În cadrul şedinţei Biroului Politic Teritorial al PNL Bihor de marţi, doamna Lucia Varga şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte a organizatiei municipale Oradea a PNL încercând să se ocupe de problemele din Colegiul 3 – Aleşd în perioada mandatului de deputat.
Scris de IM:JURNAL_BIHOREAN-În cadrul şedinţei Biroului Politic Teritorial al PNL Bihor de marţi, doamna Lucia Varga şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte a organizatiei municipale Oradea a PNL încercând să se ocupe de problemele din Colegiul 3 – Aleşd în perioada mandatului de deputat.
„Până la organizarea alegerilor pentru stabilirea Biroului Politic Municipal, conducerea organizaţiei va fi asigurată de dl. Ilie Bolojan.”, se mai arată în comunicatul de presă emis de Nicoleta Faur, purtător de cuvânt al organizaţiei.
Indemnizația pentru creșterea copilului este unul dintre principalele instrumente de sprijin acordate părinților care își întrerup temporar activitatea profesională, pentru a se ocupa de îngrijirea acestuia.
Echipa orădeană a fost învinsă de CS Medgidia cu scorul de 35-28, în meci contând pentru etapa a 3-a din play off-ul de promovare al Diviziei A de handbal masculin.
La ultima repetiție înainte de play-off-ul din Liga 4 Bihor, liderul ACS Transilvania Sport Academy s-a duelat cu Progresul Pecica, echipă clasată pe locul 7 în Liga 3, Seria 7.
La recepţie a fost prezentat albumul „Pod cultural Japonia – România”, apărut în îngrijirea Editurii „Euro Foto Art”.
Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă
Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.
Citiți principiile noastre de moderare aici!