Nu întâmplător noua premieră a Teatrului Regina Maria a fost jucată duminică, în zi de alegeri. „Un inamic al poporului” de Henrik Ibsen, text adaptat de Thomas Ostermeier și Florian Borchmeyer, provoacă la dialog, este un spectacol-dezbatere care pune pe tapet lupta crâncenă dintre adevăr şi interesele politico-economice, dintre conştiinţă şi tentaţie, dintre majoritatea manipulată şi minoritate informată.

Foto: DEFOTO

Regizorul Radu Icoban a propus acest text într-o manieră directă, cultivând spiritul critic prin includera publicului în spectacol. Şi o face atent la detalii, ghidând spectatorul spre o dezbatere în care sunt puse pe tapet problema consumerismului, a dezumanizarii prin intermediul platformelor media, a ţesăturii complicate de alianţe, a fenomenului de gaslighting, a individualismului prezent în toate aspectele vieţii noastre.

Povestea este simplă, actuală şi repetitivă în diferite forme. Doi fraţi, primarul şi medicul Thomas Stockmann, se confruntă pe terenul complicat al binelui comun. Primarul Peter Stockmann luptă pentru bunăstarea celor aflaţi la vârful societăţii, afacerişti care ţin frâiele şi stabilesc ce e mai avantajos pentru buzunarele celor care contează, cu preţul sănătăţii celor mulţi, iar doctorul îşi doreşte cu ardoare ca oamenii să afle că apa din staţiune este contaminată şi să găsească soluţii pentru mutarea conductelor care poluează izvoarele tămăduitoare.

Confruntarea se mută încet în sală, luminile se aprind, relfectoarele cad pe spectatori. Pe de o parte avem discursul primarului, care pune în faţă realizările măreţe ale administraţiei, valori ce pot fi distruse prin expunerea adevărului, beneficii ce pot să dispară o dată cu informarea populaţiei, o manipulare psihologică de o perversitate subtilă care lasă loc pentru drapaje calculate.

Foto: DEFOTO

De cealaltă parte este încercarea disperată a medicului de a scoate la lumină realitatea, care în faţa propriei conştiinţe şi a jurământului lui Hipocrate este dator să pună pe primul plan sănătatea oamenilor, cu riscul de a-şi pierde locul de muncă, de a deveni persona non grata.

Doctorul Thomas Stockmann aminteşte în pledoaria sa disperată de societatea împărţită în grupuri tot mai mici în care legăturile dintre indivizi s-au rupt, de oamenii „transformaţi în narcisişti singuratici, isterici, înlocuiţi de avatare care se exprimă doar prin cumpărăturile făcute şi prin conţinutul oferit”. Suntem cu toţii implicaţi, fie că ne dorim, sau nu. Facem parte dintr-o societate obosită, sătulă, deprimată, epuizată, într-un constant burnout, disperată să simtă „ceva autentic”. Un discurs despre starea de confuzie, docilitate şi idioţenie.

„Să fim sinceri, ce putere avem să schimbăm ceva?”, lansează întrebarea Thomas, când noi ne concentrăm pe ego-ul nostru, pe grija de sine, pe a fi prezenţi clipă de clipă în lumea virtuală, dându-ne cu părerea la orice când în lumea reală ni se bagă pumnul în gură. Ignorăm sistemul totalitar, ne prefacem că nu există sclavia modernă şi nu vedem că economia nu este în criză, ci este criza. Nu suntem în stare să identificăm mecanismele care ne ţin blocaţi în această realitate. „Marele inamic al adevărului e dictatura majorităţii!”

Foto: DEFOTO

Dialogul cu publicul se va crea la fiecare reprezentaţie în funcţie de disponibilitate, de deschidere, de ce fel de oameni vor fi în sală în fiecare seară, de felul în care aceştia se vor identifica. Duminică au fost deschişi, şi-au spus părerea, au ales tabăra din care să facă parte. Pentru că, până la urmă, scopul unui spectacol de teatru este şi acela să ne facă să analizăm, să gândim, să ne punem întrebări.

Răzvan Vicoveanu (Thomas Stockmann) susţine cu pasiune discursul care declanşează întrebări, care răscoleşte în conştiinţa privitorului, provocându-l. Transpune autentic spectatorul în lupta pentru adevăr, transformându-l în personaj tăcut şi real. Richard Balint (Peter Stockmann) joacă minunat rolul primarului angrenat în mecanismul corupt al comunităţii, care încearcă să îşi ajute fratele, doar că în viziunea lui salvarea înseamnă acceptarea compromisului.

Alături de ei, Alina Leone (Katharina Stockmann) conturează dezinvolt soţia care îşi susţine partenerul de viaţă, dar care inevitabil pune în balanţă siguranţa familiei, a copilului nou-născut. Echipa Gabriela Codrea (Nina Aslaksen), Alin Stanciu (Hovstad), Tudor Manea (Billing) interpretează credibil jurnaliştii care la început ţin sus steagul dreptăţii ca mai apoi să îşi schimbe poziţia în favoarea avantajelor materiale. Colorată, încercând să fie „cool”, mama soacră interpretată efervescent de Elvira Rîmbu (Marta Kill) îşi face jocul până la capăt, acela al proprietarei de fabrică poluantă, afacerista care nu a muncit niciodată dar e plină de bani, cea care nu ratează oportunitatea ivită şi flutură pe sub nasul ginerelului şi al ficei soluţia convenabilă şi „safe” a problemei.

Foto: DFOTO

Minunată scenografia semnată de Tudor Prodan, care are ca punct central izvorul din care curge fără încetare apa… Jocul de lumini gândit de Lucian Moga şi sound desig-ul Aidei Šošić completează fericit atmosfera spectacolului.

Finalul este sugestiv, soluţia este plasată în public. Cei doi soţi epuizaţi, dezamăgiţi, rămaşi singuri în lupta lor pentru dreptate, sunt la un pas să accepte compromisul. Ultima privire este în sală… Şi ca un post scriptum subtil, chiar şi la aplauze Răzvan Vicoveanu iese din scenă în direcţia opusă restului echipei… Următoarea reprezentație este programată pe 8 decembrie.