BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările din Parcul 1 Decembrie, pe ultima sută de metri. Primăria Oradea va aplica penalizări pentru zonele neterminate

Lucrările din Parcul 1 Decembrie, pe ultima sută de metri. Primăria Oradea va aplica penalizări pentru zonele neterminate

De Sorin Martin Vereș
la 19 August 2026 18:30 Reactualizat la: 19 August 2026 18:19
4 Comentarii

Lucrările din Parcul 1 Decembrie, pe ultima sută de metri. Primăria Oradea va aplica penalizări pentru zonele neterminate

19 August 2026 18:30 Reactualizat la: 19 August 2026 18:19
După cum se prezintă situația în teren, lucrările de reabilitare și modernizare a Parcului 1 Decembrie din Oradea nu au mari șanse să fie finalizate integral până în 31 august, ultimul termen acordat după prelungiri succesive.
Scris de Sorin Martin Vereș - După cum se prezintă situația în teren, lucrările de reabilitare și modernizare a Parcului 1 Decembrie din Oradea nu au mari șanse să fie finalizate integral până în 31 august, ultimul termen acordat după prelungiri succesive.

Trimite articolul

X

Primarul Florin Birta a anunțat că nu mai ia în calcul acordarea unei noi prelungiri, iar pentru suprafețele care vor rămâne nefinalizate vor fi aplicate penalități de întârziere.

Termenul de 31 august este cel până la care constructorul trebuie să încheie lucrările, iar în aceeași zi municipalitatea va face o recepție parțială pentru a stabili exact ce lucrări au fost executate și ce suprafețe au rămas nefinalizate.

„Vor intra la penalități pe suprafețele rămase nefinalizate”, a declarat Florin Birta, întrebat de redacția bihon.ro dacă mai există posibilitatea acordării unor prelungiri după expirarea termenului.

Primarul a precizat că valoarea efectivă a penalităților va putea fi stabilită după recepție, în funcție de lucrările care vor rămâne de executat. Pentru acestea, penalizarea va fi de 1% pe zi.

„Valoarea penalităților depinde, vom vedea în 31 august, atunci se va face o recepție. Atât este finalizat. Ce mai e nefinalizat? 1% penalități pe zi pentru ce nu este terminat.” ne-a declarat primarul Birta.

FOTO: Muncitorii lucrează intens la finalizarea lucrărilor de reabilitare a Parcului 1 Decembrie 19.08.2026

Începând din 8 august, Primăria a decis redeschiderea parțială a Parcului 1 Decembrie. Pentru moment, accesul publicului este permis doar pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Vasile Alecsandri și zona statuii Eroului Necunoscut.

Restul parcului va rămâne în continuare împrejmuit și închis publicului, întrucât lucrările de amenajare se află încă în desfășurare. Modernizarea Parcului 1 Decembrie este una dintre investițiile importante derulate de Primăria Oradea în zona centrală. Lucrările au început în 2025, iar contractul are o valoare de 43.494.887,24 lei fără TVA.

Proiectul vizează întreaga suprafață a parcului, de aproximativ 7,8 hectare, dintre care aproape 5 hectare reprezintă zona verde amenajată.

Primarul Florin Birta a precizat că situația din Parcul 1 Decembrie nu este valabilă și pentru celelalte proiecte de reabilitare și modernizare a parcurilor din Oradea.

„Da, celelalte sunt în grafic” a mai spus edilul.

La întrebarea bihon.ro privind situația noii hale agroalimentare din Piața Cetate, Florin Birta a indicat că lucrările ar urma să fie finalizate până la finalul lunii august, iar inaugurarea ar urma să aibă loc în luna septembrie.

„Până la finalul lunii august se vor termina lucrările, iar de luna viitoare o vom pune în funcțiune” ne-a mai declarat primarul.

Noua hală face parte din proiectul mai amplu de construire a Centrului de antreprenoriat Piața Cetate, investiție realizată de Primăria Oradea cu finanțare europeană prin Programul Interreg V-A România-Ungaria.

Contractul de lucrări are o valoare de 77.010.876,77 lei fără TVA, iar proiectul a fost împărțit în două etape.

