proiect: Toast;
  • Mențiune și medalie de argint – secțiunea Software Educațional: Andreea-Florina Țirban, Colegiul Național „Samuil Vulcan” din Beiuș (coordonatori: prof. Claudia Buran, prof. Mircea Rotar) – proiect: ColView.

„Tinerii din lotul Bihorului sunt creativi și inteligenți, dar au și muncit foarte mult să realizeze astfel de proiecte complexe. Cu atât mai mult sunt de apreciat, cu cât timpul a fost limitat – Paul Tal e acum student la UBB Cluj-Napoca, Andreea Țirban la UP Timișoara, ei au susținut și promovat concursuri de admitere.

Toți cei cinci participanți au mai fost, an de an, și la alte olimpiade, de la care s-au întors cu premii – Paul este la a patra participare și al patrulea premiu la Infoeducație – faza națională, a mai fost premiant la faza județeană la Olimpiada de Informatică și la cea de TI – secțiunea C#, Ilie Demian s-a întors cu mențiune și medalii de la naționala OTI, secțiunea C# și de la Securitate cibernetică, Iulia Pop a fost la dezbateri și filosofie, Andreea Țirban – medalie de bronz – la faza națională a Olimpiadei de Tehnologia Informației, Dalin Drinc – mențiune la faza națională a Olimpiadei de Creativitate Științifică. Nu-i așa că sunt minunați? Îi felicit pe toți, sunt foarte mândră de ei și a fost o adevărată plăcere să îi însoțesc și să îi susțin la națională”, spune profesoara Claudia Buran.

Însoțitoarea lotului județului Bihor mărturisește că „Infoeducație” este mai mult decât o competiție, „este locul în care dacă ai fost o dată, îți dorești să revii”.

Lotul județului Bihor, pe podium la Olimpiada de Inovare și Creație Digitală „Infoeducație” 05.08.2025; Foto: Claudia Buran

Claudia Buran a participat la 10 ediții ale olimpiadei, dintre care ultimele patru au fost consecutive, și afirmă că această competiție nu este doar o întrecere, ci un loc unde unii învață de la ceilalți, unde organizatorii fac tot ce le stă în putință pentru ca participanților să le fie bine, iar juriul oferă feedback constant concurenților, ajutându-i să se dezvolte, să își perfecționeze tehnicile și să realizeze lucrări din ce în ce mai bune.

„Mulțumim Inspectoratului Școlar Vrancea – doamnei inspector școlar general și domnului inspector de informatică Daniel Gherasim, Ministerului Educației și Cercetării, domnului prof. Emil Onea (pentru toate edițiile de până acum), Uniunii Profesorilor de Informatică, domnului director Noană și voluntarilor, gazdelor noastre de la Colegiul Național Unirea din Focșani, celor de la Colegiul Tehnic «Gheorghe Asachi» pentru cazarea și masa bună, Consiliului Județean Vrancea pentru activitățile extra-concurs. Nu e deloc ușor să organizezi un eveniment de așa amploare, fiind 214 elevi participanți din 33 de județe, alături de profesorii însoțitori și comisia centrală”, a mai spus Claudia Buran.

Trimite articolul

X
Taguri:
Infoeducație ,
Olimpiada de Inovare și Creație Digitală ,
podium
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    The Motans și alți doi artiști vor urca pe scena din Piața Unirii în cea de-a treia zi a Orașului Faptelor Bune
    Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 16 decembrie.

    România

    Despăgubiri fără plafon? Noua lege schimbă regulile jocului în cazul falimentului asigurătorilor
    O lege apărută recent în Monitorul Oficial modifică substanțial cadrul de funcționare al Fondului de garantare a asiguraților și extinde protecția oferită de acesta în cazul polițelor RCA.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Orădeancă de 85 de ani, tâlhărită de un fals angajat al Companiei de Apă
    O femeie de 85 de ani, din Oradea, a trecut prin clipe de spaimă, după ce a fost agresată în propria curte de un individ care s-a prezentat drept angajat al Companiei de Apă și i-a cerut să plătească presupuse datorii la apă, dar și la curent.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    România

    Cea de-a cincea moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a căzut. „Ar fi trebuit să lăsăm România în criză?”
    Moțiunea de cenzură inițiată de 118 parlamentari ai Opoziției a fost dezbătută de Senat și Camera Deputaților în cursul zilei de luni, 15 decembrie într-o ședință comună.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Bihorenii sunt așteptați la nouă ediție a proiectului „Oradea donează o pâine”
    În Oradea continuă tradiția gesturilor de bunătate prin ediția 37 a evenimentului „Oradea donează o pâine”, care va avea loc miercuri, 17 decembrie, între orele 15:00 și 17:00, în patru locații din oraș: Piața Rogerius, Ioșia (stația de autobuz – Blocul Pensionarilor), Bisericuța Nufărul și Bulevardul Dacia (Profi).

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    UPDATE: Grav accident de circulație în apropiere de Salonta. Biciclistul a răspuns manevrelor de resuscitare
    Incidentul s-a petrecut în cursul după amiezii zilei de luni, 15 decembrie.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.