
Cu voia și cu binecuvântarea Preabunului Dumnezeu, marți, 8 septembrie 2026, cu prilejul praznicului Nașterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la Mănăstirea Izbuc se vor săvârși sfintele slujbe după următoarea rânduială:
În ajunul sărbătorii, luni 7 septembrie se va săvârși slujba privegherii începând cu ora 19:00. La finalul slujbei se va face procesiune în jurul bisericii mari cu icoana Maicii Domnului.

În ziua praznicului, 8 septembrie începând cu ora 08:00, se vor săvârși Ceasurile și Acatistul Maicii Domnului, urmate de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
În continuare, după Sfânta Liturghie, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, după rânduiala statornicită, ca în fiecare an, spre binecuvântarea, întărirea și tămăduirea sufletească și trupească a tuturor celor care vor lua parte la această sfântă slujbă.
Vă așteptăm cu dragoste și nădejde în rugăciune să prăznuim împreună Nașterea Maicii Domnului, aducând cinstire și mulțumire Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Maica rugăciunii și grabnica noastră folositoare.
“Nașterea Ta Preacurată
Veselește lumea toată – Maica Domnului”

Citiți principiile noastre de moderare aici!