Prima etapă a inclus reconstrucția halei C1, distrusă în incendiul din 2020, pe o suprafață de aproximativ 1.770 de metri pătrați, precum și amenajarea a 50 de locuri de parcare, a unei stații de pompare și a unui rezervor de apă. A fost realizat și accesul dinspre Bulevardul Nufărul spre Cantemir.

Etapa a doua a proiectului prevede construirea unei parcări subterane cu peste 160 de locuri, amenajarea unui sector de legume și fructe cu 504 mese, a unor spații pentru alimentație publică, produse alimentare și nealimentare, precum și spații destinate administrației și instruirii antreprenorilor din domeniul comercial agricol.

Trimite articolul

X
Taguri:
constructor ,
lucrari de reabilitare ,
parcul 1 decembrie ,
penalizari ,
primaria oradea

4 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Viorel says:
    August 19, 2026 at 7:10 pm

    Acest parc avea termen de finalizare in 15.martie conform tablitei afisate la inceperea lucrarilor. Depasirea termenului cu 6 luni
    . Tare as vrea sa stiu daca se vor aplica penalitati pentru perioada depasita ! Inafara de acest lucru calitatea spatiului verde este una deplorabila !si asta se intampla doar cand se dau lucrari pe cunostinte ! Sa se duca firmele din cluj la ei si sa prelungeasca termenele asa cum le permite Boc ! Si termen lung si bani multi si calitate proasta !!!

    Reply
  2. Mlm says:
    August 20, 2026 at 4:01 am

    Doamne, câte minciuni “succesive” !…
    Politicienii ăștia sunt maeștrii aburelilor.

    Reply
  3. cacamaca says:
    August 20, 2026 at 12:33 pm

    si finalizarea strazii pietonale era promisa pe luna mai si azi maine e septembrie si tot nu e gata !!!

    Reply
  4. xxx says:
    August 20, 2026 at 7:15 pm

    Ce frumos e locul de joaca pt copii, cu gar de 1 metru cu tepi de metal in sus, e o chestie de timp pana un copil isi lasa ochii sau se mutileaza in gardul ala

    Reply
  5. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Cum va fi vremea la FestiFall Oradea. Temperaturile se schimbă treptat, iar ploile își vor face apariția
    Vremea va fi favorabilă evenimentelor în aer liber în primele două zile ale FestiFall Oradea, însă situația se va schimba în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când sunt așteptate ploi și o răcire accentuată. Prognoza pentru perioada 9-11 octombrie a fost prezentată de Roberto C. Popa, de la Meteo Tulca-Bihor.

    România

    Urșii intră în vizorul vânătorilor. Primele cereri pentru recoltare, depuse în Mureș și Harghita
    La scurt timp după publicarea în Monitorul Oficial a legii care reglementează intervențiile asupra urșilor bruni, asociațiile de vânătoare au început să depună cereri pentru recoltarea animalelor.

    România

    Cât cheltuie o gospodărie din România într-o lună. Mâncarea, pe primul loc în buget
    O gospodărie din România a avut, în medie, cheltuieli de 8.650 de lei pe lună în trimestrul al doilea din 2026, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    România

    Gospodăriile ar putea produce până la 200 de litri de țuică și pălincă fără accize. Ce condiții trebuie respectate
    Gospodăriile înscrise în Registrul agricol ar putea beneficia de scutirea de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice tradiționale produse într-un an, dacă acestea nu sunt comercializate.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Adio, birocrație pentru unele lucrări. Ce pot face orădenii fără autorizație de construire
    Orădenii care vor să își renoveze locuința, să își schimbe acoperișul sau să monteze anumite instalații au la dispoziție, începând din această vară, proceduri administrative mai simple.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Purem Oradea face angajări. 15 posturi disponibile, de la stivuitorist la expert fiscal
    Compania Purem Oradea, parte a grupului german Eberspächer, participă la Oradea Job Expo, unde vine cu mai multe locuri de muncă disponibile în domenii variate, de la producție și logistică până la fiscalitate, contabilitate, audit, controlling, resurse umane și inginerie.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X