Potrivit unui comunicat transmis de Termoficare Oradea, pentru asigurarea condițiilor de lucru privind reîntregirea rețelei de transport a energiei termice pe tronsonul aflat la intersecția străzilor Oneștilor cu Tudor Vladimirescu, începând din 24 martie, ora 09:00, se întrerupe furnizarea încălzirii și apei calde pentru toți consumatorii alimentați din punctele termice PT 509, PT 910, PT 911 și PT 913.
Măsura este necesară în contextul lucrărilor de investiții derulate de Primăria Oradea în cadrul proiectului „Amenajare intersecţie denivelată aferentă DJ 797H, intersecţie cu strada Oneştilor”. Vor fi afectați toți consumatorii alimentați din punctele termice enumerate anterior, precum și cei alimentați din mini punctele termice și din mini punctele termice proprii situați în zona străzilor: Calea Aradului, Vlădeasa, Padișului, Oneștilor, Aviatorilor, B. Bolcaș, H. Ibsen, Piteștilor, Hațegului, Gh. Pop de Băsești, Iacobinilor, Furnicii, Piața Devei, Oașului. Compania estimează că va putea relua furnizarea agentului termic se va realiza cel târziu miercuri, 25 martie, ora 23:30.
Citiți principiile noastre de moderare aici!